Vești proaste pentru fumători: Țigările electronice, interzise în spațiile publice închise

×
Publicitate

Țigările electronice și dispozitivele care încălzesc tutunul ar putea fi supuse acelorași restricții ca și țigările clasice și interzise în spațiile publice închise.

 Propunerea face parte dintr-un proiect de lege adoptat de Senat și aflat în dezbaterea Camerei Deputaților. Inițiatorul legii consideră că aceste dispozitive sunt la fel de dăunătoare sănătății ca țigările clasice.

Proiectul a dus însă la divergențe în interiorul guvernului: Ministerul Sănătății susține modificările, în timp ce alți membri ai guvernului se opun.

Potrivit legii în vigoare prin fumat se înţelege inhalarea fumului rezultat în urma arderii tutunului conţinut în ţigarete. O definiţie tehnică din care reiese că este ilegal să aprindem o ţigară la birou sau în restaurant, în schimb este permisă utilizarea dispozitivelor care încălzesc tutunul, ele nefiind cuprinse în definiţia fumatului.

Emanuel Ungureanu, deputat USR, iniţiatorul proiectului de lege: "Proiectul de lege se referă la dispozitivele electronice, foarte prietenoase cu copii şi tinerii, foarte uşor de vândut vizual. Noi am vorbit despre aceste produse că sunt la fel de toxice sau chiar mai toxice decât ţigareta. Asta îşi propune proiectul de lege, să definească tutunul încălzit sau ţigareta electronică ca fiind tot ţigară."

Acelaşi proiect îşi propune să interzică fumatul şi în maşina personală dacă şoferul transportă copii sau femei însărcinate. Sunt vizate atât de ţigările normale, cât şi dispozitivele electronice.

Emanuel Ungureanu: "Este lucru de bun simţ …sunt state civilzate care au decis că nici în parc nu e ok să fumezi lângă o femei gravidă."

Legea actuală interzice fumatul în spaţiile închise de la locul de muncă. Angajaţii nu pot fuma în interior, dar pot aprinde o ţigară în curte, sau pe balcon. În proiectul de lege aflat acum în dezbatere apare formularea "în spaţiile de la locul de muncă" şi dispare formularea "spaţii închise", de unde se poate înţelege că iniţiatorii îşi propun să interzică de tot fumatul la muncă.

Proiectul este susţinut de 31 parlamentari USR, PNL şi PSD. Şi mai prevede printre altele taxe noi pentru industria de tutun şi restricţii suplimentare la sponsorizările de evenimente. Marți au fost dezbateri în comisia de cultură. 70 de artişti şi manageri de festivaluri, printre care Festivalul Enescu, TIFF, sau Festivalul de Teatru de la Sibiu cer respingerea proiectului, pe motiv ca multe evenimente culturale depind de banii industriei tutunului.

De cealaltă parte, iniţiatorii spun că urmăresc să reducă vizibilitatea produselor din tutun la evenimentele publice, dar şi în magazine, pentru că sunt considerate prea atractive pentru tineri.

Glidă Lazăr, director comunicare JTI România: "Dacă începem cu tutunul, tutunul e doar începutul urmează şi alte industrii care merg pe aceasi cale de înfierare. Pentru că nici alcoolul nu e etic, nici băuturile răcoritoare nu sunt sănătoase, nici băncile nu sunt tocmai etice. Orice industrie considerată poluatoare şi aşa mai departe."

Ramona Brad , inițiativa România fă̆ră̆ Tutun: "Țara noastră are context de sănătate publică care spune că 53.000 de copii fumează de la 1 -15 ani. Setul de politici şi măsuri dezbătute astăzi sunt deja în vigoare astăzi în zeci de ţări europene. O să vedeţi că produsele nu sunt la raft, promovate la raft şi că publicitatea este interzisă."

Deputaţii din comisia de cultură au dat raport de respingere. Proiectul urmează să fie dezbătut şi în comisia de sănătate şi cea de finanţe, apoi va fi supus votului final în plenul camerei deputaţilor, camera decizională.

Articol recomandat de sport.ro
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Citește și...
62132889
Reacția unui tânăr când prietena sa a fost oprită de Poliție pentru depășirea vitezei

Scandal într-o comună din Alba, unde o șoferiță care mergea prea repede a fost oprită de poliție. Galant, pasagerul din dreapta ei ar fi încercat s-o scape de amendă, însă când a văzut că nu are succes, a început să-i filmeze pe agenți.

62117127
Ministrul Sănătății, despre carantinarea unor județe: În acest moment nu luăm în considerare

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat marţi, la Parlament, că în prezent nu se ia în considerare o carantinare a judeţelor în contextul pandemiei cu noul coronavirus.

62132853
Doi tineri din Argeș, arestați după ce au furat 70.000 de lei dintr-un apartament

Doi tineri din Argeș au pus la cale o lovitură în casa unui piteştean, unde erau o mulţime de bani. Au crezut că masca medicală îi va proteja de poliţie.

Recomandări
Donald trump vladimir putin gettyimages 2229471059
ANALIZĂ. Cum se explică decizia uimitoare a lui Donald Trump de a cumpăra motorină din Rusia: „A primit în plic de la Putin”

Istoricul și analistul Armand Goșu a explicat într-un interviu pentru Știrile Pro TV care ar fi miza acordului economic anunțat de Donald Trump pentru motorina din Rusia. Decizia nu va schimba prețurile din SUA, dar va pune o presiune uriașă pe Zelenski.

Screenshot 2026 10 14 101014
Șase județe din România, premiate de Comisia Europeană. Cum a ajuns cea mai săracă regiune a țării un model de inovare

Cea mai săracă regiune a României este premiată miercuri la Bruxelles. Partea de nord-est a țării este desemnată „Regiune Europeană Antreprenorială”, pe anul 2027, pentru felul inovator în care sprijină dezvoltarea IMM-urilor.

Perchezitii diicot 1
42 de percheziții într-un dosar cu mașini de lux importate din SUA. DIICOT anchetează o grupare suspectată de fraudă vamală. FOTO

Procurorii DIICOT și polițiștii au făcut 42 de percheziții în București și în trei județe, într-un dosar privind o grupare suspectată că a folosit documente falsificate pentru a reduce taxele vamale la importul mașinilor de lux din SUA.