Bonurile de 38 lei, emise la 21 martie, câştigătoare la Loteria bonurilor

61730232

Bonurile în valoare de 38 lei emise la 21 martie au ieşit câştigătoare la a cincea extragere a Loteriei fiscale din acest an, după trei extrageri lunare şi una specială de Paşte.

Fondul total de premiere, de un milion de lei, va fi împărţit la maximum 100 de persoane, relatează news.ro.

La extragerea de duminică, organizată în studioul Loteriei Române, au participat bonurile fiscale emise în luna martie, ieşind câştigătoare cele cu valoare de 38 de lei emise la 21 martie.

Dacă vor fi depuse peste 100 de cereri de revendicare a premiilor, va fi organizată o a doua extragere, pentru desemnarea celor 100 de câştigători, potrivit Ministerului Finanţelor.

Rezultatele extragerii vor fi postate pe site-ul Finanţelor, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi al companiei Loteria Română pentru o perioadă de minimum 30 de zile.

Cererile pentru revendicarea premiilor pot fi depuse de luni la sediile ANAF. Persoanele care deţin un bon câştigător trebuie să-l depună în original la Fisc, alături de copia actului de identitate şi de o cerere.

Un bon fiscal este considerat câştigător doar dacă îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat.

Fiecare unitate teritorială ANAF la care se depun bonurile fiscale câştigătoare în prima etapă de selecţie va elibera o copie a acestora cu menţiunea "conform cu originalul”, pe care va fi scris numărul unic de înregistrare.

La extragerea specială a Loteriei bonurilor fiscale organizată de Paşte au participat bonurile fiscale emise între 22 ianuarie şi 23 martie 2018 şi au ieşit câştigătoare bonurile de 303 lei emise la 1 februarie.

În martie, au fost extrase bonurile emise la 22 februarie în valoare de 969 lei.

Pentru acest an au fost programate în total 14 extrageri ale loteriei bonurilor fiscale, dintre care 12 lunare şi două ocazionale, fiecare cu un fond de premiere de un milion de lei.

Pe 23 decembrie va fi organizată extragerea specială de Crăciun, cu bonurile emise între 24 martie şi 7 decembrie.

Articol recomandat de sport.ro
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Citește și...
Moneda care a lovit românii cu credite în criză scade masiv. De ce se depreciază francul

Deprecierea francului este o veste bună pentru factorii de decizie de la Banca Naţională a Elveţiei, care în ultimul deceniu s-au luptat să ţină sub control un curs de schimb supraevaluat.

Țara care a decis să repatrieze toată rezerva de aur din SUA

Turcia a decis să-și repatrieze toate rezervele de aur din SUA a anunțat un ziar conservativ din Turcia, susținător al președintelui Recep Tayyip Erdoğan și al Partidului Justiţie şi Dezvoltare (AKP).

Companiile care administrează pensiile private ale românilor, apel la Guvern

Guvernul vrea să schimbe radical Pilonul II de pensii, dar evită să spună cum. Companiile care se ocupă de cele 9 miliarde de euro ale românilor, strânse în conturile de pensii private cer Guvernului să facă publice scenariile la care lucrează.

Recomandări
Primul spital construit de la zero în Cluj în ultimii 50 de ani. Realizat prin PNRR, este printre cele mai moderne din Europa

Unul dintre cele mai moderne centre de neurochirurgie din Europa de Est a fost inaugurat sâmbătă la Cluj-Napoca. 

Ultimul weekend de vară aduce peste 120.000 de turiști la mare. Septembrie vine cu vreme bună și prețuri mai mici

Ultimul weekend de vară aduce peste 120 de mii de turiști pe litoralul românesc, potrivit reprezentanților patronatelor din turism.

Un înalt oficial rus spune că Moscova nu a folosit până acum din ”bun simț” arme nucleare în Ucraina. Ce se va schimba

Un înalt oficial rus spune că Moscova nu a folosit până acum din ”bun simț” arme nucleare în războiul din Ucraina, dar va răspunde ”simetric” dacă aliații Kievului îi vor furniza acestuia componente de arme nucleare tactice.