Simulare Bacalaureat 2026 – Matematică. S-a încheiat proba la Matematică

bacalaureat examen
Shutterstock

Elevii de clasa a XII-a susțin, astăzi, proba de Matematică în cadrul simulării Bacalaureatului 2026 — unul dintre cele mai așteptate momente din calendarul școlar al anului terminal. 

UPDATE 12:00: S-a încheiat proba la Matematică din cadrul Simulării examenului de Bacalaureat 2026.

Rezolvarea subiectelor poate fi urmărită live pe stirileprotv.ro, începând cu ora 13:00. Profesprii Cristian Demian și Dina Ceban, de la Centrul Unirea, vor rezolva subiectele.

Simularea a continuat seria testărilor ce a început luni, 23 martie, cu proba la Limba și literatura română, și face parte din calendarul probelor scrise desfășurate în perioada 23–26 martie 2026.

Cum s-a desfășurat proba

Proba scrisă la Matematică a început la ora 9:00, elevii trebuind să fie în săli cel târziu la ora 8:30. Subiectele au fost distribuite în format sigilat, iar timpul de lucru a fost de trei ore. Ca și în cazul examenului oficial din vară, elevii nu au avut voie să folosească telefoane mobile, căști, ceasuri inteligente sau alte materiale ajutătoare. Lucrările pot fi predate mai devreme, dar nu înainte de o oră și jumătate de la începerea probei.

Simularea BAC 2026 a fost organizată în 95,16% din unitățile de învățământ din țară — 1.358 de unități, cu peste 131.000 de elevi înscriși. Evenimentul s-a desfășurat, totuși, într-un context tensionat: federațiile sindicale din Educație au îndemnat cadrele didactice să nu oprească protestul față de măsurile de austeritate ale Guvernului, simularea fiind suspendată în 59 de școli, afectând peste 6.400 de elevi de clasa a XII-a.

Ce subiecte au picat la Matematică

Subiectele pentru simularea Bacalaureatului sunt elaborate în conformitate cu programa școlară și diferă în funcție de profilul urmat de elevi: mate-informatică, științe ale naturii, pedagogic sau tehnologic.

Lucrarea este împărțită în trei subiecte: Subiectul I conține exerciții de bază care verifică noțiuni fundamentale precum numere reale, funcții și ecuații; Subiectul al II-lea include probleme de dificultate medie, axate pe calcule și aplicarea formulelor; iar Subiectul al III-lea cuprinde cerințe complexe, care presupun raționament matematic și demonstrații.

Referitor la conținutul concret al probei, la simularea din acest an, elevii de la profilul mate-info au avut de rezolvat subiecte care au acoperit mai multe capitole din programă. La primul subiect, cerințele au vizat noțiuni din progresii geometrice, funcții de gradul al doilea, ecuații exponențiale, probabilități și geometrie în plan. Subiectul al doilea a fost axat pe algebră, cu exerciții despre matrice, determinanți, sisteme de ecuații și legi de compoziție. La subiectul al treilea, accentul a căzut pe analiza matematică: derivate, asimptote și integrale.

Ce înseamnă nota de la simulare

Un aspect esențial pe care mulți elevi îl uită: nota de la simulare nu intră automat în catalog. Conform reglementărilor în vigoare, notele obținute se trec în catalog doar la solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui/tutorelui. Rezultatele au în primul rând un rol orientativ — ajută elevii să-și identifice lacunele și să-și adapteze strategia de pregătire pentru examenul real din vară.

Accesul elevilor în sala de examen este permis până la ora 8:30, proba durează 3 ore, iar notele nu se contează și nu se trec în catalog decât la cererea elevului sau a părintelui.

Unde găsești subiectele și baremele oficiale

Subiectele și baremele oficiale publicate de Ministerul Educației pentru simularea BAC 2026 — inclusiv proba la Matematică din 24 martie — sunt disponibile în format PDF pe site-ul subiecte.edu.ro.

Calendarul Bacalaureatului 2026 — ce urmează

Simularea este doar primul pas. Examenul național de Bacalaureat are loc în luna iunie, cu înscrierea candidaților în perioada 2–4 iunie 2026 și încheierea cursurilor pe 4 iunie. Rezultatele inițiale la probele scrise vor fi afișate pe 7 iulie 2026, elevii putând depune contestații în aceeași zi, între orele 14:00 și 18:00. Rezultatele finale ale Bacalaureatului 2026 vor fi afișate pe 13 iulie.

Până atunci, simularea rămâne cel mai bun „antrenament" disponibil. Indiferent de nota obținută azi, important este ce faci cu ea în perioada care urmează.

Articol recomandat de sport.ro
Fostul antrenor lansează ultima informație despre retragerea Soranei Cîrstea din tenis
Fostul antrenor lansează ultima informație despre retragerea Soranei Cîrstea din tenis
Citește și...
Rezultate finale Bacalaureat de toamnă 2026. Notele după contestații au fost publicate. Rata de promovare a crescut

Rezultatele finale ale examenului de bacalaureat 2026 au fost publicate, luni, 24 august, pe platforma Ministerului Educației, bacalaureat.edu.ro, și la centrele de examen.

Bacalaureat 2026, sesiunea a doua, înainte de contestaţii. Rata de promovare a crescut la 33,8%

Rata de promovare a celei de-a doua sesiuni a examenului de Bacalaureat, înainte de contestații, este de 33,8%, în creștere cu peste 5% față de anul trecut, conform rezultatelor anunțate marți de Ministerul Educației. 

Rezultatele sesiunii de toamnă a Bacalaureatului ar putea fi publicate până mâine, la ora 9:00. Anunțul ministrului Educației

Ministrul interimar al Educaţiei, Mihai Dimian, anunţă că rezultatele celei de-a doua sesiuni a examenului de bacalaureat ar urma să fie publicate, marţi, până la ora 09:00 şi precizează că, la fiecare trei candidaţi, unul va avea motive să zâmbească.

Recomandări
Noul an școlar începe cu probleme. Unele școli caută încă profesori, iar manualele pentru clasa a IX-a întârzie

Sunt ultimele ore din vacanța mare pentru trei milioane de copii, de la doi la 19 ani înscriși la creșă, grădiniță și școală. De luni, educatorii, învățătorii și profesorii lor îi așteaptă odihniți la cursuri.

Pensiile private ale românilor finanțează statul. Fondurile au investit 157 de miliarde de lei în titluri de stat

Fondurile de pensii private ale românilor au ajuns să administreze sume uriașe, iar o parte importantă din acești bani finanțează statul. Peste 157 de miliarde de lei din Pilonul II și Pilonul III sunt investite în titluri de stat.

Vladimir Putin i-a făcut să aștepte șapte ore pe emisarii lui Donald Trump. Mesajul pe care i l-a transmis de la Kremlin

„Situația pe care o avem de rezolvat nu e deloc simplă, dar orice dialog este util”, le-a declarat Vladimir Putin emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner, pe care i-a primit sâmbătă.