Premierul demis a acuzat, totodată, PSD că a generat costuri economice majore prin instabilitatea creată după moțiunea de cenzură.
Robert Hoară: În momentul de față avem un guvern interimar, nu știm până când, tocmai de aceea aș vrea să vă întreb care este următorul pas pentru Partidul Național Liberal?
Ilie Bolojan: ”În primul rând, este important ca Guvernul României să funcționeze. Și în următoarele zile, în următoarele săptămâni, dacă va fi cazul, e nevoie să lucrăm în continuare pentru că este o presiune puternică pe accesarea fondurilor europene. Ceea ce înseamnă că, pe de o parte, trebuie să îndeplinim condițiile pentru a ne lua banii. Avem câteva jaloane importante de îndeplinit și trebuie să facem plăți să rearanjăm anumite lucrări care sunt întârziate. În perioada următoare PNL, prin faptul că împreună cu cei de la USR și UDRM, practic asigurăm funcționarea guvernului, se implică în totalitate în administrarea Executivului”.
Robert Hoară: Atribuțiile unui guvern interimar sunt destul de limitate.
Ilie Bolojan: ”Putem funcționa în condiții normale, putem face administrare normală, nu putem să emitem ordonanțe de urgență, nu putem să promovăm legi, sunt câteva aspecte care trebuie rezolvate și sper că printr-un dialog parlamentar în cursul săptămânii viitoare, adoptarea anumitor măsuri într-o procedură rapidă să fie făcută în Parlament. Toate acestea în așa fel încât în România să se poată semna contractele pe programul SAFE, dar și cele legate de fondurile europene în așa fel încât să nu avem pierderi”.
Premierul demis, Ilie Bolojan, acuză PSD că a aruncat țara în instabilitate fără a avea un plan concret.
”Această instabilitate, care a fost generată de Partidul Social Democrat în mod evident, aduce niște costuri care țin de creșterea dobânzilor de creșterea cursului de schimb valutar. Lucruri care se văd în scăderea randamentului aparatului guvernamental. Orice aparat guvernamental, dacă nu este strunit, dacă nu are predictibilitate, ce se întâmplă în perioada următoare, nu lucrează la randamentul scontat. Fiecare se gândește cine vine, cine pleacă și așa mai departe. Sunt niște costuri pe care le puteam evita, dar acțiunea iresponsabilă a Partidului Social Democrat susținut de AUR în Parlament, ne-a adus în această situație”, susține Ile Bolojan.
Robert Hoară: Au trecut câteva zile de la moțiunea de cenzură. Care sunt concluziile în acest moment? La ce concluzie ați ajuns după discuțiile informale pe care le-ați avut?
Ilie Bolojan: ”Din punct de vedere politic, responsabile pentru această criză politică în care am ajuns sunt Partidul Social Democrat susținut de AUR, pentru că au format practic o majoritate de facto dovedită prin trecerea moțiunii. Partidele care generează o criză, așa cum am întrebat și la moțiune, ar trebui să vină cu soluția pentru că am mai spus, suntem în situația în care vine toamna”.
Ilie Bolojan transmite că PSD trebuie să își asume preluarea guvernării sau să recunoască că nu sunt în stare să formeze o coaliție:
”Dacă ar avea demnitate pentru ceea ce au făcut și-ar asuma preluarea guvernării. În sensul în care, încredințându-li-se mandatul să facă dovada că pot face un guvern. În așa fel încât România să funcționeze dacă nu vor putea face asta, ar trebui din nou să aibă o minimă demnitate și să explice că nu sunt în stare să îl facă și că au greșit prin acțiunea pe care au generat-o, aducând costuri importante României. Într-o astfel de situație Partidul Național Liberal și restul partidelor cu care putem asigura funcționarea guvernului, am putea să discutăm despre asumarea răspunderii pentru a merge mai departe, dar asta în ipoteza în care cei care au cauzat această criză trebuie să își asume practic partea de responsabilitate”.