Viorica Dăncilă s-a întâlnit în Israel cu Benjamin Netanyahu

×
Publicitate

Aflată într-o vizită de lucru în Israel, prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, a avut astăzi, 18 ianuarie 2019, o întrevedere cu prim-ministrul Statului Israel, Benjamin Netanyahu, anunță Guvernul.

Comunicatul Guvernului:

Cei doi înalți oficiali au salutat relațiile excelente dintre cele două țări, fapt reflectat și de frecvența contactelor bilaterale la nivel înalt. În acest sens, s-a discutat și despre organizarea, în prima parte a acestui an, a ședinței comune a celor două guverne.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a reconfirmat interesul României pentru consolidarea și aprofundarea relațiilor cu Statul Israel în domeniul cooperării strategice, securitate cibernetică și energetică, medicină, cercetare și inovare.

De asemenea, cei doi premieri și-au exprimat satisfacția pentru avansarea negocierilor în vederea încheierii Parteneriatului România-Israel în domeniul noilor tehnologii, de manieră să stimuleze interesul reciproc al comunităților de afaceri din cele două țări, astfel încât să fie fructificate potențialele economice bilaterale. A fost subliniată, de asemenea, importanța consolidării relațiilor în domenii precum sănătate, turism și educație.

În continuare, au fost discutate posibilele modalități de cooperare dintre România și Israel, inclusiv din perspectiva deținerii de către țara noastră a Președinției Consiliului Uniunii Europene.

Totodată, cei doi premieri, au avut un schimb de opinii cu privire la aspecte legate de situația internațională actuală.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Ce gafă! Ministrul Miruță a uimit asistența la prezentarea noii aeronave „Mircea Lucescu”
Ce gafă! Ministrul Miruță a uimit asistența la prezentarea noii aeronave „Mircea Lucescu”
Citește și...
Toni Greblă: Probabil vom trimite la Cotroceni cazierul Olguţei Vasilescu

Secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, a declarat joi că probabil în zilele următoare vor fi trimise la Cotroceni cazierul Olguţei Vasilescu şi cel al lui Mircea Drăghici.

Ponta, despre scandalul energetic: ALDE şi PSD au numit proşti şi hoţi

În contextul crizei de la Compania Energetică Oltenia, Victor Ponta a atacat-o dur pe Viorica Dăncilă într-un mesaj postat pe Facebook.

Corina Creţu şi-a anunţat oficial candidatura la alegerile europarlamentare

Comisarul european Corina Creţu şi-a anunţat oficial, joi, candidatura din partea Pro România, partidul condus de Victor Ponta, la alegerile europarlamentare, ea precizând că rămâne social-democrată.

Recomandări
Ro-Alert în județul Botoșani. Cetățenii, avertizați privind „o posibilă incursiune de drone”

Locuitorii județului Botoșani au primit sâmbătă după-amiază o avertizare de tip Ro-Alert privind o posibilă incursiune de drone în spațiul aerian.

Decizie importantă. Volodimir Zelenski se declară dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin la summitul G20 de la Miami

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în cadrul summitului G20 de la Miami, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de un post de televiziune german.

Accident pe Șoseaua Vitan-Bârzești din Capitală. Două persoane rănite după ce o ambulanță a lovit un gard

Două persoane au ajuns sâmbătă la spital, după ce șoferul unei ambulanțe ar fi pierdut controlul asupra direcției și a lovit gardul unei proprietăți, pe Șoseaua Vitan-Bârzești din București.