Vicepremierul Raluca Turcan, despre pensionare: „România nu este pregătită”

62049836
Agerpres

Vicepremierul Raluca Turcan a declarat, miercuri, că în acest moment România nu este pregătită pentru pensionarea obligatorie la 70 de ani, însă se impune o discuţie în spaţiul public pe această temă.

Întrebată ce părere are despre pensionarea la 70 de ani, având în vedere că sunt discuţii în Uniunea Europeană pe acest subiect, Raluca Turcan a declarat că România nu este pregătită pentru aceasta, transmite News.ro.

"În momentul de faţă nu cred că România este pregătită pentru pensionare obligatorie la 70 de ani. Însă cred că se impune o discuţie în spaţiul public, că dacă persoanele doresc să opteze pentru creşterea vârstei de pensionare, atunci să o facă. Dar nu cred că vom ajunge în curând la o creştere obligatorie a vârstei de pensionare. Subiectul acesta a fost deja lansat în dezbatere publică, se lucrează la un proiect, dacă vă aduceţi aminte, există şi în Camera Deputaţilor un astfel de proiect prin care să poţi să optezi pentru a te pensiona, a putea lucra până la 70 de ani. Deci, dacă se va ajunge la concluzia că există o susţinere pentru această idee, este posibil să luăm această măsură. În momentul de faţă nu cred că poate fi pusă problema pensionării obligatorii la 70 de ani”, a declarat Turcan.

Raluca Turcan a precizat că Guvernul intenţionează să renunţe la pensiile speciale.

"Ne interesează, pe fond, să fim sinceri faţă de pensionari. Şi anume, cei care contribuie o viaţă întreagă să beneficieze de o pensie într-un sistem echitabil de calculare a pensiei. Într-adevăr vrem să renunţăm la pensiile speciale, dar foarte important este să revenim la un echilibru între contributivitate şi indemnizaţiile de serviciu. Şi această lege a pensiilor speciale să nu fie neconstituţională”, a mai declarat vicepremierul.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Câțiva medici de la SUUB spun că nu au fost instruiți să folosească aparatura modernă

Un nou scandal pare să se declanșeze la Spitalul Universitar de Urgență București (SUUB), după ce un angajat a lansat acuzații grave la adresa conducerii acestei unități medicale.

Sorin Ovidiu Vîntu vrea să fie eliberat. Judecătorul i-a respins cererea

Sorin Ovidiu Vîntu vrea să fie din nou liber, după mai bine de șase ani de detenție, presărați cu scurte perioade petrecute în afara închisorii.

Pacienta arsă la spitalul Floreasca. Primii medici au fost chemați la audieri

Procurorii criminaliști continuă cercetările cu o nouă serie de audieri în dosarul Floreasca, deschis pentru ucidere din culpă.

Recomandări
Cod portocaliu de caniculă în septembrie. Meteorologii ANM anunță temperaturi de până la 36 de grade

Deși ne apropiem de jumătatea lunii septembrie, temperaturile foarte ridicate persistă în România. Meteorologii au emis o serie de atenţionări Cod galben, respectiv o alertă Cod portocaliu de caniculă, ce vor viza, treptat, jumătate din ţară.

Riscul imens din spatele revoluției IA despre care vorbim prea puțin: „Concentrarea puterii economice în doar câteva mâini”

Inteligența artificială avansează într-un ritm rapid și pătrunde în tot mai multe domenii ale vieții. De la muncă și educație până la decizii care îi privesc direct pe oameni, IA ridică o întrebare esențială: cât control suntem dispuși să-i cedăm?

Planul lui Grindeanu pentru un guvern cu voturi din AUR și SOS, oprit de UDMR. Cum ar încerca să se răzbune PSD - Surse

Desemnarea viitorului premier se mai amână câteva zile. Președintele Nicușor Dan nu se grăbește să organizeze consultări cu partidele până nu se formează o majoritate concretă.