Analiză: Fondurile primite în contextul pandemiei, un impuls puternic pentru economia României

UE
Shutterstock

Cele 79,9 miliarde de euro pentru proiecte europene de care va beneficia România vor reprezenta un impuls puternic pentru economia afectată de pandemie, arată o analiză a firmei de brokeraj XTB România.

 

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, că România va beneficia de aproape 80 de miliarde de euro pentru proiecte europene, indicând construcţia de spitale, şcoli, modernizarea marilor sisteme publice, precum şi reconstrucţia economică, la finalul reuniunii extraordinare a Consiliului European, relatează Agerpres.

"Aşteptările foarte mari pot uneori pregăti dezamăgiri. Nu este cazul pachetului de susţinere de trei sferturi de trilion de euro discutat zilele acestea de liderii europeni. Conform datelor cele mai recente, România urmează să primească 79,9 miliarde de euro (din care 63,1 miliarde de euro în fonduri nerambursabile şi 16,7 miliarde de euro în credite), o sumă importantă care ar putea oferi un impuls puternic economiei afectate de pandemie. Totuşi, acest scenariu poate deveni realitate doar dacă fondurile vor fi utilizate într-o manieră eficientă şi în domenii care pot asigura o dezvoltare durabilă şi pe termen lung", se arată într-o analiză a XTB România.

Potrivit sursei citate, Summitul Uniunii Europene reprezintă un eveniment cheie pentru perspectiva de redresare economică europeană, dar şi pentru dinamica încrederii investitorilor. În centrul negocierilor se află pachetul propus ce se ridică la 1.820 miliarde de euro, care se divizează în bugetul comunitar pe 7 ani şi planul de redresare economică al UE.

Citește și
Merkel
Planul de redresare economică, dezbătut la Bruxelles. La întâlnire participă și Merkel
VIDEO. Călin Georgescu a avut o ieșire nervoasă. „Aveți curajul să mă lăsați să termin?”

"În total, volumul angajării bugetare ar ajunge la aproximativ 13% din PIB-ul UE din 2019 (şi un procentaj superior raportat la cifra din 2020, având în vedere scăderile estimate). Deşi cifra alocărilor nerambursabile nu a fost încă stabilită definitiv, o valoare de puţin sub 400 de miliarde de euro, mai redusă decât dorinţele unor state mai ales din zona de 'miazăzi' a continentului, reprezintă totuşi un compromis rezonabil, dificil de întrezărit acum chiar şi numai o jumătate de an, şi mai ales în afara unui catalizator precum situaţia neobişnuită a acestei perioade. Deschiderea arătată de Germania şi disponibilitatea spre negociere a grupului "frugal" îndreptăţesc speranţe ale unui progres, fără îndoială, de natură istorică", explică Claudiu Cazacu, Consulting Strategist în cadrul XTB România.

Potrivit acestuia, nu este vorba doar despre solidaritate în termeni abstracţi, ci despre o realitate a unor transferuri de resurse necesare pentru echilibrarea unor disparităţi în creştere.

"Pe de altă parte, ca de fiecare dată, implementarea şi mecanismele de control vor fi esenţiale pentru un rezultat optim. Economia reală europeană ar beneficia notabil, 'salvând' câteva puncte procentuale de PIB cumulat, dacă agregăm rezultatele pe parcursul mai multor ani. O economie europeană puternică ar ajuta, prin canale multiple, şi economia României, fără a pune la socoteală şi canalul cel mai important: fondurile care vor fi direct accesibile. Deşi este posibil ca valoarea acestora să fie diferită (în orice sens) de cifrele anunţate anterior, impactul net asupra economiei va depinde de variabile precum sectoarele preferate, eficienţa de implementare şi abilitatea de a genera valoare adăugată pe termen lung", mai spune analistul.

Acesta susţine că, în privinţa pieţelor financiare, este posibil ca, atât pentru burse cât şi pentru moneda unică europeană, o bună parte din speranţe să fie deja reflectate în cotaţii, deşi se poate imagina ca un impact pozitiv iniţial să poată fi 'deblocat', mai ales dacă valoarea granturilor ar depăşi 400 de miliarde de euro.

La rândul său, Radu Puiu, analist în cadrul XTB România, consideră că până în acest moment, discuţiile au subliniat discrepanţele ample dintre cele două tabere: statele iniţiatoare ale proiectului, printre care Germania şi Franţa, şi aşa-zisele ţări frugale, Austria, Olanda, Suedia, Danemarca.

Cu mai mult de 15 ani de experienţă, XTB este în prezent a 4-a cea mai mare casă de brokeraj de FX şi CFD-uri din lume şi cea mai mare din Europa Centrală şi de Est.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Călin Georgescu, luat peste picior de Gardoș pe tiktok: fostul fotbalist, scârbit de nesimțirea multor români
Călin Georgescu, luat peste picior de Gardoș pe tiktok: fostul fotbalist, scârbit de nesimțirea multor români
Citește și...
Ce spun experții despre planul european de relansare întocmit de UE. Cele cinci puncte slabe ale acordului
Ce spun experții despre planul european de relansare întocmit de UE. Cele cinci puncte slabe ale acordului

Acordul încheiat marţi pentru un plan european de relansare finanţat pentru prima dată prin emiterea de datorie comună reprezintă o turnură istorică, dar el rămâne prea modest în unele aspecte, potrivit unor analişti citaţi de AFP.

Planul de redresare economică, dezbătut la Bruxelles. La întâlnire participă și Merkel
Planul de redresare economică, dezbătut la Bruxelles. La întâlnire participă și Merkel

Cancelarul german Angela Merkel se va întâlni miercuri la Bruxelles cu liderii principalelor trei instituţii ale UE pentru a discuta despre agenda preşedinţiei germane a Consiliului UE.

Comisia Europeană: Autostrada Comarnic-Braşov ar putea fi finanţată din fondul de redresare economică Next Generation EU
Comisia Europeană: Autostrada Comarnic-Braşov ar putea fi finanţată din fondul de redresare economică Next Generation EU

Comisarul european pentru transporturi, Adina Vălean, consideră că Autostrada Comarnic-Braşov ar putea fi finanţată din fondul de redresare economică Next Generation EU, din care România ar putea să acceseze până la 31,2 miliarde de euro nerambursabili.

Recomandări
Economiștii desființează „măsurile” economice ale lui Călin Georgescu. „Este revoltător să auzi o asemenea aberație”
Economiștii desființează „măsurile” economice ale lui Călin Georgescu. „Este revoltător să auzi o asemenea aberație”

Rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale a avut efecte semnificative asupra piețelor financiare, zguduind bursa și crescând costurile la care se împrumută România, până la cel mai ridicat nivel din ultima perioadă.

Manifestațiile împotriva lui Călin Georgescu s-au extins în România. „Nu votați un dictator” | FOTO & VIDEO
Manifestațiile împotriva lui Călin Georgescu s-au extins în România. „Nu votați un dictator” | FOTO & VIDEO

Sute de tineri au ieșit în stradă, marţi seară, în mai multe orașe din țară, pentru a protesta după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale.   

Cabinetul israelian a aprobat încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Cabinetul israelian a aprobat încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul

Cabinetul de securitate israelian a aprobat marţi acordul de încetare a focului în Liban, unde Israelul luptă împotriva mişcării islamiste Hezbollah, a indicat biroul premierului Benjamin Netanyahu, scrie AFP.