„Primeam o bucată de caș pane și doi castraveți murați”. Colegiu din Bistrița, amendat pentru probleme la cantină

×
Publicitate

Inspectorii de la Protecția Consumatorului au amendat cu 32.000 de lei un colegiu tehnic din Bistrița, după ce elevii s-au plâns că porțiile oferite la cantină sunt prea mici, iar carnea e aproape inexistentă.

Conducerea liceului recunoaște că există probleme la cântar. Iar administratorul colegiului spune că sunt calculate corect caloriile pentru fiecare porție.

O serie de fotografii au fost trimise de câțiva elevi unei profesoare în urmă cu câteva săptămâni. Mazăre cu câteva bucăți de cârnați ori mâncare de ciuperci.

La prima vedere, spune profesoara, deloc apetisante și în porții foarte mici. Mâncarea este servită în cantina Colegului Tehnic Infoel din Bistrița.

Cristina Rusu, profesoară: „Încă din timpul anului trecut am sesizat verbal conducerea școli, că elevii care locuiesc în internat și mănâncă la cantină, primesc mâncare redus calitativ sau cantitativ. Adiministratorul școlii a făcut o sedință în internat cu elevii, în loc să le rezolve problemele.”

Două foste eleve care au învățat acolo și au stat la internat, spun că de multă vreme porțiile erau mici și hrana- insuficientă.

Fostă elevă: „De fiecare dată ne plângeam de mâncare, dar nu s-a rezolvat niciodată nimic.”

Fostă elevă: „În unele seri primeam o bucată de caș pane cu doi castraveți murați, atât. Era din ce în ce mai puțină mâncare.”

Conducerea liceului susține că nu a primit, oficial, nicio plângere, însă recunoaște că după verificările celor de la Protecția Consumatorilor au fost amendați cu 32.000 de lei.

Alina Puțura, dir. liceu Infoel Bistrița: „Controlul a venit fără se ne anunțe, pur și simplu a venit, nu este o sesizare către direcțiune, ni s-a spus că a fost în urma unor sesizări, către ei, nu către noi.
Reporter: Ce nereguli au găsit?
Alina Puțura, dir. liceu Infoel Bistrița: Cântarul nu era avizat metrologic și au fost diferențe la gramaj.”

Cea care se ocupă de administrație spune că totul este din rea voință și că în bucătăria cantinei se urmărește atent numărul de calorii necesare fiecărui copil.

Anișoara Moldovan, administrator liceu: „Se pot lua meniurile care au fost înainte și coroborate cu meniurile care sunt de când am venit și nu este nici o diferență decât rea voință. Trebuie să îndeplinim anumite calorii pentru fiecare copil, că le depășești într-o zi este o chestie minoră, dar cantitățile copiilor nu s-au micșorat.”

În cantină vin să mănânce peste 120 de elevi, care plătesc 25 de lei meniul.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62363423
Copil de 4 ani din Brașov, bătut de părinţi pentru că nu era cuminte la grădiniţă. Cei doi soți au ajuns în arest

Doi soţi din Braşov au fost reţinuţi de poliţişti şi, ulterior, tatăl a fost arestat preventiv, iar mama a ajuns în arest la domiciliu, după ce şi-au bătut copilul, în vârstă de 4 ani, pentru că avea un comportament neadecvat la grădiniţă.

62404670
Cum s-a răzbunat un băiat de 19 ani pe poliția din Constanța, după ce prietenul său a fost arestat

Un tânăr de 19 ani este cercetat de procurorii constănţeni pentru că a distrus oglinzile unei maşini de poliţie, anchetatorii stabilind că el ar fi vrut să se răzbune astfel deoarece prietenul său fusese arestat.

 

62405015
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, despre tragedia de la Murgeni: Nu cred că ”a fost vorba despre o infecţie bacteriană”

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, nu crede că în cazul de intoxicare de la Spitalul Murgeni a fost vorba despre o infecţie bacteriană, ci mai degrabă o intoxicaţie.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
„Iubirea nu omoară”. Noua campanie Știrile ProTV despre femicid: 30 de românce au fost ucise în 2026 de persoane apropiate

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Preşedintele Nicuşor Dan face declaraţii la ora 21:00. Este aşteptat să anunţe numele premierului desemnat

Președintele României, Nicușor Dan, va suștine astăzi la ora 21:00 declarații de presă la Palatul Cotroceni, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 19h13m02s498
Portretul profesorului din România. Ce spun cifrele despre cei care educă aproape 3 milioane de copii

De Ziua Mondiala a Profesorului, fiecare dintre noi are un nume în minte. Al unui dascăl care ne-a încurajat, îndrumat, sau poate că a descoperit un talent neștiut.