Campionii s-au intors cu nasul pe sus din vacanta. Suntem cea mai puternica echipa

60556478

“Feroviarii” nu vor sa renunte nici in sezonul urmator la postura de campioni si se viseaza deja in duelurile cu granzii Europei.

Nici nu au inceput bine antrenamentele, ca elevii lui Andone au si primit lista cu noile obiective. Clujenii sunt convinsi ca isi vor putea duce la bun sfarsit sarcinile si pariaza ca CFR va domina campionatul romanesc si anul viitor.

„A fost o vacanta frumoasa, din postura de campioni totul e mai frumos. Cred ca noi am facut cele mai bune transferuri. Cunoastem bine obiectivele noastre si vom incerca sa le indeplinim. Cred ca putem lua titlul a doua oara, pentru ca suntem mai puternici decat anul trecut. Ne gandim si la Liga, e ceva deosebit sa ajungi in grupe”, a declarat Panin completat de mijlocasul Sougou. „Ne pregatim pentru sezonul urmator, stim ca obiectivele noastre sunt titlul, cupa si calificarea in Liga Campionilor. Avem o echipa competitiva, suntem dublati pe toate posturile si vom putea lupta in noul sezon”, spune senegalezul.

Primul trofeu poate ajunge in vitrina CFR-ului chiar luna viitoare. Pe 14 iulie, „visinii” joaca Supercupa cu Dinamo pe National Arena.

„Avem obiective indraznete, dar nu imposibil de realizat. Cred ca avand o organizare buna si cu un lot valoros putem reusi. Sigur ca ma gandesc si la Champions League, mai ales ca eu nu am mai jucat pana acum, insa mai intai trebuie sa ne calificam in grupe. Sincer, acum ne gandim sa ne indeplinim primul obiectiv, castigarea Supercupei. Este modul in care putem lua primul trofeu cat mai repede”, este de parere Liviu Ganea.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Citește și...
60584082
Premiera. Expozitie de poveste pentru o cauza nobila
Clujenii au ocazia sa vada pentru prima data in Romania o fotografie panoramica tiparita la dimensiunea de 21x10 m, dar si obiecte de mobilier imbracate in fotografii.
60579804
Peste 200 de rideri din 34 de tari au ajuns la Sibiu pentru a noua editie a Red Bull Romaniacs
Au mai ramas doar cateva ore pana la Prologul Red Bull Romaniacs 2012, cel mai dificil raliu hard enduro din lume. Astazi, la ora 18.00, in centrul orasului se stabileste ordinea de start pentru prima zi in padure.
60470608
Continua sa domine munca la negru. Vezi ce amenzi au dat inspectorii ITM Alba
Amenzi de peste 44.000 de lei, 32 de unitati controlate si 82 de sanctiuni aplicate. Acesta este bilantul ultimelor controale efectuate de inspectorii ITM Alba.