Pacienta arsă la spitalul Floreasca. Primii medici au fost chemați la audieri

×
Publicitate

Procurorii criminaliști continuă cercetările cu o nouă serie de audieri în dosarul Floreasca, deschis pentru ucidere din culpă.

Miercuri au fost chemați trei medici pentru a spune ce s-a petrecut în sala de operații și cum a fost posibil că o pacientă de 66 de ani să fie arsă în timpul intervenției.

Trei medici ai Spitalului Floreasca, doi bărbați și o femeie. Unul dintre medici, rezident de anul cinci, care a venit însoțit de avocatul său, nu a dat declarații, din spusele apărătorului legal și a cerut procurorilor o amânare, întrucât dorește să i se stabilească calitatea procesuală a celui care l-a angajat.

Cel mai probabil ar fi vorba de medicul rezident care, se pare, ar fi folosit electrocauterul, acel dispozitiv chirurgical care ar fi aprins biocidul folosit în dezinfectarea câmpurilor operatorii. El nu a făcut declarații nici la ieșire, în fața jurnaliștilor.

Rămâne ca procurorii să lămurească mai multe aspecte. Nici profesorul Beuran nu a făcut declarații, deocamdată, și s-ar putea să fie chemat și el la audieri.

Nu este un caz singular. Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 s-a sesizat din oficiu la începutul lunii pe un alt caz, un alt pacient, un bărbat de 66 de ani care a suferit și el arsuri serioase tot la Spitalul Floreasca, pe masa de operație. Acolo, dosarul este deschis tot in rem pentru vătămare corporală din culpă. Acest dosar conține o acuzație și mai gravă, ucidere din culpă.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62102708
Scandal în trafic, în Vaslui. Motivul pentru care doi șoferi s-au luat la bătaie
Scandal cu pumni și înjurături într-o intersecție din Vaslui.
62095411
Moarte misterioasă. Cadavrul unui bărbat de 47 de ani descoperit pe un drum forestier
Poliţiştii au deschis un dosar penal in rem pentru ucidere din culpă după ce un localnic din comuna Poiana Teiului a găsit pe un drum forestier din localitate cadavrul unui bărbat în vârstă de 47 ani.
62102774
Poziția oficială a României în conflictul din Iran. Ce spune ministrul de Externe
România „își reiterează ferm apelul la dezescaladare” în cadrul conflictului din Iran, a declarat ministrul de Externe Bogdan Aurescu, în urma atacurilor aeriene efectuate de Iran asupra bazelor militare din Irak.