„Arsenalul” de petarde și artificii găsit în mașina a doi tineri veniți din Bulgaria. Polițiștii le-au făcut dosar penal

62598815
Politia de Frontiera Romana

Aproximativ 3.000 de articole pirotehnice fără autorizaţie au fost descoperite şi confiscate de poliţiştii de frontieră din Sectorul Călăraşi, în urma unor controale asupra a două autoturisme oprite în trafic.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, sâmbătă, de Poliţia de Frontieră, poliţiştii din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, împreună cu poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Călăraşi, în urma analizei de risc, au oprit pentru control, joi seara, pe DN3, două autoturisme care circulau pe ruta Bulgaria - România.

În urma verificării mijloacelor de transport, poliţiştii au descoperit, în interiorul acestora, 2.891 de materiale pirotehnice, în valoare de 1.819 lei. Bunurile aparţineau unor cetăţeni români, în vârstă de 26, respectiv 28 de ani.

Materialele descoperite au fost ridicate pentru cercetări şi introduse în camera de corpuri delicte.

Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru prepararea, producerea, experimentarea, deţinerea, transmiterea sub orice formă, depozitarea, distrugerea, comercializarea, precum şi folosirea de articole pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, T1, T2, P1 şi P2, efectuate fără drept. 

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62510921
Sezonul gripal a început. Peste 3.000 de cazuri, raportate în prima săptămână a lunii decembrie. Recomandări pentru populație
Peste 3.000 de cazuri de gripă clinică au fost înregistrate la nivel naţional, în prima săptâmână din decembrie, numărul fiind dublu faţă de cel din săptămâna anterioară.
62397005
Alertă de securitate cibernetică: atacul „Spiderman” copiază site-uri bancare și fură date sensibile. Avertismentul DNSC
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică avertizează asupra unui nou val de atacuri de tip phishing, extrem de sofisticate, care vizează clienţii băncilor şi platformelor financiare europene.
61645586
Cutremur produs sâmbătă în România, într-o zonă neobișnuită. Ce magnitudine a avut și unde a lovit
Un cutremur cu magnitudinea 2,4 s-a produs, sâmbătă, în judeţul Sibiu, zonă unde nu au loc prea des manifestări seismice.