Centrala nucleară care va fi construită de SUA în România: o ”tehnologie inovatoare”

61490808

Departamentul de Stat al SUA a dat detalii, marți, într-un comunicat de presă, despre centrala nucleară de mici dimensiuni care va fi construită în România.

 

Este vorba despre o tehnologie nouă, realizată în Statele Unite, care ar urma să fie dezvoltată în parteneriat cu compania U.Scale Power.

Parteneriatul româno-american înseamnă o construcție cu șase module, și crearea pentru început a 3.700 de locuri de muncă.

Implementarea acestei tehnologii noi va duce la reducerea poluarii în sectorul energetic, susține administrația Biden.

Anunțul a fost făcut în contextul întâlnirii dintre Joe Biden și Klaus Iohannis, la summitul internațional pentru climă, de la Glasgow.

"Prin faptul că utilizează prima această tehnologie inovatoare, ecologică, de provenienţă americană, România face un pas înainte - dar totodată un salt tehnologic uriaş - pentru a promova măsurile climatice şi accesul la energie curată într-o zonă esenţială a Europei şi în lume. Acest efort în valoare de miliarde de dolari evidenţiază ingeniozitatea americană, creează mii de locuri de muncă în ambele ţări, consolidează securitatea energetică a Europei, sprijină cele mai înalte standarde în materie de siguranţă, securitate şi neproliferare nucleară şi, important de ştiut, contracarează criza climatică prin energie curată", se menţionează în comunicatul citat de Agerpres.

Sursa citată subliniază că reactoarele SMR presupun costuri scăzute, scalabilitate şi flexibilitate şi sunt uşor de integrat cu alte surse de energie curată. Pot fi amplasate în funcţie de nevoile specifice ale reţelei energetice naţionale şi există posibilitatea măririi capacităţii lor aşa cum dictează cererea.

De asemenea, pe lângă producţia de energie, reactoarele SMR pot să joace şi un rol esenţial în decarbonizarea sectoarelor unde emisiile de carbon sunt greu de redus.

Pot fi folosite pentru producţia de hidrogen, energie termică utilizată în procese industriale şi de apă desalinizată pentru a respecta cotele privind decarbonizarea, standardele de calitate a aerului şi nevoile de apă curată.

"Luând în considerare cele 30 de termocentrale pe cărbune din regiune, dintre care şapte pe teritoriul României, reactoarele SMR sunt ideale pentru a înlocui aceste unităţi de producţie a energiei de bază şi pentru a crea locuri de muncă pentru aceiaşi angajaţi. Ne bucură acest parteneriat cu România, prin care promovăm tehnologiile curate emergente", se mai arată în comunicat.

Anunţul de marţi se bazează pe Acordul interguvernamental încheiat între România şi Statele Unite pentru cooperarea în legătură cu Programul nuclear al României, semnat în decembrie 2020, şi vine să cimenteze o relaţie de zeci de ani legată de promovarea energiei nucleare de uz civil.

NuScale este singurul reactor SMR care a primit certificarea de proiectare de la Comisia de Reglementare în domeniul Energiei Nucleare din Statele Unite (U.S. Nuclear Regulatory Commission). Prin această iniţiativă, este de aşteptat ca primul modul NuScale să fie construit până în 2027, iar prima unitate completă cu 6 module să fie finalizată până în 2028.

Acest lucru înseamnă cu doi ani înainte ca reactorul să fie utilizat în Statele Unite, conform planificării, menţionează sursa citată.

Fiecare unitate NuScale completă ar necesita o forţă de muncă de 270 de angajaţi, care să lucreze cu normă întreagă. Ar putea să faciliteze şi retenţia de forţă de muncă din termocentralele pe cărbune, dat fiind că multe posturi din termocentralele pe cărbune sunt transferabile direct în sectorul nuclear, necesită calificare interdisciplinară minimă şi au un impact economic mai mare. Lanţul intern de aprovizionare pentru producţia a trei unităţi NuScale pe an ar putea genera aproximativ 13.500 de locuri de muncă.

Conform datelor de la NuScale, costul se poate ridica la 3,5 miliarde de dolari pe gigawatt de energie. Guvernul Statelor Unite a investit peste 450 de milioane de dolari în dezvoltarea şi acordarea de licenţă pentru NuScale.

S-a stabilit că România va primi peste 2 milioane de dolari sub formă de asistenţă tehnică din partea Statelor Unite, pentru a progresa cu obiectivele sale de a deveni un centru regional de educaţie şi formare pe teme care ţin de reactorul SMR.

Asistenţa acoperă cooperarea pentru a înfiinţa un simulator SMR la una dintre universităţile de top şi sprijinul aferent studiului cu privire la amplasarea reactoarelor SMR, un transfer de bune practici cu deplasare în SUA (de tip "reverse trade mission") şi o serie de seminare pe teme de reglementări aplicabile reactoarelor SMR.

Banca de Import-Export a Statelor Unite (EXIM) a semnat un memorandum de înţelegere cu România, prin care s-a stabilit că se vor explora şi identifica opţiuni pentru a face posibilă finanţarea prin EXIM de până la 7 miliarde de dolari.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
Citește și...
Finanțare europeană nerambursabilă pentru românii care doresc să dezvolte afaceri la țară, fără legătură cu agricultura

Pentru prima dată, în ultimii patru ani, românii care doresc să dezvolte afaceri la țară, fără legătură cu agricultura, primesc finanțare europeană nerambursabilă.

Cîțu: Guvernul va subvenționa o parte din costul gigacaloriei în marile orașe

Premierul interimar Florin Cîțu a anunțat, luni, într-o videocnferință cu reprezentanții Asociației Municipiilor din România, că Guvernul va începe în perioada următoare să aloce primii bani pentru subvenționarea gigacaloriei.

Se anunță noi scumpiri ale alimentelor în lunile următoare. „Creşterile de preţuri sunt abia la început”

Creşterile de preţuri ale alimentelor sunt de-abia la început şi este posibilă, în următoarele luni, o scumpire de până la 10% a coşului mediu, estimează CEO-ul Metro România, Adrian Ariciu.

Recomandări
Sentința care ar fi blocat ROMATSA și traficul aerian din România, anulată printr-o decizie definitivă. S-a implicat și CSAT

Traficul aerian din România se poate desfășura normal, în urma deciziei Instanței Supreme, pentru că ROMATSA nu și-a pierdut certificatului de furnizor de servicii de trafic aerian.

Ce a provocat viitura ucigașă din Nepal și Tibet. Cauza dezastrului soldat cu cel puțin 165 de morți și sute de dispăruți

Inundaţiile devastatoare care au făcut cel puţin 165 de morţi şi sute de dispăruţi în Nepal şi Tibet au fost cauzate de prăbuşirea unui gheţar, a anunţat U.S. Geological Survey (USGS), scrie AFP.

Două turiste au scos drona cu explozibil din mare înainte de apariția geniștilor. „Au luat-o de aripi și au cărat-o 5 metri”

Drona cu explozibil descoperită, miercuri, în stațiunea Olimp, a fost detonată controlat de autorități. Grav este că, până la sosirea forțelor de ordine, două femei au scos aparatul din apă și l-au dus lângă umbrele și șezlonguri.