Accidentul aviatic de la Clinceni:eroare de pilotaj sau defectiune tehnica?

×
Publicitate

La Clinceni ancheta a inceput inca de vineri seara; se anunta insa anevoioasa si indelungata. Avionul care s-a prabusit este unul utra-usor, fara asa-numita cutie cutie neagra care inregistreaza parametrii de zbor.

In absenta acestui dispozitiv n-au ajuns la vreo concluzie nici cei care investigheaza o alta tragedie petrecuta tot la la Clinceni.

Acum nici o luna isi gasea sfarsitul comandantul aerodromului - Mihai Tone, de 24 de ani, se prabusea cu avionul in timpul unui antrenament. Primele indicii pe care le au anchetatorii arata ca este vorba despre un impact al avionului cu solul in plan orizontal. De asemenea, aceleasi estimari arata ca pilotul zbura la peste 100 de metri de sol inainte ca impactul sa se produca.

Pilotul de 37 de ani facea vineri seara un zbor de antrenament, in timpul caruia a simulat o pana de motor. Specialistii in domeniu cred ca, din cauza manevrei, el n-a avut nicio sansa sa se parasuteze. Este foarte probabil, spun ei, ca avionul sa fi avut o viteza prea mica, iar din aceasta cauza pilotul ar fi pierdut controlul aparatului.

Investigatia ia in calcul atat o eroare de pilotaj, cat si o avarie a avionului. Proprietarul acestuia spune insa ca aeronava era in stare perfecta de functionare si avea toate reviziile facute la zi.

Avionul ultrausor de tip Festival a costat 63.000 de euro si avea la activ 240 de ore de zbor. Avea motor austriac, componentele erau fabricate in America si putea zbura la o inaltime maxima de 4000 de metri.

Articol recomandat de sport.ro
Protest la Moscova! Decizia luată la nivel internațional care schimbă totul
Protest la Moscova! Decizia luată la nivel internațional care schimbă totul
Citește și...
60296163
Trei vieti curmate intr-un accident infiorator, in judetul Hunedoara!

UPDATE: Trei vieti s-au stins vineri seara intr-un accident rutier petrecut la intrarea in Deva. Din motive ramase inca necunoscute, doua autoturisme s-au ciocnit violent. A scapat un singur sofer.

60220375
A vrut sa coboare trei etaje pe geam, dar a cazut de la 12 metri

Teama de singuratate a provocat o drama zguduitoare, la Timisoara. O batrana de 79 de ani, pe care fiicele o incuiasera in casa, a cazut vineri seara de la etajul trei al unui bloc.

60219599
Incendiu puternic langa un popas turistic din Bacau!

Doua case au ars vineri seara langa "Hanul lui Matei" din Bacau intr-un incendiu de proportii, scrie Mediafax. A fost nevoie de sase autospeciale ale pompierilor pentru stingerea focului.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 15 11h31m06s737
Nouă alertă în Marea Neagră. Un incendiu a izbucnit la bordul unei nave în apropiere de Sulina. Șapte persoane sunt date dispărute. FOTO&VIDEO

O nouă navă ar fi fost atacată, joi dimineață, în apropiere de Sulina, în Marea Neagră. Vasul se află la aproximativ 14 mile marine de țărm, iar incendiul a izbucnit la castelul navei, conform surselor Știrilor PRO TV.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Cine sunt miniștrii PSD din Guvernul Niculescu. Social-democrații revin la guvernare după cinci luni de criză

Liderii PSD au decis în unanimitate să-l susțină în Parlament pe Luca Niculescu, iar Sorin Grindeanu a prezentat numele celor 11 social-democrați care ar urma să facă parte din noul Executiv.

Imago0868835253h
Primul mesaj al Papei Leon după ce a fost diagnosticat cu cancer pulmonar. „Vă rog să vă rugați pentru mine”

Papa Leon al XIV-lea le-a mulţumit miercuri credincioşilor catolici pentru rugăciunile lor, într-un mesaj pe care l-a transmis pentru prima dată de când a suferit o intervenţie chirurgicală pentru cancer pulmonar la Roma.