„Când a bubuit, mi-a căzut un geam de la balcon”. Mărturiile localnicilor din satul aflat la 300 de metri de portul Izmail

62384244
Agerpres

Primarul comunei Ceatalchioi a cerut sprijin pentru locuitorii satului Plauru, care de mai mult de o lună semnalează faptul că dronele ruseşti care atacă portul ucrainean Izmail le survolează casele şi unele dintre ele cad foarte aproape de localitate.

Unii tulceni din comuna Ceatalchioi spun însă că nu vor să plece din satele în care s-au născut.

"În timpul întâlnirii cu ministrul Apărării (desfăşurată miercuri după-amiază - n.r.) am luat în calcul inclusiv posibilitatea strămutării benevole. Rămâne ca eu să iau legătura cu localnicii, iar celor care doresc să fie strămutaţi benevol să li se asigure aceleaşi condiţii ca şi celor din Ucraina, cazare şi mâncare. Consider că aceeaşi tensiune cazată de război o au şi locuitorii din satul Plauru", a declarat, pentru AGERPRES, Tudor Cernega.

Primarul a mai spus că satul Plauru se află la o distanţă de cel mult 300 de metri de zona din portul Izmail în care au avut loc cele mai multe atacuri cu drone şi a amintit şi faptul că, din cauza numeroaselor nave care folosesc sectorul românesc al Dunării de pe braţul Chilia, pescarii nu-şi mai pot desfăşura activitatea.

"Navele au intrat în spaţiul românesc al Dunării, nu mai ai loc unde să arunci plasele, iar statul român şi-a luat mâna de pe noi", a mai spus Tudor Cernega.

Militarii români au ridicat, miercuri după-amiază, din comuna Ceatalchioi, rămăşiţele unui aparat de zbor care poate fi asimilat unei drone ruseşti.

Marcel Niţă, unul din tulcenii din satul Plauru care au văzut aparatul de zbor atunci când a ajuns pe malul românesc al Dunării, a declarat că nu se mai teme de atacurile ruseşti.

"Prima dată când a bubuit, mi s-a speriat fata mare, dar acum nu se mai sperie. Iese şi ea şi se uită. Nu aş pleca din sat. De ce să plec? Ei au treaba lor, acolo. Deocamdată, stăm pe locurile noastre. Sunt săracii şi mai rău. Am neamuri în Odessa (Ucraina) şi mi-au trimis fotografii când i-au bombardat. Alaltăseară (în noaptea de luni spre marţi), când a bubuit, mi-a căzut un geam de la balcon. S-a spart în trei bucăţi", a mai spus Marcel Niţă.

Zgomotele atacurilor ruseşti asupra portului ucrainean Izmail îi sperie şi pe locuitorii din Ceatalchioi.

"Ei, cum să nu ne fie teamă? Dar astea sunt ca şi cum tragi cu praştia? Când te culci, te gândeşti dacă dimineaţa te mai trezeşti. În rest, ce-o da Domnul! (...) Nu m-aş muta din sat, pentru că sunt nişte mincinoşi. În 2010 (an în care cotele mari ale Dunării au dus la inundarea caselor din comuna Ceatalchioi - n.r.), am rămas fără două trupuri de casă, am şi acum actele de proprietate şi proiectele, am făcut apoi alte proiecte, am dat alţi bani şi nu mi-au dat niciun leu. Şi ne-au minţit că primul despăgubit va fi soţul meu. Am avut asigurare şi nici măcar 50% nu mi-au dat despăgubiri", a afirmat o femeie din satul Ceatalchioi care nu a fost de acord cu publicarea numelui său.

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a fost miercuri în comuna Ceatalchioi şi s-a întâlnit cu oamenii din satul Plauru.

"Era normal, cred eu, să venim să îi asigurăm pe oameni şi de suportul nostru, dar şi să încercăm să explicăm cumva că România, la acest moment, nu se află în nicio formă de conflict şi că nu sunt semne de agresiune împotriva României. Aşa cum era normal să îi întrebăm ce putem face pentru ei în situaţia în care îşi doresc, de exemplu, ca pentru o perioadă cei din Plauru, unde sunt 25 de suflete, fiind exact vizavi de portul din Izmail, dacă doresc să fie ajutaţi să treacă peste această perioadă, noi să o putem face", a declarat Angel Tîlvăr.

În timpul vizitei, ministrul Apărării a confirmat că pe teritoriul României, în apropiere de satul Plauru, au fost identificate fragmente dintr-un echipament care ar putea fi asimilat unei drone, fragmentele fiind analizate de specialişti pentru identificarea aparatului de zbor.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62384243
Sumă-record pentru un loc de parcare, în Mehedinți. Cât a scos din buzunar un bărbat pentru a-și lăsa mașina în fața blocului

Un bărbat din Drobeta-Turnu Severin a plătit o sumă-record pentru un loc de parcare în fața blocului. Alți doi locatari au fost dispuși și ei să scoată din buzunar sume importante.

62357563
Femeie din Ilfov reţinută pentru înşelăciune. Ea ar fi falsificat parafe în carnetele de sănătate la vânzarea unor câini

O femeie de 33 de ani a fost reţinută după ce ar fi vândut mai mulţi câini pentru care ar fi menţionat în anunţurile publicate pe internet informaţii false despre situaţia vaccinărilor şi a deparazitărilor.

62384237
Un bărbat condamnat la închisoare cu executare, oprit la intrarea în țară. Ce pedeapsă are de ispășit

Un român care a fost condamnat la închisoare cu executare a fost oprit la vama Petea. Bărbatul a fost predat autorităților în vederea luării măsurilor legale care se impun.

Recomandări
Elena mateescu diana buzoianu
Milioane de lei, fără nicio licitație. Ministrul Mediului continuă seria dezvăluirilor despre ANM. Mateescu: „Cheie politică”

Ministrul Mediului Diana Buzoianu acuză ANM că a făcut achiziții directe de milioane de lei în ultimii 4 ani, cu încălcarea legislației. În replică, șefa ANM, Elena Mateescu, spune că este victima unei campanii politice.

Oameni pe strada ploaie bucuresti
Cod galben de ploi abundente în mai multe regiuni ale țării, de luni, și ninsori la munte. Cum va fi vremea în București

Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură vor fi sub cod galben de ploi abundente, de luni până marți. Meteorologii anunță precipitații în toată țara, intensificări ale vântului și lapoviță și ninsoare la munte.

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.