Zeci de țestoase, confiscate de Garda de Mediu din curtea unui restaurant chinezesc din Timișoara

62160493

Garda de Mediu Timiș a confiscat nu mai puțin de 28 de broaște ţestoase de apă din curtea unui restaurant chinezesc din Timișoara.

 

Țestoasele erau ținute în captivitate, spun inspectorii, iar proprietarii localului nu au putut prezenta documente pentru acestea, scrie Opinia Timișoarei.

testoase

”Comisarii Gărzii Naţionale de Mediu- Comisariatul Judeţean Timiş, au efectuat un control privind ținerea în captivitate de broaște țestoase de apă (Emys orbicularis) în incinta unui restaurant din Timișoara. Cu această ocazie au fost identificate un numar de 28 de țestoase de apă (Emys orbicularis ) ținute în captivitate pentru care nu s-au putut prezenta documente de proveniența”, se arată într-o postare a Gărzii de Mediu Timiș.
În urma controlului a fost dispusă măsura de a fi ținute în custodie până la predarea acestora spre centru abilitat pentru îngrijirea, verificarea stării de sănătate și eliberarea ulterioară a acestora și se vor aplica prevederile OUG 57/2007 privind Regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, cu modificările și completările ulterioare. Predarea broaștelor țestoase s-a făcut în data de 06.11.2020 către reprezentanții Centrului de Salvare și Reabilitare a Animalelor Sălbatice Luana”, mai spune Garda de Mediu.

 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
61937715
Judecătorii CCR au admis sesizarea PNL privind modificarea Legii salarizării
Curtea Constituţională a României a admis, miercuri, sesizarea PNL referitoare la modificarea şi completarea Legii-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
62160482
Starețul Mănăstirii Bogdana, în stare critică la București, infectat cu Covid-19
Starețul Mănăstirii Bogdana din Rădăuți, arhimandritul Iustin Dragomir, se află internat în stare critică la Spitalul Militar din București, fiind confirmat pozitiv cu Covid-19.
62160470
Capitala a înregistrat o creștere a ratei de infectare cu SARS-CoV-2
Municipiul Bucureşti înregistrează o creştere a ratei de infectare cu SARS-CoV-2, care a ajuns la 6,62 la mia de locuitori.