Violatorii din Vaslui, amenințați cu castrarea și mutilarea. Scrisorile primite de familiile lor

61696745

Cei șapte violatori din Văleni, județul Vaslui, au primit scrisori anonime, prin care sunt ameninţaţi că după ieşirea din închisoare îi așteaptă castrarea.

Familiile celor şapte tineri din Văleni, care au violat o fată în urmă cu patru ani, au primit câte o scrisoare anonimă de ameninţare, potrivit careia, după ieşirea din penitenciar, cei şapte ar urma să fie supuşi unei operaţii de castrare şi de “montarea unui belciug metalic decorativ – cu sau fãrã anestezie”, relatează vremeanoua.ro.

În scrisoare, anonimul le transmite celor șapte familii că operațiunea ar trebui făcută ”în scopul întãririi efectelor educative a pedepselor pronunţate de Justiţia Română”.

Fiecare scrisoare conţine câte o pozã a unuia dintre cei şapte tineri, toate fiind decupate din ziare şi lipite lângă cele câteva rânduri dactilografiate la maşina de scris. ”Pe cine să dau în judecată? Ce sã facã poliţia, dacã e anonimã? Nu e dreptate în România! Dacă copilul a greşit, asta e, plăteşte. Dar ce înseamnã sã vii cu astfel de scrisori pentru familii? Avem noi destule necazuri şi supărări în casă”, ne-a declarat pentru Vremea Nouă tatăl lui Petricã Bolboceanu, unul dintre cei şapte tineri.

Iată conţinutul scrisorilor:

În scopul întăririi efectelor educative a pedepselor pronunţate de Justiţia Română, după ieşirea din penitenciar veţi fi contactati de personal calificat în scopul efectuării operaţiei de castrare chirurgicală, crestare/incizare artistică a glandului şi montarea unui belciug metalic decorativ – cu sau fără anestezie, la cererea persoanei. Se garantează respectarea normelor de igienă. Această acţiune educativă se va desfãsura atât pe teritoriul naţional sau în străinătate pe o durată nedeterminată până la finalizarea acesteia. Resturile biologice rezultate în urma operatiei vor putea fi puse la dispoziţia persoanelor interesate în stare conservatã în formol în recipienţi etanşi şi sigilaţi sau în stare deshitratată. Vă mulţumim pentru viitoarea colaborare!”

Cei şapte tineri, cu vârste cuprinse între 18 şi 27 ani, au fost acuzaţi că în luna noiembrie 2014 au violat o elevă de 18 ani, timp de mai multe ore, supunând-o unor suplicii greu de imaginat. Adolescenta a declarat anchetatorilor că a fost stropită cu alcool să îşi revină, pentru ca, ulterior, agresorii să o batjocorească din nou.

Pe tot parcursul procesului, cei şapte tineri au au scandalizat opinia publică prin atitudinea sfidătoare şi campania agresivă de denigrare a victimei care au susţinută prin intermediul rudelor şi a prietenilor. Susţinătorii violatorilor au fost extrem de vehemenţi: au ameninţat jurnaliştii că adună tot satul să îi violeze, iar la finalul procesului au sărit la bătaie, fiind cu greu liniştiţi de forţele de ordine.

Disputele pe seama acestui caz au apărut după ce violatorii au început să fie apăraţi de comunitatea locală, care considera victima principala responsabilă, sătenii din Văleni apreciind că aceasta ”a primit ceea ce a meritat”. Prietenii violatorilor au susţinut că de fapt victima nu a fost violată, ci a avut parte de ”sex surpriză” şi nu merită ”cinci ani de închisoare pentru cinci minute de plăcere”.

Comportamentul celor şapte tineri, care nu au schiţat nicio urmă de regret pe tot parcursul procesului, deşi trei dintre ei şi-au recunoscut faptele, atitudinea zeflemitoare au accentuat indignarea în rândul opiniei publice. Peste 400.000 de români au semnat o petiţie online prin care solicitau arestarea celor şapte tineri din Văleni.

scrisoare anonimă violatori

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Erling Haaland i-a șocat pe fani cu noul său look: ”Spune-mi că nu e adevărat”
FOTO Erling Haaland i-a șocat pe fani cu noul său look: ”Spune-mi că nu e adevărat”
Citește și...
Criminalul din Brașov ar fi cerut meniu vegetarian în arest, pentru că probabil ține post

Criminalul din Brașov care și-a ucis cu sânge rece soția și cei doi copii ar fi cerut meniu vegetarian în celula în care este ținut în arest, pentru că, probabil, ține post în această perioadă.

Autocar cu 40 de pelerini care mergeau la Prislop, implicat într-un accident. O femeie a murit

Un accident cumplit a avut loc pe o șosea din Sibiu. O mașină în care se aflau doi soți a intrat pe celălalt sens de mers, unde a lovit un autocar cu 40 de călători.

Tinerii care au bătut un bătrân în Brașov au spus de ce l-au atacat

Cei doi tineri care au atacat un bărbat în vârstă de 66 de ani într-un pasaj din Brașov au fost arestați preventiv.

Recomandări
Datoria publică a României, în creștere constantă. Suntem la 61,4% din PIB. Instrumentele de finanțare a deficitului bugetar

În luna mai 2026, datoria publică a României a depășit pragul de 1.194 de miliarde de lei, ceea ce reprezintă 61,4% din produsul intern brut, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor.

Răsturnare de situație. Întâlnirea lui Nicușor Dan cu liderii fostei coaliții privind legea salarizării, anulată. SURSE

Întâlnirea dintre Nicușor Dan și liderii din fosta coaliție cu privire la legea salarizării nu va mai avea loc luni, au precizat surse pentru Știrile PRO TV.

Bogdan Ivan: „Reducerea accizei cu 20% trebuia să ieftinească motorina, dar prețurile la pompă au sărit din nou de 10,4 lei”

Fostul ministru al Energiei, social-democratul Bogdan Ivan, afirmă că reducerea accizei cu 20% trebuia să ieftinească motorina, însă prețurile la pompă au sărit din nou peste 10,2 - 10,4 lei.