Șofranul a apărut pe câmpurile din România. Un kg costă cât o garsonieră în București

×
Publicitate

România ar putea obţine venituri importante dacă pe câmpurile care stau nelucrate s-ar cultiva şofran. Mai mulţi investori străini care au adus aici planta au început deja să exporte din producţie.

Denumit aurul roşu, şofranul se vinde şi cu 30.000 de euro kilogramul şi este, practic, cel mai scump condiment din lume. Marii jucători din domeniu sunt Spania şi India care produc împreună 240 de tone pe an, adică 80% din producţia mondială.

La Bustuchin, în judeţul Gorj, câmpuri întregi pline în trecut de buruieni s-au colorat în violet. Un spaniol a cultivat pe 20 de hectare şofran, o plantă mediteraneană, din care se extrage cel mai scump condiment din lume, denumit şi "aurul roşu".

Plantații de şofran sunt şi la Berzovia, în Caraş-Severin. Plantele înfloresc o singură dată pe an şi fiecare dintre ele are câte trei pistile. Pentru că sunt firave, sunt culese delicat cu mâna şi apoi uscate.

Vincent Dubuissson, cultivator de șofan: "Bulbii sunt plantaţi între 10 şi 20 august, intră în înflorire în octombrie-noiembrie. Noi le recoltăm în fiecare dimineaţă, din floarea asta noi recoltăm stigmatul, apoi sunt depozitate în întuneric şi loc uscat."

Un kilogram de şofran se obţine din cel puţin 130.000 de flori, dar uneori este nevoie şi de 250.000. În funcţie de cât de pur este condimentul obţinut, un kilogram costa între 5 şi 30.000 de euro.

CITEȘTE ȘI 10 lucruri pe care nu le știai despre șofran

Pentru că este extrem de scump ajunge de multe ori să fie contrafăcut. Cel mai des falsificat este cel vândut sub formă de pulbere. În acesta speculanţii adaugă mirodenii precum şofrănelul - ca să îi crească greutatea.

În bucătăriile restaurantelor, şofranul se foloseşte la condimentarea supelor de peşte şi a felurilor pe bază de orez. Sosurile şi chiar pâinea au un gust mai plăcut datorită lui - dar trebuie folosit totuşi cu moderaţie, din cauza aromei amărui.

Cei mai mari consumatori de şofran sunt arabii - care îl folosesc în mâncărurile din miel, oaie şi pui. În Franţa este indispensabil pentru bouillabaisse, în Italia pentru risotto şi în Spania pentru paella.

Pe lângă efectul lui aromatizant, şofranul este şi un bun stimulator digestiv şi chiar un afrodisiac. Planta se foloseşte inclusiv în industria cosmetică - cel mai des în compoziția cremelor antirid.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
61914541
Schimbarea majoră anunțată de IKEA. Ce se va întâmpla cu produsele retailerului suedez

Retailerul suedez de mobilă IKEA testează o nouă modalitate de a-și vinde produsele.

61914495
România intră într-o bulă imobiliară. Orașul în care prețurile locuințelor aproape s-au dublat în 3 ani

Prețurile apartamentelor au crescut cu peste 30%, față de 2014, cel mai mare avans înregistându-se în Cluj-Napoca.

61914431
Afacerile cu struți în România: ce nu a mers și cum au dat lovitura doar unii proprietari

Dacă în urmă cu câţiva ani erau zeci de ferme de struţi în toată ţara, acum au mai rămas pe piaţă doar cei care au avut un plan de afaceri bine pus la punct.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.