Bloomberg: UE ar putea impune tarife suplimentare pentru bunuri americane de 4 miliarde dolari

61956070
iStock

UE ia în calcul o abordare agresivă în disputa sa comercială cu SUA și ar putea impune tarife vamale suplimentare unor importuri de bunuri americane în valoare de peste patru miliarde dolari.

 

Bloomberg scrie că surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat că UE este dispusă să se angajeze în tacticile combative preferate de preşedintele Donald Trump, dar riscă o deteriorare suplimentară a relaţiilor transatlantice.

UE citează ca justificare pentru introducerea acestor taxe vamale o dispută de acum 22 de ani cu Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) privind subvenţiile interzise, în pofida faptului că părţile au ajuns în această dispută la "o soluţie acceptabilă pentru părţile implicate" în 2006, susţin sursele.

Potenţiala decizie a UE vine după ce în aprilie autorităţile americane au publicat o listă de produse europene care ar putea face obiectul unor tarife vamale suplimentare pentru ceea ce Washingtonul consideră a fi subvenţii legale acordate de Uniunea Europeană pentru grupul aeronautic Airbus.

Sursele susţin că la nivelul UE nu s-a ajuns încă la un acord privind această strategie, iar cel puţin un stat membru UE s-a opus ideii, scrie Agerpres.

Uniunea Europeană şi SUA sunt implicate într-o dispută comercială care durează de peste un deceniu cu privire la subvenţionarea producătorilor de avioane Airbus şi Boeing. Organizaţia Mondială a Comerţului a decis că ambele părţi au acordat subvenţii în valoare de miliarde de dolari pentru a dobândi un avantaj pe piaţă şi le-a cerut să înceteze să mai acorde subvenţii, în caz contrar urmând să le sancţioneze.

Analiştii susţin că această dispută ameninţă să înrăutăţească schimburile comerciale transatlantice care sunt deja tensionate de tarifele vamale suplimentare introduse de Washington pentru importurile de oţel din UE şi de ameninţările privind introducerea unor tarife suplimentare pentru automobilele europene.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta iubită a lui Vinicius s-a fotografiat aproape goală la nici o lună de la despărțire: ”Isuse Hristoase! E atât de mare!”
FOTO Fosta iubită a lui Vinicius s-a fotografiat aproape goală la nici o lună de la despărțire: ”Isuse Hristoase! E atât de mare!”
Citește și...
62080039
Experți: Românii riscă să piardă sute de mii de joburi în viitor. Meseriile cele mai afectate
Roboţii sunt din ce în ce mai prezenţi în viaţa noastră şi trebuie să ne pregătim pentru momentul în care vor prelua o parte din slujbele noastre.
62036681
Cei care îşi închiriază locuinţele, în vizorul inspectorilor Antifraudă. Ce trebuie să facă
Dacă vă număraţi printre cei care îşi închiriază locuinţele pe site-urile specializate s-ar putea să primiţi o vizită din partea inspectorilor antifraudă.
62079727
Românii, reticenți la cumpărăturile online. „Am păţit-o şi eu. Banii au fost furaţi”
Românii vor să întoarcă marfa pe toate părţile, înainte să o plătească. Un studiu european arată că doar un sfert dintre cei care au acces la internet au făcut cumpărături online anul trecut.