Bursele BookLand, cele mai mari burse educaționale din România, decernate la Gala BookLand

62557272

Bursele BookLand, cele mai mari burse educaționale acordate în România (în valoare totală de 140.000 euro) au fost decernate în cadrul Galei BookLand. 

Un eveniment dedicat revitalizării învățământului la sat și excelenței în educație, Gala BookLand - ediția a II-a a avut loc în luna iunie, la Muzeul Național al Țăranului Român din București, marcând totodată împlinirea a 15 ani de activitate pentru Asociația BookLand. Programul a debutat cu o suită de momente dedicate Campusului Preuniversitar Profesional Dual BookLand, pe care asociația îl construiește în satul Vulturești, județul Argeș. Un model inovator, care îmbină învățământul general cu formarea profesională practică, adaptată cerințelor pieței, Campusul BookLand este primul de acest fel construit în mediul rural.

Gala a continuat cu surprize artistice pregătite de 35 de elevi talentați din școli de la sat renovate de Asociația BookLand. Copiii au urcat pe scenă pentru a încânta publicul cu numere de dans tradițional - hora elevilor de la Școala Gimnazială Leleasca și Școala Gimnazială Alunișu, ambele din județul Olt, teatru - sceneta elevilor de la Școala Gimnazială nr 3 Uzunu, județul Giurgiu, sub îndrumarea actriței și Ambasadoarei BookLand Adriana Trandafir și muzică clasică - cu un moment la vioară, în interpretarea tinerei Andrada Lungu, Bursieră BookLand la ediția 2024 a Galei. Seara a prilejuit și o audiție în premieră: „Știi cine ești” - Imnul BookLand, compus pentru asociație de Ambasadorul acesteia, Marius Moga, și echipa DeMoga Music, și interpretat live în cadrul evenimentului de tinerele soliste Anastasia Elena Orlescu & Alexandra Mihai.

Poate cel mai așteptat moment al serii a fost decernarea Burselor BookLand. Cea de-a doua ediție a programului Bursele BookLand a venit cu două ori mai mulți candidați din toată țara și cu 4 burse în valoare totală de 140.000 de EURO (35.000 euro/bursă), acordate cu sprijinul PRO TV. Astfel, 4 tineri elevi excepționali de clasa a VIII-a, din mediul rural, au fost răsplătiți pentru performanța școlară dovedită și încurajați să-și urmeze visurile și pasiunile, căci Bursa BookLand le va asigura toate cheltuielile pentru transport, cazare, masă, rechizite & alte cheltuieli necesare parcursului educațional, pe durata următorilor 7 ani, la liceu și facultate. Tinerii bursieri sunt: Maria Silvia Dărăban - Comuna Apa, jud. Satu Mare, Delia Miruna Varga - Comuna Vama, jud. Satu Mare, Luca Emanuel Rus - Comuna Șieu, jud. Maramureș și Denis Oprița - Comuna Barcea Mare, jud. Hunedoara.

Pentru că departajarea celor 8 finaliști nu a fost una ușoară, PRO TV a acordat 4 premii speciale pentru încă 4 elevi ajunși în clasamentul final: Gabriel Șerbu - comuna Valea Râmnicului, jud. Buzău, Fabiani Manasia - comuna Podenii Noi, jud. Prahova, Delia-Ioana Mihalache - comuna Berzunți, jud. Bacău și Dalin Sala - comuna Buntești, jud. Bihor. Fiecare elev a primit câte-un premiu în valoare de 2.500 EURO din partea PRO TV, constând într-un laptop, un telefon și un voucher pentru cursuri, ateliere, cărți și rechizite, iar din partea BookLand câte-un loc în Tabăra Coolturală organizată de asociație pe durata vacanței de vară. Bucuria decernării Burselor și premiilor speciale a fost completată de cea a turului ghidat în culisele & platourile de la PRO TV, tinerii având astfel ocazia să descopere lumea fascinantă a televiziunii.

„La PRO TV, credem cu tărie că educația este cel mai puternic motor al schimbării durabile. Ne bucurăm să susținem Asociația BookLand și să investim în viitorul unor copii excepționali, care, în ciuda provocărilor mediului rural, demonstrează zi de zi că ambiția, munca și talentul pot depăși orice barieră. Bursele oferite reprezintă o confirmare/dovadă că viitorul lor contează, o încurajare să viseze și să acționeze cu încredere. Suntem onorați să le fim alături în această călătorie, să contribuim la dezvoltarea unei generații educate, responsabile și implicate, și să transformăm împreună România prin educație.” – Hanaan Yaseen-Baciu, Manager Strategie și Sustenabilitate PRO TV.

