Doi tineri din Argeș, arestați după ce au furat 70.000 de lei dintr-un apartament

×
Publicitate

Doi tineri din Argeș au pus la cale o lovitură în casa unui piteştean, unde erau o mulţime de bani. Au crezut că masca medicală îi va proteja de poliţie.

Nu a fost aşa. Deşi cel care a intrat în locuință avea faţa acoperită şi gluga pe cap, tot a fost recunoscut, în imaginile suprinse de camerele de supraveghere din bloc.
Cei doi hoţi care mai au cel puţin un furt la activ, au acţionat - cel mai probabil - la pont, spun anchetatorii. Altfel nu se explică pașii urmați

Mădălina Epure purtător de cuvânt IPJ Argeş : "Iniţial au spart maşina celui în cauză, de unde au sustras cheile apartamentului".

Au ştiut exact care este uşa la care se potriveau cheile şi locul unde erau ţinuţi banii, pentru că întreaga operaţiune a durat doar 10 minute. Bărbatul care a pătruns în apartament avea mască pe faţă, ca şi cum s-ar fi protejat de COVID-19, dar şi gluga trasă pe cap. Cum afară ploua, nimeni nu s-a gândit că ar fi altcineva decât proprietarul. Acesta din urmă, însă, era plecat la serviciu, iar când s-a întors, a constatat absența banilor: circa 70 de mii de lei.

Vecină: "Ştiu că a fost spart un apartament, dar nu ştiu mai multe. Nu ştiţi cum a acţionat ? Nu. Aţi auzit ce de bani i-a luat vecinului?"

Poliţiştii au reuşit să pună mâna pe cei doi bărbaţi, în urma unor percheziţii.

Mădălina Epure purtător de cuvânt IPJ Argeş: "Au fost descoperite mai multe obiecte cu valoare probatorie, 30.000 de lei, precum şi documente contabile. Din cercetări s-a stabilit faptul că cei doi ar fi pătruns în locuinţa unui bărbat din Piteşti, de unde ar fi sustras aproximativ 70.000 de lei şi aproape 4000 de euro".

Cei doi au fost duşi, astăzi, la audieri la Parchet, iar procurorul de caz a considerat că nu se impune altă măsură decât controlul judiciar - aşa că ambii sunt liberi. Pentru fapta lor, pedeapsa prevăzută de lege este de până la 7 ani de închisoare.

 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62132840
Bărbatul din Maramureș care s-a rătăcit în pădure a fost găsit de autorități

Desfăşurare de forțe pentru găsirea unui bărbat de 43 de ani, din Maramureş.

62132857
Un consilier județean din Cluj, cu o indemnizație lunară de 2.000 de lei, deține 14 apartamente. Cum justifică averea

Un consilier județean din Cluj, cu o indemnizație lunară ce nu depășește 2.000 de lei, a trecut în declarația de avere nu mai puțin de 14 apartamente.

62132820
Lovitură a procurorilor DNA. Șeful Unifarm este acuzat că ar fi cerut mită 760.000 de euro

Procurorii DNA au anunțat, marți, punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile a directorului general al Unifarm, Ionel Eugen Adrian.

Recomandări
Nicusor dan
Concluzia lui Nicușor Dan despre cele peste cinci luni de criză guvernamentală. Ce le-a spus președintele României americanilor

Preşedintele Nicuşor Dan subliniază, într-un nou interviu acordat presei americane, că România poate fi un partener de încredere pentru SUA.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.