Adrian Câciu, despre concluziile raportului Băncii Mondiale despre pensiile speciale: Toată lumea este destul de supărată

62255363
Agerpres

Ministrul de Finanţe, Adrian Câciu, a declarat, vineri, despre concluziile Băncii Mondiale privind pensiile speciale, că este vorba de principii, în primul rând, care înseamnă echitate şi justiţie socială.

El a adăugat că „toată lumea, populaţia României, este destul de supărată pe faptul că există cetăţeni care câştigă foarte mult şi nu sunt cetăţeni din zona privată”.

”Eu nu mă duc întotdeauna după modelul acesta care spune că o anumită abordare trebuie să îmi aducă un foarte mult prinos la bugetul de stat. E vorba de principii, în primul rând, care înseamnă echitate şi justiţie socială. Toată lumea, populaţia României, este destul de supărată pe faptul că există cetăţeni care câştigă foarte mult şi nu sunt cetăţeni din zona privată”, a spus ministrul de Finanţe, întrebat despre concluziile raportului Băncii Mondiale, pe legea pensiilor speciale.

”Din această perspectivă nu o să comentez foarte puternic, raportul Băncii Mondiale nici nu e la noi în Minister (..). Eu cred că amendamentul prins la Senat este unul corect. Aici este vorba despre ceea ce numim pensiile de serviciu şi de cumulul de venituri la stat. Haideţi să nu mai speculăm într-o altă zonă. Este vorba, şi am mai spus-o, aş vrea să oprim acest du-te vino, să încercăm să ducem toate fricile într-o zonă privată. Statul are datoria, atâta timp cât este plătit de cetăţeni, să fie un stat suplu şi să manifeste echilibru raportat la veniturile cetăţenilor”, a precizat Adrian Câciu.

”Nu se pune problema de aşa ceva”, a mai afirmat Câciu, întrebat cu cât vor fi impozitate pensiile speciale.

Raportul Băncii Mondiale arată că modificările aduse legii pensiilor speciale includ o impozitare mai mare pentru pensiile care depăşesc salariul mediu. Această modificare nu va avea un impact semnificativ asupra cheltuielilor brute cu pensiile, spun specialiştii Băncii Mondiale.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta iubită a lui Vinicius s-a fotografiat aproape goală la nici o lună de la despărțire: ”Isuse Hristoase! E atât de mare!”
FOTO Fosta iubită a lui Vinicius s-a fotografiat aproape goală la nici o lună de la despărțire: ”Isuse Hristoase! E atât de mare!”
Citește și...
62338896
Adrian Câciu: Avem încă de încasat bani din exerciţiul 2014-2020
Ministrul de Finanţe, Adrian Câciu, a declarat, vineri, că reducerile de cheltuieli bugetare nu sunt în comasarea ministerelor, ci în buna gestionare a creditelor.
62270354
Isărescu, întrebat despre impozitul progresiv: E o problemă politică
Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a declarat că impozitul progresiv este o problemă politică.
62347169
Rata anuală a inflaţiei a scăzut la 11,2% în aprilie. Isărescu: Va ajunge la 7% la finalul anului
Rata anuală a inflaţiei în aprilie 2023 a scăzut la 11,2%, de la 14,5% în luna martie, relevă datele transmise vineri de INS.