„Ei sunt familia mea, a doua familie”. Mărturia unui paramedic care a mers la Crevedia după explozia de la stația GPL

×
Publicitate

După exploziile violente de la Crevedia, anchetatorii au aflat că în zonă a existat un sistem de supraveghere, dar camerele video și unitatea de stocare au fost distruse de deflagrație.

Specialiștii încearcă să recupereze imaginile. În paralel au continuat audierile la sediul Inspectoratului General al Poliției, unde au ajuns șoferul unei cisterne și doi angajați ai firmei care deținea stația. Iar primarul din Crevedia susține că el nu știa ce se întâmpla acolo și dă vina pe cetățeni care nu ar fi trimis sesizări.

Responsabilii care ar fi trebuit să știe ce se întâmplă în Crevedia și ar fi putut preîntâmpina tragedia prin luarea unor măsuri, se declară total nevinovați. Primarul Petre Florin, de pildă, l-a luat pe NU în brațe.

Reporter: Știați că aveți o bombă cu ceas aici în localitate?

Petre Florin, primarul comunei Crevedia: „Știam că a fost închisă. Așa cum a spus și domnul președinte, nu este în competența primăriei să facă acest lucru. Și din moment ce nu am primit nicio sesizare, că s-a vehiculat în presă că a venit, a zis...nu a venit nimic scris la primărie. Dacă nu s-au făcut la primărie, nu s-a știut”.

Reporter: Știați că funcționa stația?

Primar: „Știam că stă oprită, doamnă”.

La fel de nevinovat se consideră președintele consiliului județean Dâmbovița.

Ștefan Corneliu, președintele Consiliului Județean Dâmbovița: „Nu este treaba mea. Eu cred că ancheta trebuie să își continue cursul și instituțiile statului să vină cu un raport”.

Reporter: A cui e treaba?

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița: „Nu este treaba Consiliului județean Dâmbovița, da?”

Reporter: Ați primit în decursul timpului sesizări cu privire la activitatea stației GPL?

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița: „Nu, n-am primit nicio sesizare, nicio reclamație. Ultima adresă a fost făcută în luna iulie 2020 prin care Consiliul Județean a fost înștiințat de ridicarea autorizației de funcționare”.

Între timp, firma care deține punctul de lucru a anunțat că vrea să-i despăgubească pe localnicii afectați și să-i ajute să-și repare ori să-și reconstruiască locuințele.

Președintele Klaus Iohannis le-a cerut autorităților să se grăbească în anchetă.

Klaus Iohannis, președintele României: „Nu pot să accept explicații de genul că pe noi nu ne-a sesizat nimeni. Este un pic greu de acceptat în cazul, de exemplu, Crevedia că cei de acolo n-au știut. Trebuie să vedem. A fost neglijență, sau conivență, sau mai mult, sau pur și simplu ignoranță, sau n-au fost bune procedurile, sau nu s-au corelat instituțiile, sau cineva a încălcat clar legea? Cineva a încălcat legea penală? Toate aceste lucruri trebuie să fie căutate, clarificate”.

Mai multe anchete sunt în desfășurare la IGPR, DNA, Parchetul Militar și Parchetul General.

La Direcția de Investigații Criminale au continuat audierile. De această dată, în fața anchetatorilor au fost aduse trei persoane. Două dintre acestea sunt doi angajați cu funcție de conducere în cadrul firmei care deține platforma GPL din Crevedia. Iar o a treia persoană este șoferul uneia dintre cisterne. Între timp, la fața locului, criminaliștii s-au întors pentru o nouă zi de cercetare.

Sunt relevante și mărturiile pompierilor care au intervenit în seara aceea.

George are 31 de ani și de doi ani este paramedic și pompier la detașamentul Mihai Vodă din Capitală.

George Tudor, paramedic SMURD: „A fost acel moment de impuls, de adrenalină, de îngrijorare pentru colegi știind că sunt în prima linie și speram din tot sufletul ca toți de acolo să iasă fără răni pentru că ei sunt familia mea, sunt a doua familie, și avem un slogan: „Plecăm toți, ne întoarcem toți!”.

Reprezentanții INSEMEX și ISU Dâmbovița au decis păstrarea perimetrului de siguranță, având în vedere că echipajele de pompieri continuă să răcească autocisternele rămase acolo.

Două dintre ele au scăpări de gaz petrolier lichefiat cu o presiune redusă, iar a treia prezintă scăpări de GPL cu presiune mare. Operațiunea se va închiea abia în momentul în care toată cantitatea de gaz din cele trei cisterne va fi eliberată în atmosferă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62381505
O femeie, nemulţumită de vizita preşedintelui la Spitalul Floreasca. „Să stea în salon unde a stat mama, asta îi doresc”

O femeie şi-a strigat nemulţumirea, marţi, în faţa Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca, după vizita preşedintelui Klaus Iohannis care a mers să vadă victimele incendiului de la Crevedia.

62378358
Şeful Poliţiei Române: „Sută la sută accidentul de la 2 Mai putea fi evitat. A fost o serie de erori impardonabile”

Şeful Poliţiei Române, Benone Matei, a declarat, marţi, la Constanţa, că accidentul de la 2 Mai, în urma căruia doi tineri au murit după ce au fost loviţi cu maşina de un şofer aflat sub influenţa drogurilor, putea fi evitat.

62363185
O copilă de 12 ani a fost agresată sexual în scara unui bolc din Moreni de un bărbat de 43 de ani

O fată de 12 ani, din Moreni, a fost agresată sexual, duminică, de un bărbat de 43 de ani în scara unui bloc. Individul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.