Anunțul vine după reuniunea de urgență cerută de România, în urma incidentelor din apropierea coastelor noastre și ale Bulgariei, în care au fost implicate nave comerciale.
Joi, Parlamentul European votează o rezoluție pe această temă. Și tot joi, la București, președintele Nicușor Dan a convocat o ședință CSAT, având ca temă securitatea la Marea Neagră.
Despre protecția României și sprijinul aliaților a discutat, la Strasbourg, colega noastră, Camelia Donțu, cu eurodeputatul Dan Barna.
După reuniunea de marți după-amiază a Consiliului Nord-Atlantic, în care securitatea la Marea Neagră a fost discutată la cererea României, NATO a anunțat că va trimite resurse suplimentare în regiune. Acestea vor fi folosite inclusiv pentru supraveghere, recunoaștere și analizarea probelor. NATO transmite că aliații rămân uniți și pregătiți să răspundă oricărei amenințări. Dan Neculăescu, noul ministru de Externe, fost ambasador NATO al României, în prima declarație oficială, a subliniat că Marea Neagră trebuie să stea în prim-planul agendei euroatlantice.
În ultimele zile, nave comerciale au fost atacate în apropierea coastelor României și Bulgariei. Iar avioanele românești au doborât două drone deasupra apelor noastre teritoriale. La Parlamentul European, joi, este programat votul unei rezoluții, pe această temă.
Dan Barna: „Spunem foarte clar că Rusia este agresorul”
„Această rezoluție pe care Parlamentul European o va vota este o reacție promptă pentru o situație care se degradează de la o săptămână la alta. Ceea ce se întâmplă în Marea Neagră nu mai este un subiect marginal, care tehnic este scăpat de sub control, care nu știu ce interferențe... Este clar un test pe care Rusia îl impune și îl împinge pe flancul estic al Alianței și în Marea Neagră mai ales. Marea majoritate a grupurilor politice, exceptând, bineînțeles, extrema extremă dreaptă, spun foarte clar că Marea Neagră trebuie să devină și să rămână o prioritate activă de securitate a NATO și a Europei”, a declarat eurodeputatul Dan Barna, la EURomânia.
„Poate n-a fost o întâmplare că în aceeași zi în care noi dezbăteam aici, în Parlamentul European, la NATO, a avut loc tot o dezbatere despre Marea Neagră. Practic, ieri a fost Ziua Mării Negre și la NATO, și la Uniunea Europeană. Mă bucură anunțul pe care l-a făcut noul ministru de Externe și poziția exprimând poziția de fapt, urmare a discuțiilor de la NATO, în egală măsură, rezoluția pe care am negociat-o aseară, practic două ore și jumătate am stat cu celelalte grupuri pentru a găsi o formă cât mai consistentă a acestei rezoluții spune foarte clar necesitatea de echipamente militare care să asigure protecția zonei comerciale și protecția traficului comercial. Pentru că să nu uităm, de la Al Doilea Război Mondial încoace, lumea s-a dezvoltat prin faptul că a existat siguranța și libertatea traficului maritim fără trafic maritim”, a adăugat Barna.
„Vedem ce s-a întâmplat cu, nu știu, combustibilul, dar afectând traficul maritim prin Marea Neagră, întreaga zonă... Impactul economic pe întreaga zonă este unul major, devastator. Tocmai de aceea asigurarea siguranței traficului comercial. Nu vorbim de războiul Rusiei cu Ucraina. În acest moment vorbim de siguranța traficului comercial, nave comerciale din întreaga lume care transportă toate tipurile de produse, inclusiv alimente, în momentul în care nu mai au siguranța traficului și se blochează această zonă, pentru regiunea noastră ar fi o lovitură catastrofală. Care este poziția Parlamentului European față de Rusia aici cumva, dau un pic din casă din negocierile care au avut loc, au fost grupuri politice, nu e greu să-ți imaginezi care au încercat să mențină paragrafe care să creeze dubiu, presupuneri și a trebuit să luptăm și a fost o majoritate și asta e important de spus. Spunem foarte clar că Rusia este agresorul”, susține el.
„Ideea aceasta de a lăsa un dubiu pe care apoi propaganda rusă să se agațe spune 'domnule, nu e foarte clar. Poate erau drone, ale extratereștilor, ale ucrainenilor', adică nerecunoașterea unei realități foarte clare Rusia este agresorul Ucrainei și Rusia este agresorul care folosește drone în Marea Neagră împotriva navelor comerciale care nu sunt implicate în niciun fel în conflictul militar, tocmai pentru a destabiliza și a crea panică și nesiguranță în ceea ce înseamnă traficul maritim și traficul comercial din Marea Neagră. Și Rusia este acuzată de aceste atacuri în mod explicit, mă rog, este acuzată este menționată ca autoarea acestor atacuri din Marea Neagră foarte clar în cuprinsul rezoluției”, a conchis Dan Barna la EURomânia.
Vedeți interviul integral în VIDEO.