Cum apare anemia și care sunt principalii factori declanșatori. Explicațiile specialiștilor

×
Publicitate

Doar carnea poate aduce organismului uman fierul necesar, care alimentează celulele roșii din sânge și transportă oxigenul.

Prea puține celule roșii în sânge - adică anemie - nu înseamnă însă doar deficit de fier. Explicații, chiar acum. Începe "Doctor de bine".


Echilibrul perfect. L-a inventat sângele. Vorbim de un lichid, care conține celule roșii, prin care ne oxigenăm, celule albe - care ne apără. Și trombocite- celule, care participă la coagulare. Ne explică profesor universitar doctor Alina Tănase.

Alina Tănase, Director medical, Institutul clinic Fundeni: ”Este o balanță, suntem o balanță perfectă între ce producem și ce distruge – producem exact cât am distrus. Aceste celule, după ce își fac funcția sunt distruse, distrugem cât am produs„.

Dacă suntem sănătoși. Măduva produce toate celulele sângelui. Splina le distruge. Prea puține celule roșii în sânge? Vorbim despre anemie:

Alina Tănase Director medical, Institutul clinic Fundeni: ”Întotdeauna verificăm acestă balanță, e ușor de văzut cauza anemiei - distrugi, pierzi, nu produci. De unde vine anemia - nu produci eritrocite, le distrugi sau pierzi le pierzi printr-o sângerare”.

Sângerări minore, dar care fac anemie, apar frecvent în tubul digestiv, în prezența unei tumori. Apare anemia pentru că pierdem.

De aceea, tubul digestiv se investighează imagistic în anemie.

Carență de fier, dar și de vitamina B12 – pot determina anemie. Apar frecvent în cazul vegetarienilor.

Nu produce măduva suficiente celule roșii? Situația se găsește preponderent în cazul tinerilor. Se numește anemie aplastică.

Boala se vindecă doar cu transplant de celule stem - de la o rudă compatibilă. Sau din registrele internaționale de celule stem.

Alina Tănase Director medical, Institutul clinic Fundeni: ”Pacientul se duce pentru simptomele de anemie. Toate scăzute. Poate apărea la oameni tineri în general și la copii, iar majoritatea pacienților transplantați au până în 40 de ani. Rezultatele în anemia aplastică sunt cele mai bune, cu reluarea calității vieții la peste 80% dintre pacienți”.

Celulele stem, preluate din sângele unei rude compatibile, sunt infuzate în sângele pacientului. Știu să se ducă direct în măduvă, adică în locul lor. Și să producă, corect, ulterior.

Alina Tănase Director medical, Institutul clinic Fundeni: ”Acolo se duc în niște nișe și se cuibăresc, primesc stimuli să se dezvolte, și încep să producă celule mature în 2-3 săptămâni, aceste celule mature le vedem în sânge și ne bucurăm, încep să crească, noi știm că sunt celulele donatorului”.

În sânge, se văd doar celulele roșii, celulele albe și trombocitele mature. În măduvă, acestea există în diverse stadii de dezvoltate. Măduva produce celule stem.

Celule stem puteți dona, printr-o simplă donare de sânge, la registru-celule-stem.ro. Aceleași celule vindecă și cancerele sângelui.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
62312818
Organismul are nevoie de o pauză de la procesul digestiv. Câte mese sunt recomandate pe zi

4-5 ore pauză între mese. În pauză doar apă, cafea, ori ceai. Fără zahăr. Acest ritm îl impune chiar sistemul digestiv. Explicații la „Doctor De Bine”.

 

62342869
Vin dulce sau vin sec? Alegerea dezvăluie antrenamentul metabolic în privința alcoolului

Vin dulce sau vin sec? Dincolo de preferințe, alegerea dezvăluie și antrenamentul metabolic în privința alcoolului. Dacă nu beți în mod regulat, veți merge pe un vin dulce.  

62343714
Doctor de Bine. Emisiunea integrală din 30 aprilie 2023

Doctor de Bine. Emisiunea integrală din 30 aprilie 2023

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.