Câți români au încasat pensii speciale în iunie 2025. Jumătate sunt foști judecători sau procurori

62549388

În luna iunie, aproape 11.685 persoane au primit pensii speciale în România, creșterea fiind 24 de beneficiari față de luna anterioară. Mai bine de jumătate dintre aceștia sunt beneficiari cu pensie din Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat

Cei mai mulţi pensionari care primeau pensie de serviciu erau beneficiari ai Legii 303/2022 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, respectiv 5.680, dintre care 2.558 cu pensie din BASS. În cazul acestora s-a înregistrat şi cea mai mare pensie medie de serviciu, de 25.258 lei.

Potrivit CNPP, de Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României au beneficiat, în iunie a.c, 798 persoane (698 cu pensie din BASS). Pensia medie era de 6.877 de lei, din care 2.887 de lei pensie de la bugetul de stat.

Pensiile speciale se dovedesc o „piatră de moară” de gâtul guvernanților, chiar dacă prin PNRR, România s-a angajat să le reformeze. Recent, Comisia Europeană a suspendat plata a 869 de milioane de euro către țara noastră, pentru neîndeplinirea a trei jaloane, printre care și cel legat de indemnizațiile speciale, respectiv pentru că Guvernul din România nu a reușit să reașeze acest sistem paralel de pensii pe un fundament mai stabil.

Pensiile speciale, care se calculează diferit față de cele acordate celor 4,5 milioane de persoane, sunt acordate unor categorii precum magistrații, funcționarii parlamentari sau diplomații, printre alții.

Majoritatea sistemelor de pensii din lume includ și indemnizații ocupaționale. Sintagma „pensii speciale” face referire la faptul că ele sunt calculate și acordate după alte criterii decât cele din sistemul „clasic”. De altfel, sintagma „pensii speciale” este folosită inclusiv în documentele guvernului cum ar fi cele privind PNRR și Strategia fiscal-bugetară.

situatia pensiilor de serviciu, iunie 2025

Cine beneficiază de pensii speciale

În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 880 de persoane (655 cu pensie BASS), pensia medie ridicându-se la 6.106 de lei (3.421 de lei de la bugetul de stat).

Conform CNPP, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.361 de pensionari (toţi cu pensie din BASS), iar pensia medie se ridica la 13.015 de lei, din care 7.959 lei suportaţi din bugetul de stat.

Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 675 de persoane (toţi cu pensie din BASS), media fiind de 10.089 de lei, din care 2.146 lei cota suportată din bugetul de stat.

De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 2.291 de pensionari (1.902 cu pensie din BASS), pensia medie fiind de 6.691 de lei, din care 3.832 de lei suportaţi din bugetul de stat.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62416831
Ziua „Z” pentru acordul comercial UE-SUA. Ursula von der Leyen și Donald Trump, față-n față în Scoția. Cine are un „plan B”

Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, şi președintele american Donald Trump se întâlnesc în Scoţia, pentru discuţii privind un acord comercial UE-SUA.

62562722
Guvernul anunță deblocarea unui capitol din PNRR. Peste 100.000 de gospodării pot primi bani pentru eficiență energetică

Componenta RePowerEU din PNRR privind voucherele pentru cetăţenii care deţin panouri fotovoltaice şi voucherele pentru populaţia vulnerabilă energetic a fost deblocată, a transmis ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru.  

62562721
România vrea în OCDE, dar încă are probleme majore de rezolvat. Avertismentul organizației pentru țara noastră

OCDE recomandă României să intensifice eforturile de creștere a ocupării, reducere a disparităților regionale și sociale și îmbunătățire a calității forței de muncă.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.