Cum se depun contestatiile la BAC 2023. Model de cerere de contestație

62124599
Agerpres

Au fost afișate rezultatele la BAC 2023, candidații nemulțumiți cu notele primite la examen au posibilitatea să depună contestații.   

Contestațiile pot fi depuse atât în format online cât și fizic la unitatea la care au susținut examenul.

Cum se depune contestația online la BAC 2023

Procedura de depunere a contestațiilor este cu cea din anii precedent. Candidații au opțiunea de a depune cererea fizic la liceul la care sunt înscriși sau online, prin intermediul adresei de e-mail a liceului.

Cererea de contestație trebuie să includă o declarație-tip, semnată de absolvenți, prin care aceștia confirmă că sunt conștienți că nota acordată în urma contestației poate fi mai mică sau mai mare decât nota inițială.

 Model contestatie [pdf]

În cazul candidaților minori, declarația-tip este semnată de părinți sau reprezentanți legali. Cererea trebuie să conțină informații precum numele candidatului, CNP-ul, seria și numărul de buletin, școala absolvită, profilul și specializarea.

Contestațiile depuse sunt recorectate de o comisie formată din profesori evaluatori, care urmează baremele de evaluare pentru probele scrise. Reevaluarea se desfășoară în conformitate cu procedurile de evaluare și baremele de evaluare stabilite.

Cum se face corectarea contestațiilor la BAC 2023

După centrralizarea ererilor de contestație, lucrările sunt recorectate. După încheierea procesului de evaluare a lucrărilor, notele obținute în urma reevaluării sunt comparate cu cele inițiale. În cazul în care se constată o diferență mai mare de un punct, se convoacă o nouă comisie de evaluare, iar nota acordată de această a doua comisie devine nota finală. Candidații care depun contestații trebuie să completeze și să semneze o declarație prin care confirmă că sunt conștienți că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate să modifice nota inițială, fie prin creștere, fie prin scădere.

Nota obținută în etapa de soluționare a contestațiilor devine nota definitivă, indiferent de diferența de punctaj față de nota inițială acordată în etapa de evaluare inițială a lucrării. Această notă nu mai poate fi modificată și reprezintă nota finală obținută de candidat la respectiva probă.

Rezultatele finale vor fi publicate în data de 7 iulie.

Cum se calculează media la BAC 2023

Media de Bacalaureat în 2023 este calculată utilizând formula (a+b+c)/3, unde a, b și c reprezintă notele obținute la probele examenului. De exemplu, dacă un elev a obținut următoarele note: Limba Română - 8, Matematică - 9.50, Chimie - 9.40, media sa va fi calculată astfel: (8+9.50+9.40)/3 = 8.96. În situația în care media generală obținută este de 5.99, aceasta va fi rotunjită la 6.00.

Articol recomandat de sport.ro
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
62362465
Statistica BAC 2023. Județele cu cea mai mare rată de promovare

Județul cu rata de promovabilitate cea mai mare la bacalaureat este Brăila, cu 87,3% candidați promovați în promoția curentă. Urmează Cluj, cu 87,2%, și Iași, cu 85,2%.

62198786
Rezultate BAC 2023 pe Edu.ro, 72,8% rata de promovare. Iată notele pe județe, la Bacalaureat

După ce au terminat de susținut probele scrise de la BAC 2023 și un weekend lung de așteptare, absolvenții de liceu primesc luni, 3 iulie, rezultatele la Bacalaureat 2023.  

62362402
Când și la ce oră se afișează rezultatele la BAC 2023 pe Edu.ro

Rezultatele la Bacalaureat 2023 se afișează luni 3 iulie pe site-ul oficial bacalaureat.edu.ro și la școlile în care s-au susținut probele. Peste 120.000 de absolvenți de liceu așteaptă să afle dacă au promovat examenul maturității.  

Recomandări
Suspect retinut carfil
Ucraineanul suspectat de sabotajul de la Carfil, arestat în Polonia, se opune extrădării în România. Ce țintă mai avea rețeaua

Poliția poloneză a reținut la Varșovia un cetățean ucrainean suspectat de implicare în pregătirea unui sabotaj la Carfil Brașov. Anunțul a fost făcut miercuri seară, de autoritățile de la Varșovia.

Ipoteza accident tren spania
S-a aflat cauza tragediei feroviare din Spania, în care au murit cel puțin 68 de oameni. Filmul accidentului

Tragedie feroviară de proporții în Spania. Două trenuri de pasageri s-au ciocnit, apoi vagoanele deraiate au luat foc. Cel puțin 68 de oameni au murit și sunt sute de răniți.

Vlcsnap 2026 10 28 19h32m04s125
Ordinele de protecție emise împotriva minorilor aproape s-au triplat din 2023. Doar anul acesta au fost emise peste 100

Numărul ordinelor de protecție provizorii emise împotriva copiilor aproape că s-a triplat din 2023 încoace, o arată datele Poliției Române.