Ce s-a intamplat in Vatican, la scurt timp dupa ce Papa a anuntat ca va demisiona. VIDEO

Papa Benedict

La cateva ore dupa ce Papa Benedict al XVI-lea si-a anuntat demisia, Basilica Sfantul Petru din Vatican a fost lovita de un fulger.

Papa Benedict al XVI-lea si-a anuntat, luni, demisia incepand cu 28 februarie, intr-un discurs rostit in latina intr-un consistoriu al Vaticanului, a declarat purtatorul de cuvant al Vaticanului, citat de AFP.

Va reamintim, Papa Benedict al XVI-lea a explicat ca nu mai are "fortele" necesare pentru a conduce Biserica Catolica din cauza varstei sale, de 85 de ani, anuntandu-si demisia pentru 28 februarie, relateaza AFP.

"Dupa ce mi-am analizat constiinta in fata Domnului, in diverse randuri, am ajuns la certitudinea ca fortele mele, din cauza varstei mele avansate, nu mai sunt apte pentru exercitarea intr-un mod adecvat a ministerului petrinian", a declarat Papa in latina, in timpul consistoriului de la Vatican, potrivit traducerii in franceza realizata de Vatican ulterior.

Citește și
petrol burse
Cea mai bună zi din ultimii trei ani pentru bursele europene joi. Pauza tarifară anunțată de Trump a contribuit la creșteri

"Papa a anuntat ca va renunta la ministerul sau la ora 20.00 (21.00 ora Romaniei), la 28 februarie. Atunci va incepe perioada «sede vacante» (locul vacant)", a precizat purtatorul de cuvant Federico Lombardi, intr-un anunt fara precedent in istoria Bisericii Catolice, potrivit Mediafax.

 

Articol recomandat de sport.ro
Eleonora Incardona a avut probleme la meciul lui Inter
Eleonora Incardona a avut probleme la meciul lui Inter
Citește și...
Cea mai bună zi din ultimii trei ani pentru bursele europene joi. Pauza tarifară anunțată de Trump a contribuit la creșteri
Cea mai bună zi din ultimii trei ani pentru bursele europene joi. Pauza tarifară anunțată de Trump a contribuit la creșteri

Bursele europene au încheiat ziua de joi în creştere puternică, după ce preşedintele american Donald Trump a anunţat o suspendare temporară a noilor tarife impuse majorităţii partenerilor comerciali ai SUA, în pofida incertitudinilor. 

O femeie din Suceava a distrus cu pietre mașina unei polițiste. De ce s-a răzbunat pe agentă
O femeie din Suceava a distrus cu pietre mașina unei polițiste. De ce s-a răzbunat pe agentă

O femeie din orașul sucevean Milișăuți a provocat distrugeri mașinii personale a unei polițiste, chiar în fața sediului de Poliție, supărată că a fost întreruptă în timpul unei partide de sex.

Și-a spălat adidașii cu detergent și i-a luat în picioare. L-a prins ploaia, iar pățania lui a devenit virală
Și-a spălat adidașii cu detergent și i-a luat în picioare. L-a prins ploaia, iar pățania lui a devenit virală

Postarea unui tânăr care și-a spălat adidașii cu detergent, iar apoi aceștia au făcut clăbuci în ploaie, a devenit virală.

Recomandări
Mai mulți români au plătit cash mașini de peste 100.000 de euro. Ce riscă cei vizați de ANAF, pe lângă sechestru
Mai mulți români au plătit cash mașini de peste 100.000 de euro. Ce riscă cei vizați de ANAF, pe lângă sechestru

Sunt multe mașini de lux în România, fără ca proprietarii să poată justifica sursa banilor cu care le-au cumpărat.

Gerul siberian deja năprasnic se va înteți. Localitatea din România unde e cel mai frig din ultimii 14 ani
Gerul siberian deja năprasnic se va înteți. Localitatea din România unde e cel mai frig din ultimii 14 ani

Este ger de crapă pietrele în Moldova. În județul Botoșani au fost minus 16 grade Celsius, iar la Iași minus 14. Și în Delta Dunării, la Mahmudia, au fost minus 11 grade, cea mai mică temperatură din ultimii 14 ani.

Explozie a numărului de contribuabili la Sănătate: de la 7 la 12 milioane în mai puțin de un an. Unde se duc noile fonduri
Explozie a numărului de contribuabili la Sănătate: de la 7 la 12 milioane în mai puțin de un an. Unde se duc noile fonduri

Numărul românilor care plătesc asigurarea de sănătate (CASS) a crescut în ultimele luni ca urmare a modificărilor legislative.