Cine este Jill Biden, o Primă Doamnă atipică. Va continua să predea după ce Joe Biden este numit în funcție

62157758
Getty

Jill Biden, în vârstă de 69 de ani, profesoară și viitoarea Primă Doamnă a Statelor Unite, a anunțat că va continua să predea și după ce soțul ei va prelua funcția de președinte.

Joe Biden a câștigat alegerile prezidențiale din Statele Unite și urmează să fie învestit în funcție în data de 20 ianuarie 2021.

Cine e Jill Biden, viitoarea Prima Doamnă a Statelor Unite

 

Jill Jacobs s-a născut în iunie 1951 în statul New Jersey, în suburbia Willow Grove din Philadelphia, conform BBC.

Înainte de a se căsători cu Joe Biden, a fost căsătorită cu fostul jucător de fotbal Bill Stevenson.

Joe Biden și-a pierdut prima soție și fiica în vârstâ de un an într-un accident de mașină produs în anul 1972. A întâlnit-o pe Jill trei ani mai târziu, după ce fratele lui le-a făcut cunoștință.
În perioada în care s-au cunoscut, Joe Biden era senator, iar Jill era încă în facultate.

„Până atunci mă întâlnisem cu băieți în blugi și tricouri, iar el a intrat pe ușă în sacou și pantofi și m-am gândit: 'Doamne, asta nu o să funcționeze, nici într-un milion de ani'”, a declarat Jill.

„Era cu nouă ani mai în vârstă decât mine, dar am fost să vedem 'A man and a Woman' la un cinematograf din Philadelphia și ne-am înțeles bine din start”, a spus soția lui Joe Biden despre prima lor întâlnire.

De asemenea, Joe a cerut-o în căsătorie de cinci ori înainte să accepte.

„Nu puteam să îi fac pe copii să piardă încă o mamă. Trebuia să fiu 100% sigură”, a explicat Jill.

Cei doi s-au căsătorit în anul 1977, în New York și au împreună o fată, Ashley, născută în 1981.

Jill Biden a vorbit despre familia ei și despre încercările prin care aceștia au trecut la convenția Partidului Democrat, când și-a manifestat susținerea față de soțul ei.

Jill Biden va continua să predea după ce Joe Biden e numit în funcție

 

Soția viitorului președinte a declarat în mai multe rânduri că va continua să predea și dacă va deveni Prima Doamnă a Statelor Unite, conform CNN.

„Aș vrea foarte mult să fac asta. Dacă ajungem la Casa Albă, voi continua să predau. Vreau ca oamenii să prețuiască profesorii, să le recunoască contribuția și să ridice profesia”, a spus Jill Biden

Jill Biden a petrecut ultimele decade din viața ei lucrând ca profesoară. Pe lângă licență, mai are două mastere și un doctorat în educație obținut în 2007 în cadrul Universității din Delaware.

Înainte de a se muta la Washington, a predat la un colegiu comunitar, la un licei, precum și într-un spital psihiatric pentru adolescenți.

Jill a continuat să predea engleză la Colegiul Comunitar Northern Virginia și în cei opt ani în care Joe Biden a fost vicepreședinte al Statelor Unite.

„Predatul nu este ceea ce fac. Este cine sunt”, a scris Jill pe Twitter în luna august.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
Citește și...
Calendarul învestirii lui Joe Biden în funcția de președinte al SUA. Ceremonia va avea loc abia în 20 ianuarie

Joe Biden va fi învestit drept al 46-lea președinte al Statelor Unite în data de 20 ianuarie 2021, într-o ceremonie care va avea loc în aer liber. Grandoarea ceremoniei ar putea fi redusă în contextul pandemiei de Covid-19.

Fosta soție a lui Donald Trump, Ivana, îl acuză că nu știe să piardă. „Nu cred că are de ales”

Fosta soție a președintelui Donald Trump, Ivana, l-a acuzat că nu știe să piardă, după ce a anunțat că nu își va recunoaște înfrângerea în fața lui Joe Biden.

Donald Trump ar vrea să candideze din nou la preşedinţie în 2024. Ce indică acest plan

Președintele în funcție Donald Trump se gândește să candideze din nou în 2024. Trump le-a mărturisit unor apropiați planurile sale.

Recomandări
Nicușor Dan: „Partidele nu s-au înțeles pe legea salarizării. Și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR”

Președintele Nicușor Dan anunță că PSD, PNL, USR și UDMR nu au ajuns la un consens privind legea salarizării și și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR.

Peste 120 de aleși ar putea rămâne fără funcții dacă Legea integrității va fi promulgată. USR, avertisment pentru PNL

După o lună de dezbateri și nenumărate modificări, legea integrității a fost adoptată în Parlament cu articolul care prevede că aleșii găsiți în incompatibilitate sau conflict de interese, chiar și retroactiv, își pierd funcția.

Ungaria declară Rusia drept „amenințare” pentru Europa și ordinea mondială. Ruptură față de politica lui Viktor Orbán

Guvernul Ungariei a condamnat oficial agresiunea militară a Rusiei și și-a anunțat sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei, potrivit orientărilor politice publicate marți seara.