Stresul de la școală și presiunea socială afectează sistemul osos al copilului. Explicația științifică

×
Publicitate

Prea multe sarcini, prea mult stres asociat mediului școlar. Un hormon de stres acționează pe sistemul osos al copilului, ori al adolescentului. Nu face bine în cele mai dificile perioade din dezvoltare.  

Efectele stresului social și stresului de la școală

Nivelul unui hormon important numit cortizol crește. În cazul copiilor, cortizolul influențează creșterea, explică medicul endocrinolog.

Dr. Bogdan Pascu, medic endocrinologie pediatrică: „Mi se pare că e toată ziua stresul ăsta. „Ți-ai făcut temele, ai învațat, ai fost la meditații”. Cortizolul inhibă creșterea și dezvoltarea copilului, acționează la nivel osos și, după cum știm, când am prea mult cortizol nu mai cresc suficient de bine. Bombardat constant, bombardat cu stres, cu un nivel crescut de cortizol, nu reacționez natural. Un copil care e scund, care este stresat continuu, nu recupereză așa bine, chiar dacă nu a intrat în pubertate. Am copii cu statură joasă, cu greutate joasă și, la fel. Sunt stresați că ceilalți din jurul lor sunt mai înalți, mai bine dezvoltați. Trebuie să mă asigur din punct de vedere emoțional că e bine, să mă asigur medical, de la cineva cu experiență, că o să fie bine, să stau liniștit, să mă relaxez că lucrurile vor fi în regulă”.

Cum pot schimba părinții stresul asociat mediului școlar

Schimbând întrebările. În loc de „Ce ai făcut la școală?”, spus zilnic, obsesiv, să spunem „Ce ți-a plăcut azi să faci?". Răsunsurile vor fi suprinzătoare.

„Ce ți-a plăcut azi?" - ar fi prima întrebare din partea părinţilor. Şi cea mai bună! Pentru că cel mic să se concentreze pe ce e mai bine. Mintea lui va pune apoi pe locul al doilea ce nu i-a plăcut. Vor fi multe. 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ”Regina terenului” a renunțat la baschet pentru modelling
FOTO ”Regina terenului” a renunțat la baschet pentru modelling
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
De ce este periculos consumul excesiv de antibiotice. Medic: „Mulți pacienți vin cu infecții cu germeni panrezistenți”

Consumul excesiv de antibiotice a devenit un pericol uriaș. Tot mai mulți bolnavi ajung la spital cu infecții care nu pot fi tratate cu niciun fel de antibiotic.

Cum poate fi prevenită parodontoza. Sfatul medicilor stomatologi

Măsurători ale tuturor structurilor dinților, făcute la 18 ani, este ceea ce recomandă medicii. Aceste informații ajută la prevenirea parodontozei.

 

MBS, preparatul culinar ideal într-o zi de iarnă. De ce este atât de bună combinația dintre mămăligă, brânză și smântână

Care e preparatul culinar ideal într-o zi de iarnă? Mămăliga cu brânză și smântână. Vorbim despre o combinație care eliberează treptat energie, toată ziua.  

Recomandări
Călin Georgescu, ridicat dintr-o parcare. Percheziții DIICOT la locuința sa, într-un dosar de înșelăciune de 1 milion de euro

Fostul candidat la Preşedinţie Călin Georgescu a fost ridicat din trafic luni dimineaţă. Procurorii DIICOT au descins în locuința sa de lângă București. Anchetatorii fac percheziții într-un dosar mai vechi. 

Problema urșilor din România, fără rezolvare. Autoritățile, cercetătorii și activiștii au răspunsuri diferite: „E haos total”

Țara dintre oameni și urși”, partea a II-a. Oamenii cer siguranță. ONG-urile cer protecție pentru animal. Vânătorii, intervenție. Autoritățile schimbă proceduri, dar bâjbâie mult și ineficient. 

Ce aduce cu el ciclonul care ajunge în România. Țara trece brusc de la vreme de vară la frig. Unde sunt așteptate ninsori

Vremea se schimbă brusc de luni. O masă de aer rece, de origine polară, va traversa țara noastră, iar temperaturile vor scădea chiar și cu 12 grade. La asta se adaugă vântul puternic și ploile, ba chiar lapovița și ninsorile izolate la munte.