Alocația de hrană pentru bolnavii de lepră din România, majorată de la 11 lei la 20 de lei

61874563

Guvernul majorează alocaţia de hrană la singurul spital pentru bolnavii de lepră din ţară, Spitalul Tichileşti din judeţul Tulcea, de la 11 lei la 20 de lei.

„Este un proiect prin care corectăm o situaţie dificilă în care se află semeni de-ai noştri. Mă refer la pacienţii internaţi la spitalul Tichileşti, caz semnalat şi de mass-media. Decizia pe care o luăm astăzi este de a oferi o sumă aproape dublă pentru norma zilnică de hrană. Dorim să asigurăm pacienţilor un trai decent pentru că acest spital este practic casa lor”, a declarat miercuri premierul Viorica Dăncilă, la începutul şedinţei de Guvern

Spitalul Tichileşti este un spital de monospecialitate şi singurul din România care tratează şi îngrijeşte bolnavii de lepră, având o secţie unică de 15 paturi. El se află în subordinea Ministerului Sănătăţii.

În prezent mai trăiesc în acest spital 10 pacienţi cu vârste între 50 şi 90 de ani.

Propunerea de majorare a alocaţiei de hrană a venit de la Ministerul Sănătăţii, după ce la sfârşitul lunii septembrie o angajată a Spitalului Tichileşti a făcut apel pe Facebook la oameni să doneze fructe şi legume pentru hrana bolnavilor aflaţi în îngrijire aici.

“Vă scriu în speranţa că sunt gospodari care pot şi îşi doresc să facă un bine. Aş vrea să îi rog să doneze, sau să daruiască, sau să facă pomana cu câteva legume care le prisosesc. Eu lucrez la singurul spital din România care îngrijeşte bolnavi de lepra - Spitalul Tichileşti (Isaccea, judetul Tulcea). În prezent, mai avem 10 pacienţi internaţi. Problema e că statul alocă doar 11 lei/zi/om pentru hrană. Suma este foarte mică pentru a putea asigura trei mese pe zi, şi preţurile la alimente sunt aşa cum ştim cu toţii. Dacă e cineva dispus să doneze, să ştiţi că nu avem nevoie de cantităţi mari, ci doar cât să punem pentru iarnă nişte castraveţi la murat, un bidon de varză, câteva (20-30) de borcane de compoturi şi gem. Orice e bine-venit. Totul pentru 10 persoane. Putem veni noi (angajaţii) să culegem, oriunde în Tulcea, Constanţa, Brăila, Galaţi. Sau, dacă doriţi să ne vizitaţi, să ne cunoaşteţi, vă aşteptăm cu drag”, a transmis una din angajetele unităţii sanitare pe reţeaua de socializare.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, spunea atunci nu au existat sesizări sau solicitări transmise de conducerea spitalului din Tichileşti la Ministerul Sănătăţii pentru suplimentarea fondurilor de hrana sau alte necesităţi.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61996680
Guvernul german a aprobat creşterea salariului minim. Măririle aplicate în următorii 2 ani

Guvernul german a aprobat miercuri creşterea salariului minim cu 0,35 euro pe oră, la 9,19 euro (10,43 dolari), începând din 2019, şi la 9,35 euro pe oră din 2020.

61988766
Guvernul va analiza, miercuri, un proiect de lege pentru modificarea Codului fiscal

Guvernul va discuta, în şedinţa de miercuri, un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii 227/2015 privind Codul fiscal.

61997359
Noua taxă auto: Cele două variante analizate de Guvern

Noua "taxă auto" va fi achitată de anul următor în funcție de elemente care generează emisii de poluanți în atmosferă, respectiv capacitatea cilindrică, norma de poluare și emisiile de CO2.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.