Candidatii la prezidentiale nu duc grija zilei de maine. Cine are cele mai multe case, conform declaratiei de avere
Foarte multi dintre candidatii la alegerile prezidentiale au o situatie materiala foarte buna. Ei detin, in total, 20 de apartamente si 16 case, 49 de terenuri intravilane si 27 terenuri agricole.
Candidatul cu cele mai multe imobile declarate este Klaus Iohannis: trei case si trei apartamente. El este urmat de Monica Macovei, cu trei apartamente si doua case, si Calin Popescu Tariceanu - patru apartamente si o casa.
Lista continua cu Victor Ponta si Constantin Rotaru (trei apartamente si o casa), Kelemen Hunor (doua case), Teodor Melescanu si Gheorghe Funar (o casa si un apartament), Elena Undrea (o casa si o cota parte dintr-un alt imobil) si William Brinza (apartament). Desi figureaza cu o singura locuinta, Brinza detine patru spatii comerciale din a caror inchiriere realizeaza 19.125 euro pe luna.
Din cei paisprezece candidati, Corneliu Vadim Tudor, Mircea Amaritei si Dan Diaconescu declara ca nu au in proprietate case sau apartamente. Un competitor care nu are locuinta in proprietate este Dan Diaconescu, insa acesta mentioneaza ca a vandut in 2013 noua imobile in valoare de circa 1.670.000 de euro in Bucuresti si unul in Sinaia, pentru 48.600 euro. De asemenea, candidatul are sapte spatii comerciale de 6.000 mp.
Cea mai mare suprafata de teren este detinuta de Elena Udrea – circa 13.000 mp de teren in Bucuresti si 420.600 mp de teren agricol, urmata de Dan Diaconescu, cu 10.000 mp de teren intravilan in Bucuresti, si Monica Macovei, care are 10.000 mp de teren in judetul Constanta.
Dintre candidati, William Branza are cele mai mari datorii la banci si la persoane fizice, insumand 650.000 euro.
La polul opus, Elena Udrea a acordat imprumuturi totale de peste 3.400.000 lei si 480.000 euro unor societati comerciale, precum si de 45.000 lei unor persoanel fizice.
Victor Ponta
Potrivit declaratiei de avere depuse la BEC, Victor Ponta a primit, in 2013, ca premier, 74.208 lei, iar sotia sa 74.408,64 euro, in calitate de europarlamentar. Ponta a achizitionat, in 2012, impreuna cu sotia, Daciana, un apartament de circa 95 mp in Bucuresti. El a dobandit, in 2013, prin lichidare a patrimoniului Cabinetului de avocat ”Ponta Victor Viorel”, doua apartamente in Bucuresti, fiecare de circa 65 mp si a cumparat, in 2006, un teren intravilan de 1.371 mp si o casa de 63 mp in judetul Gorj.
El are in proprietate un autoturism Citroen, cumparat, in leasing, in 2012, si un autoturism Fiat, dobandit in 2013, prin lichidare a patrimoniului Cabinetului de avocat ”Ponta Victor Viorel”. Premierul declara ca are in conturi, la Unicredit tiriac Bucuresti, aproape 4.900 lei si 53.0000 euro, iar a BRD Bucuresti – 12.000 lei. Liderul PSD are de returnat pana in 2017 un credit de 30.370 euro, contractat in 2012.
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis nu are terenuri, dar a cumparat, impreuna cu sotia sa, trei apartamente si trei case in Sibiu. Apartamentele au 166 mp, 84,60 mp si 253 mp si sunt achizitionate in 1999, 1997, respectiv in 2001. Casele au 377 mp, 76 mp si 64 mp, prima fiind dobandita prin donatie si cumparare, in 1992, restul prin cumparare in anul 2007. Primarul Sibiului nu are in proprietate niciun autoturism. El declara trei conturi curente: unul de 13.500 euro, deschis in 2003, unul de 9.000 USD deschis in 1990, iar unul de 91.000 lei deschis in anul 1999.
Iohannis declara venituri obtinute, ca primar, in 2013, de 43.802 lei, mentionand ca sotia, profesor la Colegiul Gheorghe Lazar Sibiu, a obtinut venituri de 26.247 lei. La acestea se adauga veniturile realizate de el si de sotie din ”inchiriere imobil”, in 2013, in valoare totala de peste 228.000 lei.
