Nicu Ștefănuță, despre tarifele comerciale anunțate de Trump pentru Europa. „Dacă ne certăm noi, câștigă China”

×
Publicitate

Timp de săptămâni, președintele Donald Trump a prezentat data de 2 aprilie drept Ziua Eliberării în Statele Unite.

Potrivit declarațiilor sale, adesea contradictorii, aceasta ar fi ziua în care va dezvălui un nou val de tarife vamale, cu impact major asupra Uniunii Europene.

Anunțul este așteptat în cadrul primei conferințe de presă susținute în Grădina Trandafirilor din al doilea mandat al liderului de la Casa Albă.

Președintele american Donald Trump amenință cu un nou pachet de tarife vamale, altele decât taxele de 25% deja aplicate pe importurile de oțel și aluminiu sau cele similare anunțate recent pentru mașinile și piesele auto europene.

Drept urmare, Comisia Europeană a pregătit propriul set de măsuri, ce ar viza importuri americane în valoare de 26 de miliarde de euro - măsuri care ar putea intra în vigoare la jumătatea lunii aprilie, daca negocierile cu Casa Alba nu dau rezultate.

Între timp, tensiunile se amplifică și pe frontul digital. Comisia Europeana e gata să amendeze Apple și Meta, pentru încălcarea regulilor europene privind concurența pe piața digitală. Primele sancțiuni ar putea veni în această săptămână. Președintele Trump a criticat deja aceste reglementări și amenință cu tarife de reciprocitate.

Pe fondul acestor tensiuni, surse politice sustin că Bruxelles-ul discută inclusiv măsuri care să vizeze sectorul serviciilor americane — giganți din tehnologie, bănci sau energie. Uniunea Europeană spune că nu vrea escaladarea razboiului comercial, dar se declară pregătită să răspundă.

Deocamdată, speranța rămâne într-un acord negociat. Corespondentul PROTV Comelia Donțu a vorbit despre acest subiect cu deputatul Nicu Ștefănuță, vicepreședinte al Parlamentului European.

Credeți că Uniunea Europeană este pregătită pentru astfel de confruntare?

Nicu Ștefănuță: „În momentul în care cineva vine și te împinge pe scări, nu poți să zici tot tu, scuză-mă, și trebuie să răspunzi cumva. Cam asta este situația de acum și îmi doresc totuși o soluție negociată. Uitați-vă la ceea ce s-a întâmplat în cazul Canadei cu Statele Unite. Nu s-au împins, s-au busculat și după aceea nu s-a mai întâmplat de fapt nimic, pentru că tot pierdeau, whisky-ul american a dispărut de pe de pe rafturile magazinelor în Canada, e foarte mult. Legumele care nu mai pot intra în Canada, Canada nefiind o țară care cultivă legume. Deci, multe declarații, puține fapte și eu aș fi pragmatic aici, pentru că nu-i vorba de oricine și mai rău de atâta, dacă ne certăm noi câștigă China.”

S-a vorbit puțin în ultima perioadă despre acest subiect. Parcă am și uitat de China.

Nicu Ștefănuță: „Știi cum este acea vorbă când dușmanii tăi se ceartă, nu-i întrerupe. Și atunci cam asta face China, având în vedere că Occidentul își face singur rău.”

Ce instrumente are la dispoziție acum Uniunea Europeană pentru a influența ce se întâmplă în America?

Nicu Ștefănuță: „Politice, comerciale. Nu toate lucrurile se pot întâmpla. Majoritatea lucrurilor nu se pot întâmpla fără Europa. Inclusiv pace în Ucraina, ca să fim sinceri, pentru că noi suntem aici, vecinii lor. Iar în chestiunile comerciale, da, dacă asta este linia luată acolo, pe tarife, președintele Americii are un cuvânt important de spus. A fost o greșeală a Congresului că a dat această putere acum vreo 20 și ceva de ani președintelui. Și de atunci președintele au abuzat-o cum au crezut ei de de cuviință. Partea bună e că inclusiv mediul de afaceri este aliat în zona asta, pentru că mediului de a face nu-i place, nu câștigă mare lucru, că dacă noi ne blocăm între noi, teoria economică a specializării spune că pierdem amândoi. Și eu cred în chestia asta.”

Pe scurt, sunteți pentru aceste tarife de reciprocitate din partea Uniunii Europene?

Nicu Ștefănuță: „Evident că sunt. Dacă sunt impuse tarife și mai mari. De ce? Pentru că dacă impui pe oțel nu plac nici ăsta. Pentru că noi avem producători. Suntem al 3-lea producător de oțel din Europa care exportă în stat. Și același lucru, tin minte că am avut discuția asta cu ALRO Slatina acum 7-8 ani, când când au fost din nou impuse tarife pe oțel, ne afectează, și atunci era vorba de doar 10% acum 25.”

Ne-ați spus poziția dumneavoastră, dar care este poziția Parlamentului European?

Nicu Ștefănuță: „Tocmai s-a adoptat un un act care spune cumva da retorsiunilor comerciale. În același timp, luni, la începutul dezbaterilor, trebuia să avem o mare dezbatere pe politica tarifară și Parlamentul a refuzat. Pentru că nu e bine să discuți lucrurile când sunt în flăcări, e bine să aștepți un pic și să nu te arunci, pentru că de multe ori s-ar putea să urci presiunea.”

Articol recomandat de sport.ro
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
Citește și...
Proiect: compensații rapide pentru refuzul la îmbarcare și posibilitatea de a schimba numele pasagerilor pe biletul de avion

UE ar putea obliga companiile aeriene să îi compenseze rapid și fără bătăi de cap pe pasagerii cărora li se refuză îmbarcarea. Am putea schimba și numele pe biletul de avion, pentru ca o altă persoană să poată călători în locul nostru.

UE introduce permisul digital de conducere și reguli mai stricte pentru șoferi. Care sunt cele mai mari schimbări

Uniunea Europeană va adopta măsuri radicale pentru a spori siguranța rutieră, care include adoptarea permisului de conducere digital, controale medicale mai stricte și o perioadă de probă de doi ani pentru șoferii tineri.

Schimbare majoră pentru șoferi: Cei care rămân fără permis într-un stat UE nu vor mai putea conduce nici în celelalte

În curând, dacă rămâneți fără permis într-o țară din Uniunea Europeană, nu veți mai putea conduce nici în celelalte. Parlamentul European și Consiliul au ajuns, marți seară, la un acord care schimbă regulile jocului pentru șoferi.

Recomandări
Nicușor Dan a promulgat legea ANI, care îl lasă fără funcție pe Dominic Fritz, fără să o trimită înapoi. Are și o explicație

Președintele Nicușor Dan a anunțat, vineri, că a promulgat Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității în forma care i-a fost transmisă de către Parlamentul României, fără să o mai trimită înapoi, la reexaminare.

Acciza la motorină, redusă temporar cu 25% până pe 15 septembrie. Anunțul Ministerului Finanțelor

Ministerul Finanțelor majorează la 25% reducerea temporară a accizei aplicabile motorinei standard pentru intervalul 1–15 septembrie 2026, ca urmare a noii evaluări bilunare prevăzute de mecanismul instituit prin Legea nr.162/2026.

Lucian Pahonțu, reacție la acuzațiile privind Revoluția: „Întreaga activitate s-a derulat în conformitate cu normele legale”

Nicușor Dan a declarat că șeful SPP Lucian Pahonțu nu este în situația celor care au participat la acțiunile de reprimare a protestatarilor din Decembrie '89 și de la Mineriada din iunie 1990.