Alegeri SUA 2020. Prima reacție a lui Donald Trump, după ce Joe Biden a câștigat alegerile prezidențiale din Statele Unite

62146306

Preşedintele american Donald Trump refuză să îşi recunoască înfrângerea, insistând că el este câştigătorul şi sugerând că au existat nereguli, informează dpa.

 

Joe Biden a depășit pragul de 270 de voturi electorale după ce a obținut victoria în statul Pennsylvania, conform CNN.

Candidatul democrat a câștigat statul Pennsylvania cu o diferență de aproximativ 30.000 de voturi față de Donald Trump.

Între timp, lui Biden i-au fost alocate și cele șase voturi din statul Nevada, ajungând astfel la 279 de voturi electorale, în timp ce Donald Trump a rămas la 213.

Donald Trump urmează să își încheie mandatul în data de 20 ianuarie 2020, dar susține în continuare că el a câștigat de fapt alegerile, iar victoria lui Joe Biden este rezultatul unei fraude electorale. Echipa sa de campanie a anunțat acțiuni în justiție în mai multe state-cheie, care speră că vor duce la o renumărare a voturilor și la o victorie în favoarea sa.

Prima reacție a lui Donald Trump

 

Preşedintele republican a postat prima sa reacţie pe reţelele de socializare la rezultatul scrutinului anunţat de media care îl dă câştigător pe democratul Joe Biden, scriind cu majuscule şi neaducând dovezi în sprijinul afirmaţiilor sale, dintre care unele au fost deja respinse de instanţă.

„OBSERVATORILOR NU LI S-A PERMIS PREZENŢA ÎN ÎNCĂPERILE UNDE SE NUMĂRĂ. AM CÂŞTIGAT SCRUTINUL, AM OBŢINUT 71.000.000 DE VOTURI LEGALE”, a scris Trump într-o primă postare care a fost marcată prompt şi restricţionată de Twitter pentru difuzarea de informaţii controversate despre alegeri.

„S-AU ÎNTÂMPLAT LUCRURI RELE PE CARE OBSERVATORII NOŞTRI NU AU FOST LĂSAŢI SĂ LE VADĂ. NICIODATĂ NU S-A MAI ÎNTÂMPLAT. MILIOANE DE BULETINE DE VOT PRIN CORESPONDENŢĂ AU FOST TRIMISE UNOR OAMENI CARE NU LE-AU CERUT NICIODATĂ!”, a spus Trump.

„71. 000.000 de voturi legale. Cel mai mult VREODATĂ pentru un preşedinte în funcţie!”, a mai scris Trump într-o postare ulterioară pe Twitter.

Democratul Joe Biden a obţinut peste 74 de milioane de voturi, iar numărătoarea continuă.

 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62151123
Alegeri SUA 2020. Avertismentul lui Donald Trump, după ce Joe Biden a fost declarat câștigător

Alegeri SUA 2020. Preşedintele în exerciţiu al SUA, republicanul Donald Trump, a avertizat sâmbătă că scrutinul prezidenţial este departe de a se fi încheiat, după ce presa l-a declarat câştigător pe candidatul democrat Joe Biden, transmite Reuters.

62157327
Rezultate alegeri SUA. Americanii au ieșit în stradă după ce Joe Biden a câştigat Casa Albă

Mulţimi de oameni în mai multe oraşe din SUA au izbucnit în urale după ce mass media americane l-au anunţat câştigător al scrutinului prezidenţial pe democratul Joe Biden.

62156458
Rezultate alegeri SUA 2020. Joe Biden a câștigat alegerile și va deveni al 46-lea președinte al Statelor Unite

Rezultate alegeri SUA 2020. Candidatul democrat Joe Biden a câștigat alegerile din Statele Unite și va deveni al 46-lea președinte al țării, conform predicțiilor CNN.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.