Calin Popescu Tariceanu
Calin Popescu Tariceanu noteaza in declaratia de avere depusa la BEC ca detine patru apartamente, dintre care trei in Bucuresti, cu suprafete cuprinse intre 100 mp si 120 mp, achizitionate intre 1998 si 2009. Unul dintre apartamente il are titular pe Mihai Popescu Tariceanu, fiul senatorului, si este primit ca donatie cu uzufruct din partea bunicilor. Al patrulea apartament, din Constanta, a fost cumparat in 2004. Tariceanu mai declara o casa de locuit, construita, in 2002, in judetul Ilfov, de 455 mp.
El este proprietarul a doua terenuri intravilane in judetul Ilfov, unul de 1.700 mp, cumparat in 2002, si unul de circa 2.400 mp, achizitionat in anul 2013. Calin Popescu Tariceanu are in proprietate cinci autoturisme de colectie - trei masini Citroen (din 1955, 1967 si 1986), un Fiat din 1966, o Lancia din 1970 -, un autoturism Mercedes Benz fabricat in 2007, dobandit prin casatorie si o motocicleta Triumph fabricata in 1996.
Acesta declara ca a dobandit, in anul 2013, bijuterii si ceasuri apartinand sotiei in valoare de 60.000 euro.
Presedintele Senatului a vandut in anul 2013 un apartament in valoare de 146.000 de euro celei de-a doua foste sotii, Livia Popescu Tariceanu, potrivit declaratiei de avere. Pe de alta parte, el a vandut un autoturism de teren ARO M461, pentru 26.000 de lei.
La capitolul active financiare, Tariceanu mentioneaza conturi curente si depozite bancare cu o valoare totala de aproximativ 30.000 lei, 380.000 euro si 6.000 dolari. El declara, ca venituri realizate in anul precedent, indemnizatia sa de senator, care insumeaza aproape 59.000 de lei si salariul celei de-a cincea sotii, Loredana Florentina Moise, care insumeaza circa 9.000 de lei.
Veniturile familiei Tariceanu sunt completate de pensia anuala de 36.000 de lei pe care cea de-a patra fosta sotie, Ioana, o plateste pentru fiul sau. De asemenea, presedintele Senatului a realizat in 2013 venituri din inchirierea unui apartament in valoare totala de circa 40.400 lei. El are de recuperat bani de la trei persoane pe care le-a imprumutat – Florin Nicolescu (126.675 lei), Cornel Caprita (15.000 euro), Ioana Wiesenthal (15.000 euro) – , precum si de la firma Automotive Trading Services (299.000 euro). Potrivit declaratiei, Tariceanu mai are de primit bani de la Automotive Trading Services, la care detine parti sociale de aproape 300.000 lei, respectiv profitul brut nerepartizat pentru anii 2007-2009 in valoare de peste 10.000.000 lei.
Elena Udrea
Elena Udrea a dobandit, in 2013, in urma divortului de Dorin Cocos, prin partaj, sase terenuri in Bucuresti cu o suprafata de circa 13.000 mp. Ea a cumparat 18 terenuri agricole in judetul Calarasi cu o suprafata totala de circa 420.600 mp. Udrea a mai trecut in declaratia de avere o patrime dintr-o “suprafata construita imobil” de 635 mp, dobandita in 2013, in urma partajului, detinuta impreuna cu Dorin Cocos si Mariana Cindea, si o casa de locuit in Bucuresti, de 169 mp, care i-a revenit, in 2013, tot in urma divortului de Dorin Cocos.
Prin partaj, Elena Udrea a primit doua autoturisme, un Fiat 500 fabricat in 2012 si un Mercedes din 2005. De asemenea, Udrea mentioneaza in declaratia de avere ca are bijuterii din aur si argint in valoare de 100.000 euro. Candidata PMP a vandut in 2014 doua imobile, unul in Ilfov si unul in Bucuresti, pentru 255.000 euro, dar si un autoturism Porsche Cayenne, cu 5.000 euro.
