Criminalul din Brașov ar fi cerut meniu vegetarian în arest, pentru că probabil ține post

61949603
Pro TV

Criminalul din Brașov care și-a ucis cu sânge rece soția și cei doi copii ar fi cerut meniu vegetarian în celula în care este ținut în arest, pentru că, probabil, ține post în această perioadă.

Surse citate de Libertatea au declarat că Florin Buliga stă într-o cameră cu 5 paturi, alături de alți 4 deținuți, iar procurorul care se ocupă de caz a aprobat recent ca o cumnată și un prieten să îl poată vizita.

De asemenea, Buliga ar fi cerut să i se dea mâncare vegetariană.

Bărbatul din Braşov care şi-a omorât familia a susţinut în faţa anchetatorilor că le-a făcut un bine şi că în felul acesta a facilitat accesul membrilor familiei sale către o lume mai bună, arătând că nu regretă faptele comise. Informațiile au fost furnizate de procurorul de caz, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, George Daniel Dancă.

Buliga le-a spus anchetatorilor că, în ultimul timp, nu mai era apropiat de soţia lui, recunoscând că a avut o perioadă în care a făcut abuz de alcool şi a avut o relaţie extraconjugală. Însă, totodată, el le-a spus că se lăsase de băutură şi s-a implicat în educaţia copiilor.

Bărbatul ucigaş a mai spus că era preocupat de aspecte pe care el le numeşte "spirituale" - numerologie, semnificaţia cifrelor şi susţine că ar fi fost marcat de moartea mamei sale, când avea 14 ani.

De asemenea, în maşina lui au fost găsite 10 grame de canabis şi un dispozitiv de mărunţit frunzele, dar el a negat că ar fi fumat marijuana în ziua crimei.

florin buliga

FILMUL CRIMEI

Procurorul Daniel George Dancă a prezentat firul cronologic al evenimentelor în care a fost implicat ucigaşul.

Astfel, Florin Mircea Buliga, în vârstă de 43 de ani, a mers luni dimineaţa la serviciu, la firma pe care o administra în Braşov, care se ocupa cu comercializarea de aparate de biorezonanţă şi mese pentru masaj, după care a mers la Mănăstirea Şinca Veche de lângă Făgăraş, unde, conform propriilor relatări, a fost de mai multe ori ca să se reculeagă şi să se roage, şi unde La mănăstire a stat aproximativ 45 de minute, timp în care s-a rugat şi a asistat la o prelegere ţinută de o măicuţă.

''Pe drumul de întoarcere, s-a oprit la un moment dat pe margine şi, pe motiv că ar fi avut o revelaţie, o viziune interioară cu privire la păcatele pe care le-ar fi comis de-a lungul vieţii, susţine că ar fi încercat să se sinucidă cu un cuţit de vânătoare pe care-l avea în maşină şi pe care şi l-a înfipt în zona inimii, dar nu a reuşit acest lucru, după care a continuat drumul spre Braşov'', a afirmat procurorul George Daniel Dancă, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, Buliga le-a mai spus anchetatorilor că, după ce ajuns în Braşov, a mers la magazinul universal din centrul oraşului, unde s-a întâlnit cu o persoană pe care o ştia, care i-a oferit o cutie de bomboane şi o orhidee în ghiveci şi pe care, ulterior, a condus-o la domiciliul ei.

El a susţinut în faţa anchetatorilor că trebuia să se mai întâlnească cu un prieten, dar nu a mai făcut-o şi a plecat acasă, unde a ajuns în jurul orei 21.30.

florin buliga

''El susţine că, în momentul în care a ajuns acasă, a dorit să discute cu soţia despre faptul că a încercat să se sinucidă, dar ea nu a vrut să-l asculte, nu a găsit înţelegere la ea. Se pare că relaţiile erau mai reci între ei şi nu a mai insistat cu acest subiect. Conform relatărilor lui, acasă avea un aparat de biorezonanţă Tesla şi o masă pentru masaj pe care o ţinea în dormitorul matrimonial. S-au conectat amândoi la acel aparat, după aceea au stat puţin la masă, doar ei doi. În acest timp băiatul lor, în vârstă de 13 ani, se afla în camera lui şi se juca pe calculator, iar fata nu era acasă. La un moment dat, soţia i-a spus că nu se simte prea bine şi atunci el i-a propus să-i facă un masaj pe acea masă pe care o avea.

