(P) Fertilizarea in vitro și cum poate ajuta această procedură cuplurile diagnosticate cu infertilitate

×
Codul embed a fost copiat

Dr. Iulia Zamfir, medic primar obstetrică-ginecologie la Fertility Institute, din cadrul Rețelei de sănătate Regina Maria ne vorbește despre fertilitatea după 40 de ani și despre procedura de fertilizare in vitro după această vârstă. 

Infertilitatea afectează aproximativ 1 din 6 cupluri la nivel global, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, iar în România, specialiștii estimează că între 15% și 20% dintre cupluri se confruntă cu dificultăți în a concepe – o realitate tot mai prezentă, dar încă prea puțin discutată deschis. România, asemeni multor state Europene dezvoltate, se confruntă cu grave probleme de natalitate și de concepere a unui copil. Un studiu realizat în 2023 la inițiativa Asociației de Reproducere Umană din România arată că 17,1% din populația fertilă din țara noastră s-a aflat la un moment dat sau se află într-o situație de infertilitate, iar 4 din 10 cupluri care își doresc un copil nu reușesc să obțină o sarcină, deși încearcă acest lucru de 1-5 ani (unul din 10 cupluri încearcă de peste 5 ani).

Care este vârsta optimă, atât în ceea ce privește femeia, cât și bărbatul, pentru conceperea unui copil?

În ceea ce privește fertilitatea naturală, ideal ar fi ca acești copii să apară cât mai devreme în cadrul unui cuplu, devreme însemnând undeva în jurul zi vârstei de 25-35 de ani. Dar în ziua de astăzi lucrul acesta nu se întâmplă cum ne-am dori noi și din ce în ce mai multe cupluri își planifică o sarcină după vârsta de 35 de ani a partenerei. Nu este greșit, pentru că fiecare cuplu își știe dinamica sau fiecare femeie încearcă să-și prioritizeze o eventuală sarcină în funcție de stilul de viață, în funcție de cariera pe care o are. Dar acest lucru poate crea probleme, pentru că fertilitatea scade natural după vârsta de 35 de ani, iar după vârsta de 40 de ani și mai dramatic. Bineînțeles că noi nu putem să-i spunem unui cuplu sau nu putem să-i spunem unei femei că trebuie să obțină o sarcină la 25 sau la 30 de ani, în condițiile în care ea nu este pregătită. Dar, avem anumite abordări și putem să folosim sau să recomandăm niște variante pentru a prezerva această fertilitate.

Vârsta de 40 de ani este considerată cumva un prag semnificativ. De ce anume e un prag important? Pentru că ne gândim la calitatea ovocitelor, calitatea acelor celule reproducătoare feminine scade dramastic. Și de asemenea cantitatea lor, iar aceștia sunt cei doi factori importanți în reproducere.

Scăzând rata de sarcini naturale, o femeie după vârsta de 45 de ani are o șansă de a obține o sarcină natural cam de 5% pe ciclul menstrual și ar putea fi afectată și calitatea sarcinii.

Citește și
Dr. Adrian Bartoș
(P) HIPEC oferă șansă la viață pacienților oncologici în stadiul 4

Un lucru știut de foarte mult timp este că acele paciente care obțin o sarcină după 35 de ani au un risc mai mare de defecte fetale și un risc mai mare de evenimente obstetricale majore: hipertensiune, diabet gestațional, naștere prematură, preeclampsie, adică poate fi afectat și fătul și siguranța copilului, tocmai pentru că scade și fertilitatea naturală. Iar atunci când apare sarcina, riscul de avort spontan și riscul de anomalii genetice, adică de defecte cromozomiale fetale sunt semnificativ mai mari. Tocmai de aceasta, femeile după 40 de ani, concep mai greu sau au o rată mai mare de sarcină oprită în evoluție.

Există acum proceduri care pot ajuta aceste cupluri?

Da, în foarte multe feluri. Pacientele după 40 de ani pot să recurgă la fertilizarea în vitro. Spre deosebire de inseminarea artificială, fertilizarea in vitro presupune fertilizarea ovului de spermatozoizi în afara organismului femeii. Pentru a putea finaliza aceasta procedură și pentru a obținere sarcina, se realizează un embriotransfer, mai exact introducerea embrionului în uter.