Ea are mai multe conturi si depozite bancare, din 2007 pana in 2011, de aproximativ un milion de lei si 85.900 euro. De asemenea, Udrea declara ca a acordat imprumuturi totale de 554.000 lei societatii Agro Green Nana, de 320.000 euro si 668.000 lei societatii Bai Boghis SRL, precum si 160.000 euro si circa 2.185.000 lei societatii Tim Rail Cargo.
Elena Udrea mentioneaza ca a acordat si imprumuturi unor persoane fizice – 15.000 lei lui Dumitru Aurel Ardeleanu si 30.000 lei Nicoletei Trif. In declaratia de avere, deputata mai arata ca a obtinut venituri din functia de deputat de 58.900 lei, dar si 460.000 euro din partajul cu Dorin Cocos.
Kelemen Hunor
Potrivit declaratiei de avere, Kelemen Hunor are trei terenuri intravilane, dintre care doua apartin sotiei sale, Czezar Eva, cu o suprafata totala de 3.200 mp, in Cluj si in judetul Harghita. Cei doi au, de asemenea, doua terenuri agricole, unul in judetul Harghita, de 4.000 mp, si unul, de 711 mp cumparat de deputat in municipiul Cluj, in anul 2013.
Kelemen Hunor detine, din 2010, o cota parte dintr-o casa de locuit in Cluj, cu o suprafata de 119 mp, si declara, de asemenea, doua case detinute una integral, una cota parte de sotia sa, in judetul Harghita. Liderul UDMR are un autoturism Ford Fiesta din 2004, precum si tablouri ale unor artisti contemporani, in valoare de 6.000 de euro.
Kelemen are un cont la Bancpost de 118.356 de lei, acesta declarand si doua conturi la Banca Transilvania al caror titular este sotia sa, in valoare de 38.000 lei si, respectiv, de 800 euro. Veniturile incasate de Kelemen Hunor in 2013 sunt indemnizatia anuala de deputat de 58.000 lei si venituri salariale de 61.325 lei de la UDMR, la care se adauga veniturile salariale anuale primite de sotie tot de la UDMR, de 14.638 lei.
Dan Diaconescu
Dan Diaconescu precizeaza, in declaratia de avere depusa la BEC odata cu dosarul de candidatura, ca are in proprietate, singur sau impreuna cu sotia sa, Luiza Margarit, zece terenuri intravilane, de circa 10.000 metri patrati, cumparate in 2009 in Bucuresti, precum si un teren de 755 de metri patrati in Arges, achizitionat in 2004. El declara ca are in proprietate din 2009 sapte spatii comerciale sau de productie cu o suprafata de peste 6.000 metri patrati, detinute in coproprietate cu Luiza Margarit in Bucuresti, si este unic proprietar al unui teren commercial de 172 de metri patrati tot in capitala.
Pe de alta parte, Dan Diaconescu precizeaza ca a vandut in 2013 noua imobile in valoare de circa 1.670.000 de euro si un imobil la Sinaia pentru 48.600 euro. Diaconescu are bijuterii, dobandite in perioada 1996-2013, in valoare de 400.000 euro. In declaratia de avere, candidatul precizeaza ca a contractat in 2007 doua credite de la Volksbank, scadente in 2037, in valoare de peste 2.750.000 de euro.
Venitul brut al lui Dan Diaconescu in 2013 a fost de 18.000 de lei, pentru "activitati de conducere", la SC Oglinda Television SA.
Teodor Melescanu
Teodor Melescanu declara un teren agricol de 5.800 mp si unul forestier de 4,5 hectare, dobandit in 2009 de sotia sa, Viki Melescanu, prin mostenire. Sotia sa are o casa de 580 mp, construita in 2008, in Ilfov, iar Melescanu un apartament de 127,61 mp in Bucuresti, dobandit, prin schimb, in 2010. Acesta declara un autoturism Audi A6, fabricat in 2006. Melescanu a dobandit in perioada 1970-2007 patru ceasuri: Vacheron Constantin (3.000 euro), Omega (1.500 euro), Mont Blanc (2.000 euro) si Rolex (8.000 euro).
In declaratia de avere, el mentioneaza ca a vandut in 2013 un autoturism ARO 244 pentru 1.500 euro. Melescanu declara un depozit bancar de 83.422 lei deschis la Banc Post Bucuresti.
