În timp ce PNL amenință cu ruperea coaliției dacă se trece la „progresiv”, ministerul Finanțelor, al PNL, face deja scenarii

×
Publicitate

Cota unică de impozitare este „linia roșie” în coaliția PSD-PNL. Anunțul a fost făcut de șeful liberalilor, Nicolae Ciucă. Totuși, în Ministerul Finanțelor, condus tot de un liberal, se fac analize pe marginea acestui subiect sensibil.

A confirmat-o chiar joi un secretar de stat. De cealaltă parte, spun social-democrații, coaliția ar trebui să ia o decizie pentru anul viitor, privind sistemul de impozitare din România. Iar una dintre cele două opțiuni este chiar impozitarea progresivă.

Ministerul Finanțelor a început o analiză privind introducerea sistemului de impozitare progresivă. Informația este confirmată de un oficial al instituției.

Andrieș, secretar de stat, Ministerul Finanțelor: „La nivelul Ministerului Finanțelor noi avem această analiză. Discuția între cota unică sau impozit progresiv este o discuție și tehnică, este și o discuție, să spunem, politică. Consultanța oferită de Banca Mondială, care s-a finalizat printr-un raport, face o analiză a sistemului fiscal și oferă câteva alternative”.

Liderul PNL respinge însă în continuare ideea introducerii impozitării progresive anul viitor. Această variantă a fost însă avansată de social-democrați de mai multe ori în discuțiile coaliție.

Nicolae Ciucă, președintele PNL: „PNL va continua să militeze ca impozitarea progresivă să nu treacă nici după 2024. Avem linii roșii clare și nu vom fi de acord cu impozitul progresiv”.

Printr-o impozitare progresivă, cei cu venituri mai mari sunt taxați mai mult decât restul.

În prezent, în cazul veniturilor din salarii, impozitul este de 10%. La acesta se adaugă contribuțiile sociale, așa că statul ajunge să ia peste 40% din banii munciți de un angajat.

Un scenariu avansat de Banca Mondială în discuțiile cu oficialii români se referă la trei cote progresive pentru veniturile din muncă - de 10, 20, respectiv 25%. Impozitul cel mai redus, de 10%, ca acum, s-ar aplica doar celor cu venituri de până la 3.500 de lei pe lună. Pentru ceilalți, cotele de impozitare ar fi cel puțin duble.

În Italia, cotele pentru impozitarea veniturilor personale pleacă de la 23% și se pot dubla. În Spania pot atinge aproape de 50%, la fel ca în Belgia.

Daniel Anghel, PwC: „Ne așteptăm să ni se simplifice și nouă viața. În alte state, că vorbim de Spania, de Ungaria, declarațiile de impozit sunt precompletate de administrația fiscală”.

Spre deosebire de noi, țările cu impozit progresiv au și sisteme de deduceri fiscale bine puse la punct, iar în Germania și Austria, de exemplu, contribuțiile sociale, la pensie ori sănătate, sunt plafonate pentru a scădea din povara taxelor. Tot acele țări au și administrații fiscale digitalizate, care pot procesa în timp real informațiile primite de la contribuabili. La noi, Fiscul va avea softurile necesare analizei tuturor datelor abia în 2-3 ani.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali a dezvăluit ce cadou de nuntă i-a făcut nepoatei sale
Gigi Becali a dezvăluit ce cadou de nuntă i-a făcut nepoatei sale
Citește și...
62379552
Buget record de două miliarde de lei pentru programul Casa Verde Fotovoltaice în 2024

Casa Verde Fotovoltaice este cel mai solicitat program derulat de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), astfel că pentru înscrierile din acest an a fost alocat un buget record în valoare de două miliarde de lei, se arată într-un comunicat al AFM.

62247157
Bitcoin a depăşit pragul de 60.000 de dolari și se apropie de recordul său absolut

Bitcoin a depăşit miercuri pragul de 60.000 de dolari, apropiindu-se de recordul său absolut, într-o redresare în urma aprobării unui nou tip de plasament, relatează AFP.

 

62429044
Transfer instant de bani în UE. Românii din străinătate vor putea trimite mai repede bani acasă

În curând, românii din străinătate vor putea trimite mai repede bani acasă. Potrivit unui nou regulament al Uniunii Europene, băncile sau alte servicii financiare vor fi obligate să ofere plăți instant în toate țările europene.  

Recomandări
Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la la 5,2 lei pentru un euro nu pare a fi posibile, potrivit modelelor de predicție folosite de Institutul European pentru Studii Economice, spune Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, la emisiunea iBani.

62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

Luca niculescu inquam george calin 3
Luca Niculescu continuă negocierile pentru formarea Guvernului. Joi va prezenta lista miniștrilor și programul de guvernare

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, continuă luni întâlnirile cu partidele şi grupurile parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.