Misiune infernală pe munte, prin ger, zăpadă și viscol pentru salvarea unor turiști rătăciți. Unul dintre ei a murit

×
Publicitate

Este urgie pe munte unde gerul, zăpada și viscolul au făcut deja o victimă. Un bărbat de 72 de ani, plecat duminică într-o excursie pe Vârful Leaota din Dâmbovița, a căzut pe un versant abrupt și a sfârșit în brațele salvamontiștilor.

Alți 22 de temerari care rătăciseră poteca au fost recuperați cu greu.

Două apeluri disperate la Salvamont Dâmbovița anunțau că 23 de turiști au fost surprinși de vremea rea pe Vârful Leaota.

20 de persoane care formau primul grup au reușit cu greu, prin viscolul puternic, să găsească o stână părăsită. S-au adăpostit până la sosirea salvatorilor, care i-au recuperat și i-au coborât în siguranță până la Cabana Brătei.

Alți trei turiști din cel de-al doilea grup au rămas însă blocați în mijlocul furtunii, după ce unul dintre ei a alunecat pe un versant înghețat. Inițial, dintr-o eroare de orientare, grupul a greșit drumul și a intrat într-o zonă periculoasă. Au fost ore infernale și pentru ei și pentru salvatori.

Era trecut de miezul nopții când salvamontiștii au reușit să îi găsească. Rănitul, un bărbat de 72 de ani, era în hipotermie. Salvamontiștii i-au acordat primul ajutor și au făcut un foc pentru a-i reface cât de cât echilibrul termic. Din păcate, omul nu a rezistat drumului de întoarcere, care a durat mai bine de 6 ore.

Sabin Cornoiu, șeful Salvamont România: „Căzuse pe o distanță destul de mare și suferise o serie de traumatisme. Avea și hainele ude. Salvamontiștii au încercat să se oprească, să facă și un foc, să încerce să-i refacă temperatura corpului.”

În ambele cazuri, grupurile au ignorat complet sfaturile salvamontiștilor și previziunile meteo. Deși au plecat pe vreme bună, aplicațiile anunțau apariția unor furtuni puternice în zonă. Prognozele meteorologilor indicau pentru weekend rafale de vânt de până la 90 de kilometri pe oră și ninsoare viscolită.

Iar acesta nu a fost singurul incident. Doi adulți și un copil de numai doi ani din Alba, care se întorceau de la schi au rămas blocați în zăpadă, în zona Luncile Prigoanei din Munții Șureanu, după ce au greșit drumul și s-au rătăcit. Norocul lor a fost că prin zonă au trecut două persoane cu un snowmobil, care au văzut mașina și au anunțat jandarmii montani. Cei trei nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

De altfel, în toată zona de munte a arcului carpatic, la peste 1600 de metri altitudine, ninge viscolit, iar meteorologii au emis un cod portocaliu de vreme rea.

Sergiu Olteanu, meteorolog Stația Omu: „Sunt rafale de peste 80-100 de kilometri la oră, zăpada este viscolită foarte puternic, orientarea este foarte dificilă. Temperatura este foarte scăzută, se înregistrează minus 12 grade Celsius, dar umezeala și vântul puternic fac ca temperatura resimțită să fie de minus 30, minus 35 de grade.”

Și în regiunile mai joase va bate vântul. Tot sudul țării, nordul Moldovei și o mare parte a Transilvaniei sunt sub coduri galbene până marți seară.

Articol recomandat de sport.ro
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Citește și...
Părinţii români care vor fi exceptaţi de la suprataxarea contractelor part-time. Legea a fost adoptată de Senat

Părinţii naturali sau adoptivi, precum şi tutorii legali pentru doi sau mai mulţi copii aflaţi în întreţinere vor fi exceptaţi de la supraimpozitarea contractelor part-time, potrivit unui proiect legislativ care a fost adoptat, luni, de Senat.  

Trupul neînsuflețit al lui Mircea Diaconu a fost depus la Teatrul Nottara. „Cinematografia românească îi datorează mult”

Mircea Diaconu a fost depus luni la Teatrul Nottara, unde oameni din lumea artistică, admiratori și apropiați i-au adus un ultim omagiu.

Trei indivizi din Buzău au închiriat mașini de lux din Germania și le-au vândut apoi în România. Au câștigat o sumă uriașă

Trei indivizi din Buzău sunt reținuți pentru trafic de mașini de lux. Potrivit anchetatorilor, ei ar fi închiriat autoturisme scumpe de la firme de profil din Germania, apoi le-ar fi vândut la noi în țară.  

Recomandări
Nicușor Dan reia consultările pentru formarea Guvernului, la 1 septembrie: „Ar fi fost bine ca varianta Tomac să fii trecut”

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că la începutul lunii viitoare va relua consultările cu partidele politice pe tema formării unui guvern.

Trump calmează aliații și dă asigurări că Putin nu va ataca NATO: „Am avut discuții bune cu el”

Preşedintele american Donald Trump a dat asigurări joi că omologul său rus, Vladimir Putin, 'nu va ataca un teritoriu al NATO', transmit AFP şi Reuters.

Dezastrul din Nepal, explicat: prăbușirea de la 7.000 de metri care a declanșat o viitură ireală

Dezastrul care a îndoliat Nepalul a pornit în câteva secunde, la peste 7.000 de metri altitudine, iar efectele s-au simțit la mai bine de 100 de kilometri distanță.