Dar întotdeauna vrem să stabilim așteptări realiste în ceea ce privește reproducerea umană asistată și de aceea le spunem femeilor că după 40 de ani șansele scad. Bineînțeles că noi aici vorbim de femei sau de cupluri cu diagnosticul de infertilitate, de paciente de 40 de ani, cu istoric de 10-15 ani de infertilitate, ceea ce schimbă rata de reușită. Ce ar trebui să știe o femeie care își dorește să facă fertilizare in vitro după 40 de ani, este faptul că șansele de reușită sunt dramatic schimbate după această vârstă. Rata de succes este undeva de 10% plus-minus, comparativ cu vârstele de 25 sau 35 de ani, unde putem să ajungem chiar la 35-40% - asta înseamnă că reușita în infertilitate sau în fertilizare in vitro scade dramatic după 40 de ani. Din nou, nu spunem că nu există, nu spunem că nu avem sarcină obținută după 40 de ani, dar există studii care ne arată că una din două femei care ajung să facă o fertilizare in vitro după vârsta de 40 de ani s-ar putea să nu obțină acei embrioni de ziua cinci, din cauza calității ovocitare. Le spun și am spus de fiecare dată un lucru pe care pacientele și femeile trebuie să-l înțeleagă este că ovocitul este o celulă unică din corpul nostru, care îmbătrânește odată cu noi.

Noi ne simțim tinere la 40 de ani și de cele mai multe ori ne considerăm chiar și fertile, lucru care nu tot timpul este adevărat. Sunt importante stilul de viață al pacientei, menținerea unei greutăți corporale normale, tratarea afecțiunilor hormonale. Toate acestea pot să aibă un impact pozitiv și asupra fertilității și asupra ratei de fertilizare într-un ciclu de fertilizare in vitro. Dar lucrurile diferă de la o persoană la alta. Dacă luăm doi pacienți la aceeași vârstă sau trei sau 10, cât dorim să comparăm, o să avem rezultate și metabolisme diferite din acest punct de vedere. Ce vrem să transmitem este partea realistă și uneori limita ciclului de fertilizare raportat la vârstă. Femeile și chiar și bărbații au impresia că dacă nu obțin o sarcină, își pun un timing, își pun o limită, poate de 40 de ani și că ulterior o să vină, o să facă o fertilizare în vitro și o să o obțină. E un plan B minunat, dar nu se întâmplă de fiecare dată. Adică fertilizarea in vitro nu trebuie să fie un plan B final sau la o vârstă extrem de avansată, nici nu mai vorbesc de 43-45 de ani, pentru că lucrurile se schimbă dramatic.

Care sunt recomandările pentru un cuplu care vrea un copil, dar poate consideră că nu este momentul la 30-35 de ani?

Noi le recomandăm să folosească știința din ziua de astăzi și aici vorbim de congelarea de ovocite, de congelarea de spermă, tocmai pentru a-și prezerva această fertilitate în timp. Noi congelăm o celulă la vârsta la care a fost recoltată și o crioprezervăm pe un timp nedefinit. Din punctul acesta de vedere și calitatea este dată în principal de vârsta femeii în momentul congelării. Aceeași femeie poate să se schimbe dramatic 5-10 ani mai târziu. Crioprezervarea ovocitelor poate fi o incercare de a crește șansa de a avea un copil biologic mai tarziu în viață prin congelarea ovocitelor atunci când femeia este tânără. Crioconservarea ovocitelor nu este o procedură de rutină. Metoda este efectuată de către un medic specialist ginecolog cu pregătire în fertilizarea in vitro (FIV) și tehnici de reproducere asistată, iar ovocitele sunt congelate și stocate în banca de crioconservare.

Trebuie să înțelegem că șansele de reușită ale unei proceduri de fertilizare în vitro depind tot de vârstă?

Da, vârsta femeii este extrem de importantă. Noile studii ne arată că și vârsta partenerului este la fel de importantă. Nu vrem să subminăm calitatea spermei și importanța gameilor masculini în infertilitate și proceduri, dar cu cât femeia este mai tânără, cu atât are o șansă mai mare de a obține o sarcină prin tehnici de reproducere umană asistată, la fel cum are și natural. Iar o vârstă optimă ar fi 25-35 de ani. După 35 de ani această rată de reușită scade semnificativ, iar după 40 de ani, după cum am mai spus, sunt situații în care cuplurile au o șansă doar de maximum 15%.

Infertilitatea poate afecta atât femeia, cât și bărbatul

Diagnosticul de infertilitate se pune atunci când un cuplu încearcă să obțină o sarcină și nu o obține ulterior. Investigațiile pe care le facem noi sunt strict pentru a găsi cauza infertilității și știm că 30% din infertilități sunt de cauză necunoscută, adică nu găsim nicio problemă la niciunul dintre parteneri. De cele mai multe ori sunt factori și masculini și feminini, combinați și noi, ca specialiști în infertilitate, nu spunem niciodată că este vina cuiva. Există patologii masculine, există patologii feminine, patologii care nu permit sarcina natural, dar asta nu înseamnă că e vina cuiva.

Infertilitatea este o boală care, în urmă cu 30 – 40 de ani era considerată incurabilă, dar este important să știm că azi este o boală tratabilă, care poate apărea și la vârste mai tinere.

