„Mi-e dor de mami. Nu mai vine deloc din pământ”. Povestea a cinci copii rămași în grija bunicii, la Visuri la cheie

62295157

La Visuri la cheie cunoaștem povestea unor copii care au rămas fără mama lor și stau în grija bunicii.

Fratele cel mare și-a luat responsabilitatea de a fi părinte pentru cei mici, însă lipsurile și condițiile de trai le îngreunează și mai tare viețile.

După o viață de neajunsuri, trăită în condiții improprii, mama celor cinci copii s-a îmbolnăvit grav. „Mi-e dor de mami. Nu mai vine deloc din pământ”, va spune o fetița de cinci ani, cu lacrimi în ochi. „Fără bunica noastră ar fi foarte greu. Are grijă de absolut tot”, mărturisește băiatul de unspreceze ani.

Casa în care locuiesc copiii, împreună cu bunica, arată deplorabil. „Cred că dacă echipa nu ajungea aici, în curând tot mucegaiul, tot praful, ar fi început să afecteze tare sănătatea acestor copii”, va spune Dragoș. „Nu știu cum au trăit copiii în apartamentul acesta cu atâtea probleme: igrasie, miros insuportabil, mucegai, nici căldură nu era suficientă în casă”, concluzionează Oana Boghiu.

Cei doi băieți mari au încercat să schimbe ceva în casă, însă lipsa posibilităților nu le-a permis: „Neajunsuri sunt multe, de exemplu izolația pe afară, este foarte mult condens în casă. Chiar mereu mă gândeam că, pur și simplu, nu respiri un aer curat, oricât ai vreau să faci curat, nu poți. Posibilitatea să renovăm singuri, nu o avem.”

Singurul sprijin al copiilor este bunica, iar fratele mai mare, care are doar 21 de ani a devenit stâlpul familiei și este ca un tată pentru frații lui.

„Încerc să înțeleg în mare parte ceea ce se va întâmpla pentru că tot ce am făcut și am acceptat, a fost doar pentru frații mei, ca ei să fie mai bine pentru că sunt mici și nu vreau să treacă prin ceea ce am făcut eu. Despre tata nu am ce să zic, e un subiect închis. Nu am vrut nimic, dar nici dacă sun nu-l găsesc într-o stare corespunzătoare să pot vorbi cu el. Indiferent de oră. Și nici nu sunt de acord cu violența în familie”, spune el.

Vezi AICI cum arată casa lor renovată

Articol recomandat de sport.ro
Soția lui Cristiano Ronaldo și-a șters postarea! Georgina Rodriguez l-a distrus pe Jorge Jesus
Soția lui Cristiano Ronaldo și-a șters postarea! Georgina Rodriguez l-a distrus pe Jorge Jesus
Citește și...
62295129
Bisericile au luat măsuri pentru economisirea energiei. Au fost schimbate ferestre, becuri și montate termoconvertoare

Cu facturi de mii de lei, la lumină și căldură, și bisericile sunt nevoite să ia măsuri. Sutele de becuri din candelabre, de pildă, vor fi aprinse doar de sărbători, iar căldura va fi pornită cât mai târziu cu putință.

62295106
Dosar penal după incendiul la penthouse-ul din București. Clotilde Armand acuză că trei etaje au fost construite ilegal

Polițiștii au deschis un dosar penal în rem, pentru distrugere din culpă, în cazul incendiului din Cartierul Francez, aflat într-una dintre cele mai scumpe zone ale Capitalei.

62295108
Câți bani vor primi de la stat fermierii ale căror culturi au fost afectate de secetă

Fermierii care au avut de suferit din cauza secetei vor primi ajutor de la stat: 1.500 de lei pentru fiecare hectar uscat. Proiectul pus în dezbatere publică include doar culturile de toamnă.

Recomandări
Shutterstock oameni la guvern
România a scapat de „junk”, dar pericolul rămâne. Cum a reacționat cursul euro-leu după decizia S&P

România a scăpat de retrogradarea ratingului de țară și rămâne în categoria statelor recomandate investițiilor. Agenția Standard and Poor's avertizează, însă, că dacă nu se va instala un nou guvern, pericolul „junk" la următoarea evaluare este uriaș.

Nicusor dan donald trump x
Fotografia cu Nicușor Dan și Donald Trump, analizată de experți. Ce spun despre autenticitatea imaginii

Fotografia în care președintele Nicușor Dan și partenera lui apar alături de Donald Trump la New York stârnește controverse.

62398345
Ce spun ungurii despre cel mai mare parc fotovoltaic din Uniunea Europeană care va fi construit în România

Un proiect uriaș de energie solară ar putea transforma România într-unul dintre cele mai importante centre de producție de energie fotovoltaică din regiune, scrie presa ungară.