Nicușor Dan: E incredibil faptul că PSD a încercat să fraudeze votul în București

Nicușor Dan a votat la alegerile locale 2020
Inquam Photos / Octav Ganea

Primarul ales al Capitalei la alegerile din 27 septembrie, Nicușor Dan, a reacționat marți cu privire la acuzațiile de fraudă aduse la adresa PSD de la sectorul 1, unde a candidat Clotilde Armand, din partea USR-PLUS și susținută de PNL.

„Așa cum am spus în seara alegerilor, toate voturile trebuie corect numărate, astfel încât rezultatele oficiale să reflecte exact voința bucureștenilor. E incredibil faptul că PSD a încercat să fraudeze votul în București, inclusiv prin falsificarea de procese verbale. Așa ceva trebuie penalizat sever și sunt alături de colegii mei din PNL și USR PLUS, care solicită renumărarea voturilor acolo unde există suspiciuni de fraudă”, spune Nicușor Dan, pe pagina de Facebook.

„Reamintesc că PSD a încercat și alte metode de a frauda alegerile, inclusiv prin difuzarea de publicitate pentru „realizările” Primăriei Generale conduse de Gabriela Firea, inclusiv în ziua alegerilor, inclusiv după ce Biroul Electoral Municipal a constatat ilegalitatea acestui gen de publicitate. PSD trebuie să știe că nu are voie să fure! Iar dacă totuși o face, să știe că nu-i lăsăm să scape nepedepsiți!”, adaugă primarul ales al Capitalei.

Care sunt acuzaţiile de fraudă ale USR-PLUS privind alegerile locale la Primăria Sectorului 1

 

Luni, Clotilde Armand a chemat Poliția la Biroul Electoral al Sectorului 1 şi a acuzat o tentativă de fraudare a alegerilor de către reprezentanții PSD. Luni seară, după mai bine de 24 de ore de la încheierea procesului electoral, mai existau rezultate, din anumite secții de votare din Sectorul 1, neintroduse încă în sistemul electronic de centralizare a voturilor.

Claudiu Năsui, vicepreședinte USR: „Au fost 11 secții de votare unde tabletele nu au funcționat și au trebui să fie aduse voturile și procesele verbale doar fizic, întocmite aici. Colegii noștri ne-au anunță că nu sunt sigilate cum trebuie, au fost aduși niște saci care nu erau închiși. Avem probleme de genul acesta și atunci suntem foarte atenți la ele.”

Citește și
Clotilde Armand, candidat pentru functia de primar al Sectorului 1 al Capitalei, din partea Aliantei USR-PLUS si PNL
Rezultate parţiale alegeri locale 2020 sector 1. Care este acum diferenţa dintre Clotilde Armand şi Dan Tudorache

Clotilde Armand, candidat USR-PLUS la Primăria Sectorului 1 al Capitalei: „Procesarea proceselor verbale durează în mod anormal, durează prea mult. Au fost mai multe incidente ciudate și suntem îngrijorați. Vrem să ne păzim voturile.”

Liderii, dar și reprezentanți ai URS-PLUS au venit la BES1, ca să supravegheze introducerea datelor în sistemul electronic, după ce au apărut mai multe suspiciuni de fraudă. Spre exemplu, pe o copie a unui proces verbal dintr-o secție de votare figurau 164 de voturi, iar datele introduse în sistem arătau 0 voturi.

Reprezentanții USR au explicat și cum au putut aceste voturi să dispară de pe listele oficiale.

Dan Barna, președinte USR: „Aceasta este una dintre modalitățile pe care le considerăm cel puțin suspecte, prin care în secția pe care am câștigat-o, voturile noastre au fost plasate la un alt partid fără nici o legătură.”

Vlad Voiculescu, liderul PLUS Bucureşti: „La un moment dat, vedem 108 voturi, sunt 2.108 voturi pentru USR-Plus, în platforma informatică vedem doar două.”

Reporter: „Cum vă explicați acest lucru?”

Vlad Voiculescu: „Furt, foarte simplu. Nu poate fi o eroare umană, pentru că o eroare umană nu te face să pui voturile de la un partid la un alt partid.”

După câteva ore și candidatul PSD la Primăria Sectorului 1, Dan Tudorache și-a făcut apariția la sediul Biroului Electoral de Sector.

Poliția face cercetări. 8 persoane au fost audiate

 

Marți, poliția sectorului 1 a anunțat că 8 persoane de la diferite partide politice au fost audiate în acest caz, iar în prezent se fac cercetări pentru a stabili autenticitatea a 473 de procese verbale găsite asupra unui bărbat, care este și candidat pe lista de consilieri a unui partid.

”Procesele verbale găsite asupra bărbatului sunt în număr de 473, asemenea procese verbale, și în continuare efectuăm cercetări prin Secția 4 Poliție sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 pentru infracțiunea prevăzută de articolul 391 privind falsificarea de documente și evidențe electorale. În continuare, noi facem verificări prin Autoritatea Electorală Permanentă, pentru a stabili autenticitatea acelor procese verbale găsite asupra bărbatului. Bărbatul asupra căruia au fost găsite acele procese verbale era înscris pe lista electorală a unui partid politic la rubrica de consilieri locali.” - declarat șeful Poliției Sectorului 1, comisar șef de poliție Ionuț Dana.

El a mi precizat, că deocamdată, nu se știe dacă există o infracțiune sau nu.

”În acest moment efectuăm doar cercetări, nu ne putem pronunța acum dacă e ceva legal sau ilegal. (...) Nu putem să acuzăm pe nimeni în acest moment, facem o cercetare in rem.” - a spus polițistul.

