„Nu mai putem”. Familia băiețelului din București, violat de două ori chiar la „Nicolae Titulescu”, se pregătește de procese

×
Publicitate

Familia băiețelului din București, violat de două ori chiar la școală, se pregătește de procese.

Cazul a fost preluat pro bono de un avocat, care vrea să dea în judecată instituția de învățământ, pentru că nimeni de acolo nu a anunțat abuzurile și nici nu a făcut ceva ca să-l protejeze pe copil. Ba mai mult, mama acestuia a mers singură pe la toate instituțiile ca să depună acte și să demonstreze că fiul ei a fost batjocorit în timpul orelor de curs. Între timp, la conducerea școlii a fost numit un director interimar.

Victima, care suferă de tulburări de vorbire și comportament, avea doar opt ani când a avut loc primul abuz. Băiatul le-a povestit părinților abia după două săptămâni, când urmele deja trecuseră. Agresorul a fost identificat, dar pentru că avea doar 11 ani, cazul a fost clasat.

Cătălin Crăciunescu, avocatul familiei: „Însăși școala trebuia să ia măsuri pentru a estompa viitoarea agresiunea. Lucru pe care nu l-a făcut. Și iată-ne, după un an și jumătate, în 2023 decembrie, copilul a fost agresat din nou și încă o dată, după două luni de zile, nu s-au luat măsuri. În cadrul unei școli care, din contră, trebuie să protejeze un copil aflat într-o situație de incluziune socială, un copil cu probleme care trebuia protejat, trebuia să i se asigure personal suplimentar, lucru care nu s-a întâmplat și care urmează să-l dovedim în fața anchetatorilor”.

Din cauza problemelor sale de sănătate, băiatul nu a putut să spună cine l-a agresat. A doua oară, însă, a fost consultat de medicii de la Spitalul Grigore Alexandrescu.

Cătălin Crăciunescu, avocatul familiei: „Negru pe alb, există o constatare științifică, medicală, cu privire la agresiunea sexuală asupra minorului”.

Fosta directoare a școlii nu a crezut că a fost vorba de un abuz, nici cu dovezile în față.

Fragment audio din ședința directoarei cu părinții, din patru martie 2024: „Sunt foarte multe persoane care nu spun adevărul! Eu vă spun clar: Sunt părinți care exagerează, sunt părinți care dau vina pe școală. Dacă doriți mai multe informații în legătură cu acel caz, mergeți la poliție”.

Mama copilului abuzat: „Toată lumea să plece care l-a făcut pe copilul meu să sufere. Că noi, ca părinți, nu mai putem! Eu una, psihic, nu mai rezist. Am ajuns toți trei să mergem la psiholog”.

Directoarea, care a țipat inclusiv la părinți, și-a dat demisia și a fost înlocuită.

Cristina Zamfira, directorul interimar al Școlii Nicolae Titulescu din București: „Vă rugăm să aveți puțină răbdare și să așteptați planul de măsuri pe care, împreună cu membrii de administrație, îl vom întocmi cât putem de bine”.

Între timp, la școala din sectorul 1 continuă verificările Corpului de Control al Ministrului Educației. Ancheta internă ar mai putea dura câteva zile, apoi oficialii au promis că vor face publice concluziile. Cu toate acestea, fosta directoare continuă să lucreze acolo, dar în calitate de profesor de matematică, cu mai puține responsabilități. Părinții au cerut și o mai bună securitate, având în vedere că la școala respectivă lucrează, în prezent, un singur paznic, deși școala are cel puțin trei căi de acces.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Doi bărbaţi au fost răniţi, după ce unul dintre el a căzut, de pe o schelă, peste celălalt

Doi bărbaţi care lucrau la exteriorul unei case, în municipiul Bârlad, au fost răniţi, miercuri după-amiază, după ce unul dintre ei a căzut de pe o schelă peste celălalt care susţinea schela de la sol.

Un șofer de TIR s-a salvat în ultima clipă din autotrenul cuprins de flăcări. A mai rămas doar caroseria

Un șofer a scăpat ca prin minune după ce TIR-ul pe care îl conducea a luat foc în mers, pe centura orașului Gherla.

Al doilea suspect în cazul uciderii milionarului Kreiner este aproape de extrădare. Marian Cristian Minae, audiat în Irlanda

Marian Cristian Minae, unul dintre cei trei bărbați acuzați că l-ar fi ucis și jefuit pe omul de afaceri Adrian Kreiner din Sibiu, va fi adus în țară luna aceasta, din Marea Britanie.

Recomandări
Drona care a declanșat RO-Alert în Botoșani, găsită prăbușită într-un lan de porumb din Suceava. Anunțul MApN

O dronă a pătruns sâmbătă în spațiul aerian al României și a fost semnalată în zona localității Știubieni, din județul Botoșani. Armata a ridicat două aeronave F-16 pentru monitorizarea situației, iar obiectul zburător a fost găsit ulterior prăbușit.

Reacția Rusiei după ce Volodimir Zelenski a anunțat că e dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin la summit-ul din Miami

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în cadrul summitului G20 de la Miami, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de un post de televiziune german.

Ilie Bolojan: „E timpul pentru decizii”. Premierul interimar avertizează asupra costurilor blocajului politic

Premierul interimar Ilie Bolojan susține că România are nevoie urgentă de un guvern stabil și acuză PSD că a refuzat soluțiile de compromis propuse de PNL, USR și UDMR.