Broker: Bursa a reacţionat negativ la rezultatul alegerilor. Cât s-ar menține volatilitatea

62452946

Bursa a reacționat negativ la alegeri, iar volatilitatea poate continua până la turul II, dar fără semne de panică, explică brokerii.

"Ce se întâmplă acum pe piaţă este ca urmare a rezultatului alegerilor şi îngrijorărilor investitorilor legate ce va fi în turul II. Categoric după turul II lucrurile vor deveni certe, adică se va vedea direcţia către care se va îndrepta economia, ţara, ce se va întâmpla. Îngrijorarea investitorilor este că, în funcţie de rezultatul alegerilor, va exista o reacţie din partea pieţelor internaţionale, mai ales din partea finanţatorilor internaţionali. Şi atunci, cred că acum ce vedem în piaţă este o precauţie, să zicem aşa, a investitorilor. Aşteaptă. Cred că două săptămâni, tot aşa vom avea o volatilitate. Fie vor fi zile cum a început cea de azi, fie vor fi recuperări, să zicem, dacă scăderile vor continua şi atunci vom avea zile în care vom vedea şi piaţa pe verde, dar cert este că după cele două săptămâni, după turul II al alegerilor, trendul va fi clar şi atunci vom şti în ce direcţie se va duce şi piaţa", a explicat Ovidiu-Lucian Isac, director general al Estinvest.

La rândul său, Antonio Oroian, broker la Goldring, a declarat că acum se vede o reacţie negativă la rezultatul alegerilor, "mai ales prin prisma rezultatului destul de mare obţinut de candidatul de extremă dreapta"

Investitorii străini așteaptă deznodământul turului 2

"Totuşi, având în vedere volumele de tranzacţionare, nu putem vorbi, cel puţin deocamdată, de o panică în rândul investitorilor. Chiar şi aşa, intrăm din nou într-o instabilitate politică, dacă e să ne uităm la tensiunile din coaliţia de guvernare, iar această instabilitate nu ne ajută deloc, nici în problemele fiscal-bugetare, nici în percepţia investitorilor străini şi a agenţiilor de rating", a subliniat Antonio Oroian.

De asemenea, Alin Brendea, analist bursier la Prime Transaction, consideră că reacţia pieţei a fost una negativă, dar moderată.

"O primă reacţie a pieţei bursiere locale la rezultatele primului tur al alegerilor prezidenţiale a fost una negativă, însă moderată. După prima oră şi jumătate, indicii au pierdut circa 1,5%, spre deosebire de pieţele europene, care cresc uşor. Valoarea tranzacţionată este în creştere faţă de ultimele şedinţe de tranzacţionare, însă circa 50% din aceasta a fost realizată de acţiunile Banca Transilvania. Există multă prudenţă în piaţă, investitorii încercând să evalueze noile realităţi ale scenei politice. Orice semnal că România s-ar îndrepta spre o destinaţie izolaţionistă faţă de Uniunea Europeană şi NATO are potenţialul de a afecta negativ sentimentul de piaţă, într-o economie încă în mare măsură dependentă de investiţii străine şi de fondurile europene pentru a-şi menţine echilibrul financiar şi creşterea economică", a afirmat Alin Brendea.

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în scădere pe toţi indicii şedinţa de tranzacţionare de luni, iar rulajul se cifra la 26,46 milioane de lei (5,3 milioane de euro), după 35 de minute de la debutul tranzacţiilor. Indicii bursieri consemnau scăderi între 1,38% şi 2,11%.

La ora 12:30, indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 20 de companii, înregistra o depreciere de 1,76%, cea mai mare scădere fiind înregistrată de indicele BET-FI care reflectă evoluţia societăţilor de investiţii financiare (SIF-uri), respectiv de 3,22%. Volumul tranzacţiilor pe piaţa bursieră era de peste 64,54 milioane de lei (12,96 milioane de euro). 

Românii au votat în 4 mai 2025 pentru primul tur al alegerilor prezidențiale. George Simion și Nicușor Dan își vor disputa, peste 2 săptămâni, respectiv în 18 mai, finala pentru Cotroceni.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Scumpiri accelerate pe piața imobiliară din București. Cât costă metrul pătrat construit în Capitală

Apartamentele noi din Capitală au ajuns să fie scoase la vânzare cu suma de 2.173 euro/mp util şi sunt, de asemenea, cu 18% mai scumpe decât acum un an.

Bursa e în scădere după ce George Simion a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale. Toți indicii sunt pe roșu

Bursa de Valori București s-a deschis în scădere luni dimineață, la o zi după turul I al alegerilor prezidențiale, câștigat clar de candidatul AUR, George Simion.

Inflația din zona euro, neschimbată la 2,2% în aprilie, lăsând deschisă calea pentru noi reduceri ale dobânzilor BCE

Inflația din zona euro a rămas neschimbată la 2,2% în aprilie, ratând așteptările privind o scădere, arată datele preliminare publicate vineri de agenția de statistică Eurostat.

Recomandări
Salariile au crescut, dar românii rămân mult în urma Europei. O familie cu doi copii câștigă doar 29.000 de euro pe an

Deși România a avut una dintre cele mai rapide creșteri salariale din Uniunea Europeană în ultimii ani veniturile nu au ținut pasul cu scumpirile.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10! 

Creatorii inteligenței artificiale vorbesc despre extincția speciei umane. ”Riscăm să fim șterși de pe fața Pământului”

Pe măsură ce se perfecționează, inteligența artificială riscă nu atât să elimine specia umană, cât, mai degrabă, să creeze riscuri tot mai mari pentru infrastructura critică, de la transporturi și comerț până la energie ori sănătate.