America a salvat ziua. Iata datele care au prevenit o scufundare a burselor

60508280

Din Asia pana-n America, trecand prin Europa, indicii bursieri au pierdut ieri cateva procente serioase. Vineri, dupa un inceput incert, situatia s-a stabilizat.

Infiintarea de locuri de munca in Statele Unite s-a accelerat peste asteptari in iulie, iar somajul a scazut de la 9,2% la 9,1%, ca urmare a angajarilor din sectorul privat, evolutie care ar putea calma temerile privind intrarea economiei intr-o noua recesiune, transmite Reuters.

 

Numarul de locuri de munca din Statele Unite a crescut cu 117.000 in iulie, potrivit Departamentului Muncii, peste asteptarile de 85.000 ale pietelor financiare.

Rata somajului in SUA

Raportul este primul semn macroeconomic incurajator din ultima perioada.

Temerile ca Statele Unite ar putea aluneca iar in recesiune, impreuna cu incapacitatea Europei de a controla criza datoriilor suverane, au afectat puternic pietele financiare. Economistii considera ca sansele unei noi recesiuni sunt de pana la 40%.

Inainte de aceste date, pe piata din Romania investitorii s-au grabit vineri sa introduca ordine de vanzare la preturi vizibil sub ultimele cotatii de joi, insa, ca si in majoritatea sedintelor, cele mai mari volume au fost tot pentru actiunile Fondului Proprietatea.

Actiunile FP au cazut cu 4,23%, la 0,475 lei si au atins, astfel, cel mai redus nivel de la listare. Cu operatiuni de 8,2 milioane lei, aceste titluri au asigurat 73% din rulajul bursei. Anterior sedintei de vineri, un pret mai mic a fost atins la 30 mai, cand titlurile au inchis la 0,485 lei.

"Panica i-a cuprins pe investitori inca de la deschidere, ca urmare a scaderilor foarte mari inregistrate pe piata americana si pe pietele din Asia. De asemenea, si faptul ca in piata nu sunt ordine de cumparare care sa sutina preturile a mai alimentat si mai mult scaderile inregistrate. Este posibil ca mai tarziu piata sa inceapa incet incet sa-si revina astfel incat sa avem o sedinta volatila", a declarat pentru directorul de tranzactionare al Intercapital Invest, Mihai Muresian, citat de Mediafax.

La deschiderea sedintei, indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, a cazut cu 4,67%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au dus indicele BET-NG cu 5,5% sub nivelul de la inchiderea sesiunii precedente. Totodata, indicele BET-FI, al actiunilor celor cinci SIF-uri si al titlurilor Fondului Proprietatea, a coborat cu 4,87%. La ora 10:16, indicele extins al bursei, BET-XT, care sintetizeaza evolutia primelor 25 de actiuni in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si FP, era in picaj cu 4,79%.

Investitorii au tranzactionat in total actiuni de 11,4 milioane lei (2,7 milioane euro), suma cu mult peste rulajul de la debutul sedintei precedente, de 1,7 milioane lei (putin peste 400.000 de euro).

Degringolada pe piata bursiera mondiala

Din Asia pana-n America, trecand prin Europa, indicii bursieri au pierdut joi cateva procente serioase. Totul, din cauza speculatiilor ca Italia, adica a patra economie a Uniunii Europene, ar fi la un pas de incapacitatea de plata.

In plina agitatie, Procuratura italiana a confiscat documente din birourile a doua agentii de rating, Moody's si Standard and Poor's, in cadrul unei anchete privind fluctuatiile considerate "anormale", de la bursa din Milano.

Una dupa alta, bursele din lumea-ntreaga s-au prabusit ieri cu 3, 4 sau chiar 6 procente. Joi-noapte a venit si randul celor din America. Indicele Dow Jones a pierdut mai bine de 5 procente.

"Cred ca Europa a jucat cu siguranta un rol. Pentru ca, desi majoritatea investitorilor cred ca Europa poate face fata problemei datoriilor grecesti, pe langa celor din Irlanda si Portugalia, se pare ca va avea probleme mai mari incercand sa rezolve situatia din Spania si Italia." - a declarat Sam Stovall, Strategia Investitiilor Standard & Poor's.

