Alegeri Prezidențiale 2019. Câți deținuți vor vota în scrutinul de duminică

62090957
Agerpres

Peste 15.000 de deţinuţi şi-au exprimat intenţia de a vota la scrutinul de duminică, anunţă Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Ca urmare a centralizării cifrelor din teritoriu, situaţia statistică estimativă joi indica faptul că 15.043 de persoane private de libertate cu drept de vot şi-au exprimat în scris intenţia de a participa la scrutinul de duminică, relatează Agerpres.

Numărul deţinuţilor cu drept de vot se ridică la 17.660, iar al persoanelor private de libertate custodiate de ANP la 20.380.

„Subliniem faptul că situaţia numerică centralizată la data de 07.11.2019 este estimativă, termenul limită pentru depunerea listelor nominale şi a cererilor, la secţia de votare în a cărei rază teritorială se află penitenciarul sau locul de deţinere, fiind preziua votării, cel mai târziu la ora 20,00”, precizează ANP într-un comunicat.

Potrivit unei decizii a BEC, alegătorii deţinuţi în baza unui mandat de arestare preventivă sau care se află în executarea unei pedepse privative de libertate, dar cărora nu li s-a interzis exercitarea drepturilor electorale votează prin intermediul urnei speciale.

Liviu Dragnea are dreptul să voteze duminică

Fostul lider PSD, Liviu Dragnea, are posibilitatea de a vota în scrutinul de duminică pentru alegerea viitorului președinte al României.

Dragnea este închis în Penitenciarul Rahova, unde ispășește o pedeapsă de trei ani și șase luni de închisoare primită în dosarul angajărilor fictive la Protecția Copilului Teleorman.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62088228
Cine este Dan Barna. Candidat la funcția de președinte, specialist în proiecte europene
Dan Barna este candidatul la alegerile prezidențiale susținut de Alianța USR-PLUS, el aflându-se pe poziția numărul 3 de pe buletinele de vot.
62090501
Cine este Mircea Diaconu, ”un om”. Candidatul care știe cum votează fiecare zodie
Mircea Diaconu este candidatul independent la alegerile prezidențiale 2019 care este susținut de partidele Pro România și ALDE. El se află pe poziția numărul 10 pe buletinele de vot, conform tragerii la sorți a Biroului Electoral Central.
62089895
Pregătiri pentru alegerile de duminică. Cabine de vot în școli și grădinițe
Pregătirile pentru alegerile de duminică sunt în plină desfășurare, în țară. În școli și grădinițe se amenajează secțiile de votare, iar în unele unități școlare muncitorii au început deja să instaleze cabinele de vot și au fost aduse urnele.