„M-a prins de gât și m-a izbit de uş̦ă”. Mărturia polițistei din Baia Mare care își acuză superiorul de abuzuri

×
Publicitate

Fostul director al Penitenciarului din Baia Mare a fost arestat după ce - timp de doi ani - ar fi pretins unei subordonate favoruri sexuale, iar când femeia l-a refuzat ar fi bătut-o la el în birou.

Apoi, ca să nu fie destituit din funcție a început să o amenințe cu presupuse imagini compromițătoare și a pus-o pe psiholoaga închisorii să o convingă să nu îl reclame, potrivit DNA. Psiholoaga a fost plasată sub control judiciar.

Horia Ștefan Chiș

Bărbatul este Horia Ștefan Chiș, director al Penitenciarului din Baia Mare până în august, când a fost schimbat din funcție după ce o subalternă l-a reclamat la Administrația Națională a Penitenciarelor că a agresat-o sexual.

Acum, după patru luni, Direcția Națională Anticorupție l-a reținut pentru comiterea a patru infracțiuni: folosirea abuzivă a funcției în scop sexual, ultraj, purtare abuzivă și șantaj.

Potrivit procurorilor, în ultimii 2 ani, fostul director - ofițer de poliție - i-ar fi cerut de mai multe ori subordonatei, polițistă şi ea, favoruri de natură sexuală.

Cosmin Dorobanțu, președintele Federației Sindicatelor din Administrația Penitenciarelor: „Îi reproșa că nu este în stare de nimic, că nu este o profesionistă. Ulterior, a început să o cheme la el în birou, dădea muzica tare, îi făcea complimente. Tot timpul o chemă în birou sub pretextul că voia să discute profesional cu aceasta, dar toate discuțiile degenerau cu apropouri cu tentă sexuală.”

Polițista cu care fostul director al Penitenciarului din Baia Mare ar fi vrut să aibă o relație extraprofesională are 26 de ani.

„Pe fondul refuzului persoanei vătămate de a avea o relație extraprofesională cu inculpatul Chiș Horia Ștefan, la data de 19 mai 2022, inculpatul ar fi exercitat acte de violență asupra persoanei vătămate în urma cărora au rezultat leziuni constatate de medicină legală, a căror gravitate a fost apreciată la 6-7 zile de îngrijiri medicale. Actele de violență s-ar fi produs chiar în biroul directorului”, precizează DNA.

Pentru că ea l-a refuzat, în primăvară, bărbatul a chemat-o la el în birou și a bătut-o, spun procurorii DNA.

Horia Ștefan Chiș

Într-o declarație transmisă Federației Sindicatelor din Administrația Penitenciarelor, femeia a povestit incidentul.

„Directorul m-a chemat în biroul dumnealui. (…) a închis fereastra. (…) S-a năpustit asupra mea, m-a prins de gât, m-a strangulat și m-a izbit de uş̦ă. Timp de câteva secunde am fost lipită de uş̦ă cu mă̂na lui în gâtul meu”, a povestit victima.

Iar coşmarul a continuat pentru femeie.

„Pentru a evita eventualele consecințe ale gestului său, respectiv evitarea unei anchete disciplinare și destituirea din funcție, precum și posibile urmări pentru situația să familială, inculpatul Chiș Horia Ștefan ar fi constrâns-o pe persoana vătămată să nu sesizeze Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP), amenințând că atât victima, cât și penitenciarul vor avea de suferit. (...) Mai mult de atât, la data de 7 iunie 2022, inculpatul Chiș Horia Ștefan ar fi amenințat persoana vătămată cu expunerea unor presupuse imagini compromițătoare pentru distrugerea credibilității acesteia”, precizează DNA.

Procurorii DNA spun că Ștefan Horia Chiș a început să o amenințe pe femeie ca să nu sesizeze Administrația Națională a Penitenciarelor - demers în care ar fi fost susținut și de psiholoaga penitenciarului.

În amenințări Chiș ar fi pomenit și de expunera unor presupuse imagini compromițătoare cu victima.

Cosmin Dorobanțu, președintele Federației Sindicatelor din Administrația Penitenciarelor: „Din sursele noastre, nu este prima victimă, ar mai fi fost victime în penitenciarul Baia Mare, care l-au avut protagonist tot pe acesta.”

În fața magistraților Tribunalului Cluj, fostul director a negat acuzațiile.

„Este șocat de aceste acuze. A spus că este cea mai mare jignire din viața lui”, a spus avocata lui.

În dosarul în care este cercetat fostul director al penitenciarului din Baia Mare, a fost reținută și psiholoaga închisorii. Fostul director are 47 de ani, este căsătorit și are un copil.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
Medicina de familie, în pragul colapsului. Mai bine de 180 de localități din țară nu au medic de familie

Medicina de familie se află în pragul colapsului, avertizează patronatele din domeniu.

Militarii americani din divizia 101 aero-purtată: ”Trebuie să apărăm orice parte din teritoriul NATO, inclusiv România”

"Trebuie să apărăm orice parte din teritoriul NATO, inclusiv România”, ne transmit militarii americani din celebra divizie 101 aero-purtată dislocată la noi pentru a întări flancul sud-estic al Alianței.

Universitățile își mută cursurile în online pentru a economisi electricitate și gaz. Unele vor închiria clădirile nefolosite

Cu facturi din ce în ce mai mari și o iarnă grea în față, multe universități caută soluții de economisire. Unele își mută activitatea online și speră să salveze astfel sume considerabile care s-ar duce pe energie și încălzire.

Recomandări
Dunărea a atins cel mai scăzut nivel din istorie. În locul apei de 2 metri adâncime, sunt plante de 2 metri înălțime

Din cauza secetei, Dunărea a atins un nou minim istoric, iar situația actuală depășește cel mai grav scenariu înregistrat în ultimii 40 de ani. 

Ce spun experții despre măsurile propuse de ministrul Educației după dezastrul PISA. ”Bă, mă leși?!”. Ce trebuie făcut

După rezultatele slabe înregistrate de elevii români la testele internaționale PISA, ministrul Educației vine cu primele măsuri. 

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.