"Pe fondul aversiunii la risc, cauzate atât de factori externi, cât şi interni, leul s-a depreciat, depăşind media anticipaţiilor atât pentru orizontul de 6 luni, cât şi pentru cel de 12 luni. De asemenea, anticipaţiile privind creşterea economică pentru anul curent au înregistrat scăderi consistente, iar riscul de recesiune în anul 2026 a crescut substanţial", a precizat acesta, într-un comunicat transmis marţi de asociaţie.
Analiștii văd o creștere economică de doar 0,4% în acest an
Astfel, anticipaţiile indică un avans al PIB de 0,4% în acest an şi un deficit bugetar de 6,4% din PIB.
"Deficitul bugetului de stat prognozat pentru anul 2026 a scăzut faţă de exerciţiul anterior cu 0,2pp şi a înregistrat o valoare medie a anticipaţiilor de 6,4% din PIB. Anticipaţiile de creştere economică pentru anul 2026 s-au redus substanţial şi au ajuns la valoarea medie de 0,4%. Datoria publică calculată ca procent în PIB este anticipată să se majoreze la 62% în următoarele 12 luni. În contextul războiului din Iran, a fost introdusă şi o întrebare referitoare la anticipaţiile privind evoluţia preţului petrolului Brent în următoarele 12 luni. Conform răspunsurilor, participanţii anticipează un preţ (media anticipaţiilor) de 93 USD/baril, valoare cu 10 USD mai redusă decât cea înregistrată în exerciţiul anterior", se precizează în documentul citat.
Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (mai 2027) s-a redus uşor faţă de valoarea înregistrată în exerciţiul anterior, ajungând la 7,41%, iar 46% dintre participanţi anticipează reducerea ratei inflaţiei în următoarele 12 luni comparativ cu valoarea actuală a acesteia, în timp ce 31% anticipează majorarea ei.
Majoritatea experților anticipează deprecierea leului
În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, aproximativ 80% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, iar 12% o stagnare. Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,1650 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni, valoarea medie a cursului EUR/RON anticipat este de 5,2252 lei pentru un euro. Sondajul a fost realizat în ultima săptămână a lunii aprilie.
Cursul valutar pentru 26 mai 2026 arată o ușoară depreciere a principalelor valute față de leu. Un euro este cotat la 5,2359 lei, în scădere cu 0,0108 lei față de ședința anterioară, în timp ce dolarul american ajunge la 4,4978 lei, în coborâre cu 0,0089 lei.
Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a rămas relativ constant în luna aprilie, la valoarea de 38,1 puncte. Indicatorul condiţiilor curente s-a redus uşor, cu 0,7 puncte, iar cel al anticipaţiilor a crescut cu 0,2 puncte, rezultând o creştere de 0,1 puncte a indicatorului de încredere în economie.
Sondajul Asociaţiei CFA România este realizat lunar, de peste 14 ani, şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia organizaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. Sondajul este realizat în ultima săptămâna a fiecărei luni iar participanţii sunt membri ai Asociaţiei CFA România şi candidaţii pentru nivelurile II şi III ale examenului CFA.
Indicatorul de Încredere Macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) şi 100 (încredere deplină în economia românească) şi este calculat pe baza a 6 întrebări cu privire la condiţiile curente (referitoare la mediul de afaceri şi piaţa muncii) şi anticipaţiile pentru un orizont de timp de un an pentru (mediul de afaceri, piaţa muncii, evoluţia venitului personal la nivel de economie şi evoluţia averii personale la nivel de economie).
Pe lângă întrebările necesare pentru calculul Indicatorului de Încredere Macroeconomică, sondajul evaluează şi anticipaţiile, tot pentru un orizont de timp de un an, pentru rata inflaţiei, ratele de dobânda, cursul de schimb EUR/RON, indicele bursier BET şi condiţiile macroeconomice globale.
Asociaţia CFA România este organizaţia profesioniştilor în investiţii din România, deţinători ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA), calificare administrată de CFA Institute (USA). În prezent, Asociaţia are peste 265 de membri, deţinători ai titlului de Chartered Financial Analyst (CFA). Comunitatea CFA mai cuprinde şi aproximativ 140 de candidaţi la unul din nivelurile de examinare. Profesioniştii care sunt membri ai organizaţiei lucrează pentru instituţii de reglementare, instituţii supranaţionale, instituţii bancare, firme de asigurări, firme de intermediere de valori mobiliare, firme de asset management, fonduri de pensii, firme de consultanţă, sectorul public, instituţii de învăţământ, companii care activează în diverse sectoare economice etc.