Fostul director al SIE precizeaza ca in 2013 a realizat venituri din salariu de 90.252 lei si ca profesor la Universitatea ”Hyperion” (8.930 lei), Universitatea ”Titu Maiorescu” (6.314 lei) si la SNSPA (40.486 lei). Toate aceste venituri s-au adaugat pensiei anuale de 24.320 primita de la MAE. Sotia sa a fost remunerata in anul precedent cu 13.661 lei, ca expert la Ministerul Economiei, si cu 14.791 ca administrator delegat la Fabrica de avioane Craiova.
Monica Macovei
Europarlamentarul PDL Monica Macovei are trei apartamente, doua case, peste 60.000 de euro in conturi, dar si un credit de 40.000 de euro. Potrivit declaratiei de avere depuse la BEC, Macovei a incasat de la PE aproape 67.500 euro reprezentand "diurna pentru cazare, mancare si alte cheltuieli in Bruxelles, Strasbourg si in timpul misiunilor in alte tari, indemnizatii de calatorie", precum si un venit anual net de peste 74.400 de euro, reprezentand salariul de parlamentar european.
De asemenea, Monica Macovei a incasat 30.586 de lei reprezentand venit anual pentru inchirierea unei case pe care aceasta o detine in comuna Corbeanca. La capitolul ”Venituri”, Monica Macovei adauga bursa de studii pe care a primit-o, in 2013, fiul sau, Radu Macovei, de peste 32.000 lei.
Macovei detine trei apartamente in Bucuresti, dobandite in 1984 si 2001, de 30,47 mp, 66,35 mp si 50,47 mp, o casa de vacanta in comuna Limanu, judetul Constanta, construita in anul 1994, avand o suprafata de 42,58 mp si o casa de locuit in comuna Corbeanca dobandita in 2008, de 202 mp.
Monica Macovei declara ca are trei terenuri intravilane in judetul Constanta, cumparate in perioada 1994-2012, avand o suprafata totala de 10.000 mp si unul de 629,99 mp cumparat in Ilfov cu un credit ipotecar. In declaratia de avere se mai arata ca europarlamentara a primit mostenire, in 2008, un teren agricol de 24.300 mp in judetul Giurgiu. Ea detine un autoturism Suzuky Wagon, cumparat in 2002 si are un credit la Unicredit Tiriac Bank in valoare de 40.000 de euro, scadent in 2018.
Monica Macovei are conturi curente la Unitcredit Tiriac de 22.536 euro, 22.800 lei si respectiv de 1.264 GBP. Ea mai are o asigurare de viata la BCR in valoare de 5.000 de euro deschisa in 2013 si un cont curent la ING deschis in 2009 in valoare de aproape 7.500 euro.
Constantin Rotaru
Constantin Rotaru (Partidul Alternativa Socialista) a mostenit, in 2012, doua terenuri agricole cu o suprafata totala de circa 4.500 mp in judetul Valcea, iar sotia sa are in proprietate un teren extravilan de 738 mp in acelasi judet. El are in proprietate trei apartamente - unul cumparat in 1979, de 80,65 mp, in judetul Valcea, si doua in Bucuresti, achizitionate in 2004 si 2008, de 36, respectiv 52 mp - la care se adauga o casa mostenita de sotie, in judetul Valcea, de 52 mp.
La categoria ”Investitii, plasamente”, acesta declara un sold creditor de 172.000 lei pe care il are la SC Rotarexim SA Ramnicu Valcea. Rotaru declara ca a realizat, in 2013, venituri din salarii de 24.850 lei, de la SC Rotarexim, iar sotia sa 17.030 lei de la aceeasi societate. Acesta a mai cumulat in anul precedent dividende de la Rotarexim de 18.000 lei si a incasat o chirie de 1.428 lei.
William Brinza
William Brinza declara un teren intravilan de 1.528 mp, cumparat, in 2001, in Campina, si un teren extravilan de 1.075 mp, achizitionat in 2004, in Snagov. Acesta detine un apartament in Campina, cumparat in 2004 si patru spatii comeriale, doua in Bucuresti (182 mp) si doua in Ploiesti (1.070 mp). El are trei conturi curente, unul de 8.000 euro la Millenium Bank, unul de 17.000 euro la Banca Transilvania pe numele cabinetului sau de avocatura si altul de 6.000 euro, deschis, in 2013, la Bancaja Europesa – Spania.
