Paula Herlo, despre cum îi crește pe Ania și Vladimir: “Cumva, când mă uit la ei, îmi amintesc de copilăria mea”

×
Publicitate

Despre Paula Herlo mai toată lumea poate spune, fără a greși, că este unul dintre cei mai buni jurnaliști din România.

Iar subiectele pe care le atinge sunt deseori împachetate cu o sensibilitate anume. Un fel de tușă personală a Paulei.

Sub aparența fragilității, a preciziei de școală veche, am descoperit însă un părinte modern, cu un simț al umorului extrem de ascuțit.

Așadar, în momentele următoare, vorbim cu Paula, mama Aniei și a lui Vladimir.

Paula Herlo: “Cumva, când mă uit la ei, îmi amintesc de copilăria mea, aceleași bătălii. Ania nu se lasă, e destul de bătăioasă, cum eram și eu când eram mică. O încasam, dar și dădeam adică. Sunt ca orice frați: se ceartă, se împacă, se iubesc, sunt geloși unul pe altul.”

Paula Herlo: „Am reușit într-o oarecare măsură să nu plec mai mult de 3 nopți de acasă. Ania pare mai independentă, Vladimir e foarte atașat de mine și, dacă lipsesc mai mult de 3 nopți, e foarte greu, discuțiile mele la telefon se sfârșesc cu lacrimi, îmi fac deplasările mai scurte. Le explic unde plec, ce fac, ce se întâmplă în meseria mea.”

Mai multe detalii în video atașat.
 

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62050136
Copiii care au paraziți intestinali nu vor fi alergici la arahide. Boli care întăresc sistemul imunitar
Unele dintre cele mai neplăcute episoade din viața unui părinte sunt momentele în care cei mici suferă, chiar dacă vorbim despre o răceală, un pic de febră, boala mâinilor murdare ori paraziți intestinali.
62052337
Riscurile la care se expun purtătorii virusului HPV. Au nevoie de control periodic
Obișnuim să asociem HPV cu riscul de cancer de col uterin. Dar același virus afectează în aceeași măsură pielea sau mucoasa orală, dar și mare parte din structurile gâtului.
62052047
Motivul pentru care gravidele nu ar trebui să mănânce salată la restaurant. Ar putea fi fatal
La restaurant, evitați salata și alimentele crude, dacă sunteți însărcinată. Și nu mâncați fără să vă spălați pe mâini.