Pe scena Galei BookLand au urcat și Ambasadorii asociației: Sergiu Neguț, Mirela Retegan, Florin Rareș Stoica, Mihaela Tatu, Felix Tătaru & Cornel Bertea Hanganu, care au adresat mesaje de susținere pentru tinerii de la sat, promovând accesul la educație de calitate și pregătirea profesională temeinică. Mărturii și impresii legate de inițiativele concretizate în cei 15 ani de misiune educațională, și mai ales de șantierul Campusului Profesional Dual din Vulturești, au împărtășit și partenerii prezenți: Monica Grădinaru (ASEVI), Mirela Aruxandei (Corteva), Gherghina Ionescu (Max Bet Group), Monica Dîrvariu (TP România), Marian Șeitan (Mediaposte Hit Mail) și Miruna Herețoiu (Blum). Seara s-a încheiat cu o surpriză muzicală din partea Ambasadorului BookLand Grigore Leșe, iar prezentatori și maeștri de ceremonii au fost Adela Pârvu și Claudia Maria Popina.

Gala BookLand a devenit o tradiție de suflet, iar cea de-a doua ediție ne-a găsit recunoscători și fericiți că pregătirile avansează pentru a le putea dărui copiilor din Argeșul rural Campusul Profesional Dual mult visat. Serbarea noastră a fost dedicată educației, meseriilor, copiilor talentați și excepționali pe care îi are satul românesc, dar și Ambasadorilor, susținătorilor misiunii noastre și tuturor partenerilor care au investit și investesc resurse valoroase în tinerii din mediul rural, ca ei să aibă un viitor mai bun aici, în țara lor.” – Mihaela Petrovan, Președinta Asociației BookLand

Mai mult decât o școală, Campusul Profesional Dual din satul Vulturești, județul Argeș, este o rampă de lansare pentru o nouă generație de profesioniști, tineri pregătiți atât teoretic, cât și practic, pentru a contribui activ la economia românească. Campusul BookLand va integra programe de formare duală dezvoltate în parteneriat cu companii locale, oferind elevilor până la 2.000 de ore de practică în firme. Astfel, tinerii au șansa de a învăța și carte, și meserie, iar operatorii economici au acces la o sursă stabilă de forță de muncă calificată, contribuind la reducerea costurilor de recrutare și scăderea fluctuației de personal. Campusul va fi inaugurat parțial în toamna lui 2025 pentru primii elevi, urmând să fie finalizat în 2026. La capacitate maximă, va primi peste 1.200 de elevi, de la clasa Pregătitoare, până la clasa a XI-a (profesional dual) sau clasa a XII-a (profil teoretic).

Printre cele peste 1000 de companii care contribuie la misiunea educațională BookLand în mediul rural se numără: Leroy Merlin, Verbund, CEC Bank, Zahăr Mărgăritar, Asevi, Coca Cola HBC, MaxBet, Puran Architecture & Design, Cargill, UniCredit, Zentiva, SAP, Mediaposte Hit Mail, Novomatic, TP România, Valrom Industrie, Asa Cons, Corteva, Brico Depot, Rocas Decor, Timac Agro, Noventa, Sipex, Rotary Club Pitești, Rofer Design, Collavini & Partners, Vopseaua Oskar, Huawei Technologies, Kober, Asko Group, Decathlon, Siniat, Honeywell, Leoni, Linde Gaz, Serv Class, Turbomecanica, Viacon, European Pastry, Stroia Product, Kronospan, BMI Group, Novaintermed, Mobilift, Bauelemente, LSG Building Solutions, BOMA Prefabricate, UP România, Arrise, Intertrans Continental, Polon Alfa, Strizo, Virtuoso, Grădinariu, Continental Hotels, Somaco Grup Prefabricate, Lesaffre, Bella Casa, SIT România, Raveli, Elvon, Elserv, Ferro, Dolo Trans Olimp, Emerson, Frigotehnica, Intersnack, Pall-Ex, Douglas, Game World, Team Montage, TIAB, Terra Gres, Garanti BBVA, Diversey, Steinel, Porsche Finance Group, Renania, Danlin XXL, Eximprod Group, PGA Electric, Blum, Schneider Electric, Paco Invest, BIC, Media Med Publicis, Terqua, Bilka, Protect Chemical, Monolit Legal&Tax.

