Autostrada Nadlac-Arad se face in stilul traditional: lucrarile au ramas in urma. Ce zice ministrul

60561547

 Au trecut doar cateva luni de la debutul lucrarilor pe autostrada Nadlac – Arad si sunt deja intarzieri. Iar problemele au fost semnalate chiar de ministrul transporturilor, Alexandru Nazare.

 Prezent astazi pe santierul autostrazii, ministrul s-a luat de constructori. Asta pentru ca pe ambele tronsoane ale viitorului drum de mare viteza sunt probleme. Dar cele mai mari reprosuri au fost facute constructorului de pe tronsonul intai.

“Daca ma uit cum s-a lucrat la lotul acesta cred ca nici in 2014 nu terminaţi. E impropriu spus cum s-a lucrat pentru ca nu s-a lucrat”, a spus ministrul Nazare, care a facut apoi si un mic dezacord: “Sa stiti ca ambitiile pe care le avem noi este (sunt – n.r.), in principal, iar aici vreau sa ma ascultati foarte atent. Aceasta autostrada poate fi terminata la nivel de asfalt in acest an. Asta e ambitia pe care o am eu si vreau sa fie reflectata si in modul in care lucrati”, i-a spus ministrul directorului executiv al firmei Romstrade, Radu Munteanu.

Firma a promis ca isi va mari capacitatile tehnice si va dubla personalul pentru a se lucra in doua schimburi, astfel incat sa fie recuperate intarzierile. Acum, lucrarea e executata in proportie de 7 la suta, fata de zece la suta cat prevedea graficul. Pentru aceste inatrzieri, firma a dat vina pe “vremea rea”.

Pe tronsonul II al autostrazii, rolurile s-au schimbat putin, pentru ca firma constructoare, Alpine, a fost cea care a avut reprosuri fata minister. “Am dori sa se faca o decontare mai facila a lucrarilor, pentru ca, fara falsa modestie, ritmul de executie a lucrarilor este inainte, iar ritmul platilor este in urma”, a spus responsabilul firmei. Insa ministrul nu se grabeste sa plateasca, replicand ca si aici exista intarzieri, executia fiind la 14 la suta, fata de planul de 15 la suta.

Daca muncitorii vor fi mai vioi, asfaltarea drumului poate fi gata pana in noiembrie, dupa cum vrea ministerul, astfel incat sa se circule cel putin pe un sens. Tot santierul ar trebui inchis in 2013, cand de la Nadlac la Timisoara ar urma sa circulam pe autostrada.

Articol recomandat de sport.ro
Dan Șucu, gata să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni: "Să fim bine înțeleși!"
Dan Șucu, gata să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni: "Să fim bine înțeleși!"
Citește și...
60519182
Colectie de mii de poze cu minori in ipostaze indecente, pasaport spre inchisoare pentru un aradean

Barbatul este acuzat de pornografie infantilă prin sisteme informatice, după ce ar fi obţinut peste 9.500 de fotografii şi filme cu minori în ipostaze pornografice, apoi le-a transmis prin internet altor persoane.

60561150
Locuitorii din Aradul Nou ies din izolare dupa doi ani. Tramvaiele circula de maine

Vesti asteptate doi ani de miile de familii din cartierul Aradul Nou. Lucrarile la liniile de tramvai au fost finalizate iar de maine localnicii pot sa ajunga mult mai usor in centrul orasului.

60560961
Migranti detinuti intr-un centru din Arad reclama incalcarea drepturilor si tratament violent

O organizaţie internaţională care apără drepturile migranţilor publică pe pagina de web un apel al unor refugiaţi aflaţi într-un centru din localitatea arădeană Horia.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 02 19h27m31s979
Nume surpriză pe lista posibililor premieri. Cine ar fi favorit pentru următoarea desemnare

Partidele vor merge luni, la Cotroceni, fără o soluție comună de premier, care să formeze un nou Guvern. PSD îl va propune oficial pe Sorin Grindeanu, în timp ce PNL și USR vor aștepta să vadă pe cine alege Nicușor Dan. 

Shutterstock oameni pe stradaa
De ce a ajuns euro la un nivel record față de leu. BNR: „Cursul de astăzi este expresia multiplelor crize prin care trecem”

Euro doboară un record după altul, iar vineri a ajuns la cel mai ridicat nivel din istorie față de leu. Banca Națională a afișat un curs de 5 lei și 34 de bani, după ce joi moneda europeană a trecut de acest prag pe piața interbancară.

Vlcsnap 2026 10 02 19h18m39s228
Ambasadoarea Guilfoyle a fost in Mykonos cu o zi înaintea delegației din România. Cu cine s-a întâlnit

Scandalul declanșat de ambasadoarea SUA în Grecia ajunge în Congresul american.