Valul de căldură extremă afectează circulația pe șosele și pe căi ferate. Cum vor circula trenurile

×
Publicitate

Valul de căldură extremă afectează și circulația pe șosele și căi ferate. Primele probleme au apărut la jumătatea Autostrăzii Soarelui.

Două gropi i-au forțat pe șoferi să folosească doar o bandă, până când asfaltul a fost nivelat. Accesul camioanelor ar putea fi restricționat, în aceste zile de foc, iar trenurile vor reduce viteza când șinele se vor încinge prea tare.

La ora prânzului, asflatul de pe Autostrada Soarelui dogorea puternic. Pe o căldură insuportabilă, muncitorii de la drumuri reparau de zor două porţiuni din A2, care s-au deformat ca plastilina sub greutatea TIR-urilor.

Câteva ore s-a circulat doar pe o bandă, pe o distanţă de aproximativ un kilometru şi jumătate. Printr-un comunicat, CNAIR a transmis că a remediat în regim de urgenţă problema apărută la kilometrul 69, pe sensul de mers București-Constanța.

Cristian Miu, inginer: „A fost un simplu făgaş de un metru liniar care s-a format în decursul timpului, de la tonaj, de la... S-a frezat şi s-a turnat înapoi asfaltul. În plus de asta, noi terminăm lucrarea, restrângem totul şi plecăm. Adică nu rămâne în cursul nopţii”.
Reporter: „Astăzi daţi drumul la circulaţie?”
Cristian Miu, inginer: „Da... în câteva ore, dăm drumul la circulaţie”.

Măsuri speciale de circulație se impun şi pe căile ferate până pe 1 august, pentru că sunt anunţate temperaturi de până la 39 de grade.

Şi CFR Infrastructură a anunţat că trenurile vor circula cu până la 30 de kilometri mai puţin faţă de viteza legală, în zonele unde temperatura şinelor va atinge 50 de grade.

Modificările circulaţiei trenurilor sunt anunţate inclusiv pe site-ul CFR, dar puteţi solicita informaţii şi la casele de bilete ori la numărul de telefon 021/9521.

Pe lângă asta, călătorii sunt rugaţi să anunţe imediat personalul de tren dacă li se face rău în timpul călătoriei sau dacă o altă persoană are nevoie de ajutor.

Şi Compania Naţională de Infrastructură a anunţat posibile restricţii de circulaţie ce ar putea fi cauzate de valul extrem de căldură. În primul rând, circulaţia vehiculelor cu o greutate totală mai mare de 7,5 tone ar putea fi interzisă pe autostrăzile şi drumurile naţionale afectate de codul portocaliu. Excepţie fac, printre altele, maşinile care transporta persoane, animale vii sau vehiculele care participă la intervenţii de forţă majoră.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62204470
Crimă în Cluj-Napoca. O femeie și-a ucis tatăl bolnav și a raportat apoi un AVC la ambulanță

Un cartier liniștit din Cluj-Napoca a fost zguduit de vestea unei crime. Acuzată că și-ar fi ucis tatăl, o femeie care a lucrat multă vreme în străinătate a fost arestată.

62204467
Aglomerație mare la frontierele din sud. De ce preferă românii călătoria cu mașina

După anul pandemiei, tot mai mulți români preferă să plece cu mașina în vacanță în afara țării, spre Bulgaria, Grecia, Turcia ori vestul Europei.

62204466
„Drumul morții" din România, pe care au murit 10 oameni în ultimele 4 zile. De ce este atât de periculoasă această șosea

Zece oameni au murit, în ultimele patru zile, pe drumul european E85. Șapte și-au pierdut viața duminică, iar trei au murit miercuri, în accidente înfiorătoare, produse pe „drumul morții”, cum este numită această șosea.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.