Cum ar fi fost modificate procesele-verbale privind rezultatul alegerilor locale la Primăria Sector 1

 

Totul a început luni după-amiază, în momentul în care candidatul USR la Primăria Sectorului 1, Clotilde Armand, a acuzat o tentativă de fraudare a alegerilor de către reprezentanții PSD, atunci când a intrat în sediul direcției de salubrizare a Primăriei Sectorului 1, care se află în aceeași clădire cu cel al Biroului Electoral de sector.

Clotilde Armand: „Am găsit acolo niște procese verbale pe jumătate completate, am găsit acolo numele candidaților și niște voturi. Era clar că era acolo un sediu de campanie și am găsit în plus un teanc de procese verbale, originale, completate, ștampilate, pe care un tip le ducea din etajul 1 în etajul 2. Adică era un du-te-vino între etajul 1 și etajul 2 extrem de ciudat și cu documente care nu aveau de ce să fie mișcare între Biroul Electroral de sector și o direcție a Primăriei.”

La ieșirea din clădirea Biroului Electoral de Sector, primarul în funcție, Dan Tudorache a negat însă existența respectivelor procese verbale în original în sediul direcției de salubrizare a Primăriei.

Dan Tudorache a declarat că a primit asigurări chiar de la șeful Biroului Electoral de sector că tot procesul este unul perfect legal.

Dan Barna: „Este evident o suspiciune foarte mare în momentul în care persoane care nu au nici o legătură cu biroul de sector, au acces la procese verbale și au formulare de procese verbale, iar persoana respectivă, care a fost observată de colegii noștri, a început să se bâlbâie că de ce avea un vraf de procese verbale în brațe.”

 

Care sunt acuzaţiile de fraudă ale PNL privind alegerile locale la Primăria Sectorului 5

 

Primăria Sectorului 1 nu este singurul caz în care candidații au acuzat contracandidații de furt de voturi. Şi la Sectorul 5 au fost sesizate nereguli, spune candidatul PNL la primăria de sector, Cristian Băcanu.

Cristian Băcanu: „La Sectorul 5 au fost renumărate voturile dintr-o secție de vot. Au fost găsite niște surprize, în sensul în care 90 de voturi fuseseră alocate altor formațiuni politice, dintre care 81 de voturi fuseseră alocate către Partida Romilor din România, fără că aceste voturi să existe fizic. Voturile respective fuseseră luate de la PNL. Ceea ce înseamnă undeva spre 20% din voturile din secția respectivă pentru că acolo au votat 520 de persoane.”

Astfel de nereguli au mai fost descoperite și la alte secții de votare din sector, iar repezentanții PNL intenţionează să ceară Biroului Electoral Central renumărarea tuturor voturilor din fiecare sector, dacă va fi cazul.

Violeta Alexandru, ministrul Muncii și Protecției Sociale: „Încă sunt verificare în acest moment datele din procesele verbale cu cele introduse în aplicația AEP, ca să avem și de aici un răspuns și în funcție de rezultatele acestor verificări, vom decide dacă vom cere renumărarea voturilor în toate sectoarele, în anumite sectoare. Rămâne să vedem.”

Articol recomandat de sport.ro
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Citește și...
Alegeri locale primăria sectorului 5. Candidatul PMP cere anularea alegerilor,
Alegeri locale primăria sectorului 5. Candidatul PMP cere anularea alegerilor, "fraudate grosolan"

Candidatul PMP la primăria sectorului 5 la alegerile locale 2020, Lucian Iliescu, cere organizarea unui nou scrutin în Sectorul 5, acuzând fraude. De fraude a vorbit şi candidatul alianţei PNL-USR-PLUS.

Rezultate parţiale alegeri locale 2020 sector 1. Care este acum diferenţa dintre Clotilde Armand şi Dan Tudorache
Rezultate parţiale alegeri locale 2020 sector 1. Care este acum diferenţa dintre Clotilde Armand şi Dan Tudorache

Vin în continuare rezultate de la sectorul 1 pentru alegerile locale de duminică, 27 septembrie. Diferenţa dintre Clotilde Armand şi Dan Tudorache s-a mai redus, dar persistă.

Cine a câștigat alegerile în localitatea unde sora primarului a candidat împotriva propriului frate
Cine a câștigat alegerile în localitatea unde sora primarului a candidat împotriva propriului frate

Alegerile din localitatea în care sora primarului a candidat împotriva propriului frate au fost câștigate de edilul în funcție cu o majoritate covârșitoare.

Recomandări
De ce depinde soarta negocierilor pentru formarea noului Guvern. Răspunsul pe care îl așteaptă fiecare partid din coaliție
De ce depinde soarta negocierilor pentru formarea noului Guvern. Răspunsul pe care îl așteaptă fiecare partid din coaliție

Începe o săptămână de foc pentru partidele pro-europene care negociază formarea noului Guvern. Liderii PSD, PNL, USR și UDMR se vor reuni pentru a discuta despre programul comun de guvernare, pe baza datelor din buget.

Iarna începe să-și intre în drepturi. Zonele în care este anunțat viscol. Vântul va bate cu până la 120 de km/h
Iarna începe să-și intre în drepturi. Zonele în care este anunțat viscol. Vântul va bate cu până la 120 de km/h

Iarna pare că își intră în drepturi, cel puțin la altitudini mari. Meteorologii anunță că, de la ora 10:00, până marți seara, la ora 21:00, în zona de munte va bate vântul cu până la 90 de km pe oră.

Acum 35 de ani, la Timișoara, s-a strigat pentru prima dată „Libertate”. Cum a început Revoluția din decembrie 1989
Acum 35 de ani, la Timișoara, s-a strigat pentru prima dată „Libertate”. Cum a început Revoluția din decembrie 1989

Ziua de 16 decembrie 1989 a rămas în istorie ca reprezentând începutul sfârşitului pentru regimul condus de Nicolae Ceauşescu.