S-a aşezat acolo, a aşteptat ca ea să adoarmă, şi în jurul orei 23.00, a înjunghiat-o în zona inimii cu trei lovituri de cuţit, acelaşi cuţit cu care s-a înjunghiat şi el. După ce a înjunghiat-o, susţine că s-a rugat pentru ea ca sufletul să ajungă într-o lume mai bună şi să fie liniştită. A învelit-o cu o pătură şi i-a aşezat pe piept orhideea pe care a primit-o anterior'', a mai precizat procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov.

Conform relatărilor bărbatului, la acel moment, băiatul era culcat şi a mai stat o jumătate de oră, timp în care s-a conectat din nou la aparatul de biorezonanţă, după care a sunat-o pe fiica sa de 18 ani, care i-a spus că în scurt timp va ajunge acasă.

"Nu i-a spus nimic fetei, au stat puţin de vorbă, după care fata i-a spus că merge să se culce", a spus procurorul. Bărbatul a mai aşteptat aproximativ o jumătate de oră să adoarmă fata, după care, cu acelaşi cuţit a înjunghiat-o în zona inimii, iar după scurt timp a intrat şi în camera băiatului şi a procedat în acelaşi fel.

Din cercetările preliminare se pare că la fată au fost găsite opt lovituri de cuţit, iar la băiat trei, a precizat sursa citată.

Buliga a mai stat în casă o oră, după care a plecat la sediul firmei sale, unde a rămas până dimineaţă, a precizat procurorul de caz.

"A doua zi a sunat-o pe o verişoară a lui din Bucureşti, căreia i-a spus ce a făcut, dar ea nu l-a crezut (...) apoi a discutat cu prietenul lui din Braşov. I-a spus şi lui ce a făcut, dar nu l-a crezut şi tot a insistat că-i adevărat şi atunci prietenul l-a încurajat şi i-a spus că trebuie să meargă la poliţie, unde de altfel a ajuns marţi, în jurul prânzului, afirmând ce a făcut (...) Într-un final, concluzia la care am ajuns este că nu regretă faptele, convingerea lui fiind că le-a făcut un bine'', a conchis procurorul de caz Daniel George Dancă.

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Diletta Leotta s-a fotografiat în cel mai strâmt costum de baie și i-a înnebunit pe fani: ”Zoom incontrolabil”
GALERIE FOTO Diletta Leotta s-a fotografiat în cel mai strâmt costum de baie și i-a înnebunit pe fani: ”Zoom incontrolabil”
Citește și...
Autocar cu 40 de pelerini care mergeau la Prislop, implicat într-un accident. O femeie a murit

Un accident cumplit a avut loc pe o șosea din Sibiu. O mașină în care se aflau doi soți a intrat pe celălalt sens de mers, unde a lovit un autocar cu 40 de călători.

Tinerii care au bătut un bătrân în Brașov au spus de ce l-au atacat

Cei doi tineri care au atacat un bărbat în vârstă de 66 de ani într-un pasaj din Brașov au fost arestați preventiv.

Avion întors la Cluj după 40 de minute, din cauza unei presupuse defecțiuni la un motor

Călătorie cu emoții pentru pasagerii care se aflau aseară într-o aeronavă cu destinația București.

Recomandări
ANAF pregătește o nouă procedură pentru veniturile nedeclarate. Contribuabilii vor fi notificați și pot fi chemați la audieri

ANAF pregătește o nouă procedură pentru persoanele care au obținut venituri anul trecut, dar nu și-au declarat contribuțiile la pensie și sănătate. 

”Izvoare de sănătate”. La Slănic Moldova, locurile la tratament se rezervă cu un an înainte, dar studiile clinice lipsesc

Începem campania: „Izvoare de sănătate”, despre una dintre puținele bogății pe care România nu le-a pierdut de tot: apele ei sărate, minerale și termale. 

Câte femei conduc, de fapt, marile companii din România. Cristina Chiriac: Numărul e neschimbat, deși legea s-a modificat

Legea care trebuia să crească reprezentarea femeilor în conducerea companiilor listate nu a făcut mari schimbări. Într-un interviu, Cristina Chiriac, președinta CONAF, explică de ce numărul femeilor din consiliile analizate a rămas exact același: 82.