Candidatul are datorii totale de 650.000 euro: un credit de 200.000 euro, luat de la Bancaja Europesa – Spania in 2007, scadent in 2047, un credit de 300.000 euro, luat, in 2011, de la Millenium Bank, scadent in 2026, si un imprumut de 150.000 euro luat de la o persoana fizica luat in 2011, pe care trebuie sa il restituie pana in 2026.
In anul 2013, Brinza a realizat venituri de aproape 6.000 lei, ca lector la Universitatea Crestina ”Dimitrie Cantemir” si 30.000 euro, ca avocat. La acese venituri s-au adaugat uzufructul pentru perioada 2012-2017 de 20.000 euro pentru un imobil din Ploiesti si 19.125 euro pe luna din inchirierea unor spatii comerciale.
Corneliu Vadim Tudor
Corneliu Vadim Tudor declara ca nu detine cladiri, terenuri sau conturi bancare in tara sau in strainatate si ca are un autoturism Dacia Logan fabricat in 2007. In declaratia sa de avere este mentionata, in schimb, colectia de autografe celebre si obiecte care au apartinut unor personalitati istorice, achizitionate in perioada 1977-2014, despre care Vadim Tudor spune ca sunt ”inestimabile”.
Liderul PRM arata ca a acordat imprumuturi in nume personal de cate 70.400 SC Editura Romania Mare si SC Editura Tricolorul. El declara ca a primit, in total, in 2013, 72.000 euro ca indemnizatie de la Parlamentul European.
Mirel Mircea Amaritei
La rindul sau, candidatul Mirel Mircea Amaritei (Partidul PRODEMO) scrie in declaratia de avere ca nu are in proprietate cladiri sau terenuri, nici depozite bancare. Amaritei a realizat, in 2013, venituri de 81.000 lei, ca avocat, iar sotia sa, Liliana Amaritei, consilier principal la ANSVSA, de 32.400 lei.
Zsolt Szilagyi
Zsolt Szilagyi (PPMT) detine sase terenuri intravilane, in Oradea, patru, insumand aproximativ 4.600 mp cumparate, iar doua, cu o suprafata totala de 7.826 mp, primite donatie de el si sotie. Acesta are in proprietate un apartament de 38 mp in Oradea, cumparat in 1996, doua case in Oradea, una pe care o detine singur, de 83,70 mp, iar alta, impreuna cu sotia, de 107 mp. Cei doi soti au, de asemenea, o casa de vacanta, cumparata in 2012, cu o suprafata de 50 mp.
Candidatul PPMT declara doua autoturisme – o Skoda fabricata in 2002 si un Seat din 2011. Acesta mentioneaza ca detine 16.000 lei la ING Romania, 40.000 euro la ING Belgia, iar a Banca Transilvania 18.500 euro si 1.600 lei. El declara ca in anul 2013 a realizat venituri, ca asistent acreditat, la Parlamentul European.
Gheorghe Funar
Candidatul independent Gheorghe Funar declara un teren agricol de 5 hectare si 0,93 hectare de padure, mostenite de sotia sa, Sabina Funar, in Bistrita Nasaud, un teren intravilan de 0,2 hectare in judetul Mures. Cei doi soti mai au 0,86 hectare de padure in judetul Cluj, primite donatie in 2012. Familia Funar are un apartament de 85 mp cumparat in 1975 in judetul Cluj si o casa de vacanta de 200 mp primita ca donatie in acelasi judet, in 2012.
Acesta are depozite bancare de 111.000 lei la CEC Cluj-Napoca, 60.000 lei la BCR Bucuresti si Cluj-Napoca, 57.000 lei la Banca Transilvania si 23.000 euro la BCR Bucuresti. Funar a realizat in 2013 venituri de 116.000 lei, in calitate de consilier la Curtea de Conturi, si de 23.000 lei din pensii, iar sotia sa 36.000 lei, ca profesor universitar, si 32.000 lei din pensii.
Sursa: Mediafax
Etichete: avere, alegeri prezidentiale, candidati, case, terenuri, alegeri 2014,
Dată publicare:
06-10-2014 09:17