Indicele pan-european STOXX Europe 600 a închis în creştere cu 1,6%, majoritatea burselor şi sectoarelor terminând sesiunea pe plus.

Indicele german DAX a urcat cu 2,27%, până la 24.702,24 puncte, IBEX 35 din Spania a câştigat 2,18%, ajungând la 18.484,50 puncte, iar CAC 40 din Franţa a crescut cu 1,97%, la 8.425,13 puncte.

În Italia, FTSE MIB a avansat cu 1,75%, la 48.869,43 puncte, iar FTSE 100 de la Londra a închis cu un plus de 0,73%, la 10.667,63 puncte.

Sectorul turismului şi al agrementului a condus creşterile, încheind ziua cu un avans de aproximativ 4,7%.

Citește și
Ministrul Economiei: „Cred mai mult în managementul privat decât în managementul de stat”

Avans puternic pentru companiile aeriene și operatorii de turism

Acţiunile companiilor aeriene au urcat puternic: titlurile easyJet au crescut cu aproape 6,1%, iar Wizz Air a avansat cu 7,6%. Acţiunile International Consolidated Airlines Group, compania care deţine British Airways, Vueling şi Aer Lingus, au urcat cu 6,2%. Operatorul turistic TUI, listat la Frankfurt, a câştigat peste 5,4% până la închiderea şedinţei.

Compania aeriană germană Lufthansa, care avertizase joi că va ţine la sol zeci de aeronave şi va reduce capacitatea de zbor din cauza creşterii preţului combustibilului, a încheiat ziua cu un avans de 5,6%, recuperând pierderile din prima parte a sesiunii.

În schimb, sectorul petrolului şi gazelor a fost singurul care a încheiat pe minus, cu o scădere de 4,2%, după anunţul privind redeschiderea strâmtorii care a dus la prăbuşirea preţurilor petrolului. La Londra, acţiunile BP au scăzut cu 7,4%, iar Shell a pierdut 5,6%. Compania energetică norvegiană Vår Energi a închis cu un minus de 6,2%.

Preţul petrolului Brent, reperul global, a scăzut cu 10,6%, până la 88,85 dolari pe baril, în timp ce petrolul american West Texas Intermediate a coborât cu 12%, la 82,88 dolari pe baril.

Scăderea abruptă a preţurilor a venit după ce preşedintele american Donald Trump a sugerat că războiul ar putea fi aproape de final. Joi a intrat în vigoare şi un armistiţiu de zece zile între Israel şi Liban, ceea ce a contribuit la îmbunătăţirea încrederii investitorilor pe pieţele globale.

Trump a declarat la un eveniment din Las Vegas că războiul ”ar trebui să se încheie destul de curând” şi că operaţiunile din Iran ”merg foarte bine”. La 1 aprilie, liderul american afirmase că se aşteaptă ca războiul să mai dureze încă două sau trei săptămâni.

Anterior, pieţele bursiere din Asia-Pacific au evoluat în general negativ vineri. Pe Wall Street însă, acţiunile au crescut după redeschiderea Strâmtorii Ormuz, indicele S&P 500 urcând cu 1,4%, iar Dow Jones Industrial Average cu aproximativ 2,2%.

În plan corporativ, gigantul suedez din telecomunicaţii Ericsson a raportat rezultate sub aşteptări. Profitul operaţional ajustat pentru primul trimestru a fost de 5,2 miliarde de coroane suedeze (aproximativ 570 milioane de dolari), sub estimarea analiştilor de 5,4 miliarde, potrivit Reuters. Acţiunile companiei au închis în scădere cu 3,7%.

Între timp, acţiunile producătorului francez de trenuri Alstom s-au prăbuşit cu 27%. Compania şi-a retras prognoza financiară şi a anunţat investitorii că nu îşi va atinge ţintele de profit.

”Deşi existau deja îngrijorări în rândul investitorilor după mesajul preliminar de la începutul lunii, conform căruia noul director general Martin Sion ar putea retrage estimările financiare, perspectiva prezentată acum este şi mai slabă”, au scris analiştii Citi într-o notă pentru investitori.