De 15 ani Asociatia BookLand contribuie la sublinierea importanței educației & dezvoltării personale prin Întâlnirile BookLand Evolution, care le facilitează liceenilor dialogul cu varii personalități, prin Taberele Coolturale BookLand, care le oferă copiilor un mix de activități educaționale & distractive, prin Bursele BookLand care asigura unor elevi excepționali de la sat șansa de a urma liceul și facultatea fără nicio grijă financiară, dar mai ales prin Renovarea & Dotarea școlilor. „Împreună CONSTRUIM oameni” a adus laolaltă sute de companii din mediul privat, autorități locale, profesori-părinți-elevi care, la îndemnul BookLand, și-au dat mâna pentru a contribui la modernizarea școlilor de la sat. Acest parteneriat public-privat a fost posibil datorită obiectivului comun de a reduce abandonul școlar, oferindu-le elevilor acces la o educație de calitate în clădiri sigure, moderne și prietenoase. Rezultatul? 80 de școli rurale renovate & echipate în 4 ani, 15.000 de copii care vin cu drag la școală și rezultate mai bune la învățătură. În 2025 BookLand va inaugura în Argeș primul Campus Preuniversitar Profesional Dual din mediul rural, construit exclusiv din bani privați, locul în care educația & formarea profesională se întâlnesc cu dezvoltarea economică sustenabilă, asigurându-le tinerilor locuri de muncă, stabilitate și un nivel de trai mai bun. Mobilizarea exemplară reușită de BookLand a fost recunoscută printre bunele practici încurajate de Guvernul României în Raportul Național Voluntar al României, prezentat la Forumul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Durabilă (New York, 2023).

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Fotbalistul de top care și-a ucis iubita și a dat-o de mâncare la câini a fost prins
GALERIE FOTO Fotbalistul de top care și-a ucis iubita și a dat-o de mâncare la câini a fost prins
Citește și...
Race for the Cure România 2026: mii de oameni sunt așteptați la cea mai mare cursă dedicată sănătății femeii

Fundația Renașterea a organizat astăzi conferința de presă dedicată celei de-a 12-a ediții Race for the Cure România, cel mai mare eveniment caritabil din țară dedicat sănătății femeii și luptei împotriva cancerului de sân, care va avea loc pe 23 mai 2026

Narada lansează #GeneratiaZero, o mișcare a părinților care recunosc că școala de azi nu mai pregătește copiii pentru viitor

Sub manifestul „Și eu rescriu”, părinții pot semna recensământul „Generația Zero” pe narada.ro/generatia0, primul demers public prin care își asumă că vor să schimbe școala, nu doar să o critice.

Envisia contribuie la consolidarea guvernanței corporative în antreprenoriatul românesc: listare la BVB a Electroalfa

Envisia Boards of Elite a asistat Electroalfa în procesul de construire și profesionalizare a Consiliului de Administrație. Electroalfa s-a listat recent la tranzacționare pe Bursa de Valori București

Recomandări
Miliarde de euro, în joc. Bolojan, semnal de alarmă despre proiectele PNRR: ”Au fost convocați toți primarii luni dimineață”

Premierul interimar Ilie Bolojan a tras un semnal de alarmă, sâmbătă, anunțând că România se află în plină negociere cu Bruxellesul pentru a nu pierde miliarde de euro din fonduri europene. Astfel, deciziile luate în zilele următoare vor fi decisive.

Ploile au lovit în rafale jumătate de țară și au provocat inundații în mai multe județe. În Iași, străzile au fost inundate

Ploile care au lovit în rafale jumătate de țară au provocat inundații în mai multe județe, iar pompierii au intervenit în zeci de situații de urgență.

Surse Washington Times: SUA și Iranul vor anunța un acord de pace în următoarele 24 de ore, care va pune capăt luptelor

Statele Unite și Iranul ar putea anunța în următoarele ore încheierea unui acord de pace, menit să pună capăt luptelor pe toate fronturile, a declarat pentru The Washington Times o sursă apropiată negocierilor.