Polițiștii au descoperit o tonă de petarde și artificii deținute ilegal de un bărbat

62598454

Aproximativ o tonă de articole pirotehnice au fost confiscate de poliţişti în urma unor percheziţii făcute în Târgovişte şi în comuna Băleni.

Marfa, în valoare de 35.000 de lei, a fost găsită la un bărbat de 50 de ani care nu avea dreptul să desfăşoare operaţiuni cu astfel de materiale.

Poliţia Română a anunţat, vineri, că poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Subtanţe Periculoase Dâmboviţa, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte, au pus în executare două mandate de percheziţii domiciliare, în municipiul Târgovişte şi în comuna Băleni.

Cercetările au loc într-un dosar penal care vizează prepararea, producerea, experimentarea, deţinerea, transmiterea sub orice formă, depozitarea, distrugerea, comercializarea, precum şi folosirea de articole pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, T1 şi P1, efectuate fără drept. Suspectul este un bărbat de 50 de ani.

În urma percheziţiilor, poliţiştii au descoperit şi indisponibilizat aproximativ o tonă de articole pirotehnice (petarde, baterii de artificii, din categoriile F2, F3, F4, T1 şi P1), în valoare de 35.000 de lei.

Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, în vederea administrării întregului probatoriu.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62591821
Ceață densă și carosabil umed în toată țara. Vizibilitatea este și sub 50 m, avertizează Centrul Infotrafic
Circulaţia rutieră se desfăşoară, vineri dimineaţă, pe un carosabil umed şi în condiţii de vizibilitate scăzută la sub 200 de metri, iar în unele zone chiar sub 50 de metri, din cauza ceţii, anunţă Centrul Infotrafic.
62588941
O minoră de 13 ani, dispărută în București, a fost găsită de polițiști. Ei au cerut ajutorul populației
Poliția Capitalei a fost sesizată joi, 11 decembrie 2025, privind dispariția unei minore de 13 ani, care a plecat în cursul aceleiași zile de la o adresă din Sectorul 1 și nu a mai revenit acasă.
62467548
Circulația pe podul Giurgiu-Ruse va fi reluată de sărbători. De când se elimină restricțiile
Prefectura Giurgiu anunţă că pe durata sărbătorilor se va putea circula pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse, circulaţia urmând a fi deschisă în 18 decembrie. Lucrările vor fi reluate în zonă în 8 ianuarie.