Problema Italiei pleaca de la uriasa datorie publica. In ciuda planului de austeritate al premierului Berlusconi, exista riscul ca peste sase ani datoria Romei sa ajunga la 150% din PIB, daca nu se inregistreaza crestere economica.

"Pietele financiare au iesit deja in cautarea unei noi victime. Iar raspunsul acum este: Italia." - spune si Iain Begg, profesor la London School of Economics.

Paradoxal, cealalta necunoscuta, adica Spania, pare sa se miste in sfarsit, ceva mai bine. Madridul a lansat o mult asteptata emisie de obligatiuni, de 3,3 miliarde de euro, menita sa calmeze pietele.

Belgia e si ea analizata tot mai atent, dupa ce autoritatile de reglementare britanice le-au cerut bancilor din Regatul Unit sa faca publice informatiile privind expunerea fata de sectorul bancar belgian. Cu toate acestea, unele voci indemna la calm...

"Nu, euro nu e in pericol. Asta datorita angajamentelor politice solide facute la toate nivelurile zonei Euro, pentru a sprijini moneda unica, care ar trebui sa le transmita pietelor ca nu vor castiga lupta asta." - crede Iain Begg, profesor la London School of Economics.

Chiar si-asa, FMI mai are doar 280 de miliarde de euro, fonduri insuficiente pentru a salva Spania si Italia. In plus, o implicare prea puternica in problemele statelor din Zona Euro ar putea sa scada credibilitatea institutiei.

Articol recomandat de sport.ro
Diletta Leotta susține fosta adversară a României la Mondial! | GALERIE FOTO
Diletta Leotta susține fosta adversară a României la Mondial! | GALERIE FOTO
Citește și...
O nouă lovitură pentru piața internațională a petrolului. Unul dintre cei mai mari producători se retrage din OPEC și OPEC+

Emiratele Arabe Unite (UAE) a anunțat, marți, că se retrage din OPEC și OPEC+, decizia urmând să intre în vigoare la 1 mai, potrivit unui comunicat al Ministerului Energiei al țării.

Nazare: Instabilitatea politică scumpește împrumuturile statului. Ce a „uitat” ministrul când a comparat România cu Ungaria

„Dobânda la care se împrumută România pe 10 ani a urcat rapid la 7,3% în ultimele zile, de la aprox 6,7% la jumătatea lunii aprilie, în contextul deteriorării percepției mediilor investiționale generată de tensiunile interne”, susține ministrul.

Noi scumpiri la pompă, peste noapte. Cât au ajuns să coste motorina și benzina în stațiile OMV Petrom și Rompetrol

OMV Petrom și Rompetrol au majorat din nou prețurile carburanților în această noapte. OMV Petrom a scumpit motorina cu 30 de bani/l, iar Rompetrol a crescut atât prețul benzinei, cât și pe cel al motorinei cu 15 bani/l.

Recomandări
Moțiunea de cenzură PSD-AUR împotriva Guvernului Bolojan a fost depusă la Parlament. Au fost strânse semnăturile

Moţiunea de cenzură iniţiată de grupurile parlamentare PSD, AUR şi PACE - Întâi România a fost depusă marţi la Parlament.

Detalii din culisele elaborării moțiunii de cenzură PSD-AUR: Cum au amplificat episodul „șobolanii”

PSD, AUR și PACE au anunțat că vor depue marți la Parlament moțiunea de cenzută împotriva Guvernului Bolojan. În cadrul pregătirii moțiunii, inițiatorii au operat modificări semnificative de formulare în textul documentului.

Parlamentul European a votat pentru ridicarea imunităţii eurodeputatei Diana Şoşoacă. Reacția ei: „Și-au bătut joc de lege”

Parlamentul European a votat marţi pentru ridicarea imunităţii eurodeputatei Dianei Iovanovici Şoşoacă pentru toate presupusele infracţiuni pentru care este anchetată în România.