Când se pune indicația de fertilizare in vitro?

Indicația de fertilizare in vitro trebuie făcută la momentul optim pentru acel cuplu, când are șansele cele mai mari. De cele mai multe ori nu vrem să tergiversăm lucrurile, nu ne dorim ca un cuplu să treacă prin investigații, cicluri de contact sexual dirijat sau monitorizări ani și ani de zile, fără să ajungă la un consult de infertilitate și să primească recomandarea pentru a obține o sarcină cât mai repede. Scopul nostru este ca time to pragnacy - timpul din momentul în care cuplu a ajuns în cabinetul nostru până la o sarcină - să fie cât mai scurt. Bineînțeles, menținând recomandările acestea de tehnici de reproducere umană asistată.

Sunt anumite patologii de care se ține cont atunci când vorbim de fertilizarea in vitro?

Recomandăm cuplurilor să investigheze și să trateze patologiile asociate. Dacă există obezitate, ea trebuie corectată. Dacă există o rezistență la insulină, trebuie să avem răbdare pentru a scădea acea rezistență la insulină. Pentru că rezistența la insulină poate duce la o rată mai mică de fertilizare. Dacă există patologii tiroidiene, vrem să le corectăm înainte de fertilizare în vitro.

Un sfat pentru pentru cuplurile care au trecut poate de 40-42 de ani și se gândesc că poate nu mai au șanse să obțină o sarcină?

Nu vrem să transmitem că nu avem sarcini după 40 de ani, dar șansele scad. Bineînțeles, acel cuplu trebuie să ajungă la un consult de infertilitate pentru a li se explica șansele de reușită pe patologia și pe datele pe care acel cuplu le are. Din punctul acesta de vedere, de cele mai multe ori sunt multe femei după 40, după 42 și mai ales după 43 de ani, cărora li se recomandă ovocitele donate. Pentru că ovocitele donate vin cu o vârstă maternă bună și cu o șansă foarte mare de reușită. 

Articol recomandat de sport.ro
Acuzații grave! Englezii susțin că grupa în care poate ajunge România la Mondial a fost măsluită
Acuzații grave! Englezii susțin că grupa în care poate ajunge România la Mondial a fost măsluită
Citește și...
(P) HIPEC oferă șansă la viață pacienților oncologici în stadiul 4
(P) HIPEC oferă șansă la viață pacienților oncologici în stadiul 4

Ce înseamnă procedura complexă care combină chirurgia cu chimioterapia, numită HIPEC, ne explică. Dr. Adrian Bartos, Medic primar Chirurgie generală la Spitalul Regina Maria Cluj.

Alimentul care câștigă teren în preferințele oamenilor. Conține fibre, proteine și are numeroase beneficii
Alimentul care câștigă teren în preferințele oamenilor. Conține fibre, proteine și are numeroase beneficii

Între primele 10 alimente premium găsim iaurtul. El a fost mult timp un aliment de bază pentru micul dejun.

Două tehnici care reduc frica de stomatolog a oamenilor. „Trebuie să te pui în locul pacientului”
Două tehnici care reduc frica de stomatolog a oamenilor. „Trebuie să te pui în locul pacientului”

Pentru cei care se tem de stomatolog există două tehnici menite să reducă anxietatea. Orice tratament medical poate presupune neplăceri. Unul dintre cele mai importante instrumente ale medicului pentru neplăceri este empatia.

Recomandări
Alegeri locale 2025. Pentru a vota este nevoie de un document de identitate. Ce trebuie să știe cei cu carte electronică
Alegeri locale 2025. Pentru a vota este nevoie de un document de identitate. Ce trebuie să știe cei cu carte electronică

Sute de tehnicieni STS lucrează în schimburi în aceste zile, ca să rezolve problemele ce apar în secții. Deja sunt ocupați, pentru că în sâmbătă seară se pun în funcțiune tabletele pentru înregistrarea și verificarea alegătorilor.

R. Moldova a solicitat energie de avarie din România, după ce sudul Ucrainei a rămas fără curent în urma atacurilor rusești
R. Moldova a solicitat energie de avarie din România, după ce sudul Ucrainei a rămas fără curent în urma atacurilor rusești

Moldelectrica a anunțat că atacurile rusești din regiunea Odesa au lăsat fără curent sudul Ucrainei și au afectat fluxurile energetice din zonă.

A început să curgă apa la robinetele locuitorilor din Prahova și Dâmbovița, însă poate fi folosită doar la toalete
A început să curgă apa la robinetele locuitorilor din Prahova și Dâmbovița, însă poate fi folosită doar la toalete

A început să curgă apa la robinetele locuitorilor din Prahova și Dâmbovița. Va dura, însă, până va ajunge peste tot, pentru că rețeaua are peste 700 de kilometri.